8:55am, Starbucks:
Am deschis încet uşa cafenelei Starbucks şi am păşit cu atenţie înăuntru. Eram calmă, relaxată, not giving any fuck, aşteptând ca ceva să se întâmple. Un fior scurt m-a cutremurat, dar mi-am revenit rapid. Nu sunt genul de persoană care să se streseze la maxim când e pe cale să se întâmple ceva. wait. sunt, de fapt! Ideea e, nu şi de data asta! Eram atât de indiferentă situaţiei încât nu-mi păsa absolut deloc dacă tipul îşi facea sau nu apariţia. Eu eram acolo, ca în fiecare dimineaţă, gata să-mi beau cafeaua preferată.
M-am dus deci la locul în care obişnuiam eu să stau în fiecare dimineaţă şi m-am aşezat. Locul era rece. Se simţea că am lipsit mult timp şi nimeni nu l-a ocupat. Bucuria mea. Am aşteptat 5 minute, iar răbdarea mea se diminua tot mai mult. Da, daaa, în general sunt o persoană care stă prost cu răbdarea.
M-am ridicat şi m-am dus la bar. Voiam să-l întreb pe David -vechiul meu prieten care vindea la bar, şi care ştie că în fiecare dimineaţă sunt acolo la program- dacă l-a văzut pe Niall, sau ceva.
L-am văzut chiar acolo, cu spatele, făcând cafea pentru clienţi. De obicei era aglomerat dimineaţa la Starbucks, dar, se pare că în dimineaţa asta era mai liber. Ce noroc!
'Hey, David, ce mai faci? Poţi să mă ajuţi o secundă?' -l-am întrebat neatentă; căutam prin cafenea cu privirea, dar în zadar.
'Bună, scuze?!' -mi-a răspuns el, iar când m-am întors, mi-am dat seama că el nu era David. În schimb, guess what? Era Paul, tipul din aeroport. Când l-am privit în ochi, m-a recunoscut şi el imediat şi a zâmbit- 'Heeey, ce faci pe aici?' -m-a întrebat cu un aparent entuziasm pe faţă.
'Păi... aici îmi beau cafeaua în fiecare dimineaţă... unde e David?'
'David şi-a luat liber pentru o perioadă, iar eu îl înlocuiesc...'
'Bii..nee... Anyways.. ai văzut pe aici vreun tip blonduţ, cu ochi albaş-..'
'Pe nume Niall Horan?'
'Yea... Îl cunoşti?'
'Toată lumea îl cunoaşte!'
'Eii, bine?! Unde e?' -l-am întrebat, iar el a ridicat sprâncenele şi mi-a făcut un semn cu privirea să mă întorc. M-am întors şi l-am văzut pe Niall intrând pe uşă, zâmbind şi salutând pe toată lumea. Am oftat.
'Here I go!' -am spus eu ironică fără a afişa vreun fel de expresie pe faţa mea. Am făcut doi paşi, iar el a apărut dintr-odată lângă mine. wait. ăştia de la One Direction pot să se şi teleporteze?
'Ai venit!' -mi-a spus el entuziasmat. Avea acelaşi zâmbet pe care-l cunoscusem în aeroport; ba chiar mai strălucitor.
'Daaa, am venit!' -i-am zâmbit larg, iar el m-a îmbrăţişat. Drăguţ gest din partea lui!
'Ce-ar fi ca tu să mergi să te aşezi, iar eu să iau cafeaua...?!' -a propus el.
'Bine.'
'Vreo preferinţă?'
'Cea mai strong!'
'Înţeles!' -a încheiat, după care s-a îndreptat spre Paul. Mi-am reluat locul de la măsuţă şi am început să mă gândesc. Până acum a fost okay. Sper să iasă totul bine. Adică, tot ce trebuie să fac este să fiu spontană şi naturală. E doar o cafea.
Niall şi-a făcut apariţia în mai puţin de 5 minute. Era suficient cât să mă gândesc la tot ce se poate întâmpla (rău) şi să-mi şi revin.
'What's up!' -îmi place că e mereu cu zâmbetul pe buze...
I-am zâmbit.
'Poftim!' -mi-a întins cafeaua pe măsuţă, iar lângă ea era şi o brioşă.
