'Hmm. Hotel Chocolat!' -exclamă el intrând înăuntru.
'Sounds yummy, doesn't it?' -am râs eu- 'De fapt, e un magazin de ciocolată. Hotel Chocolat e doar numele magazinului.'
'Locuieşti într-un magazin?'
'Haha, nu. Sus este un singur apartament, iar eu şi Crystal am avut norocul de a locui în el..'
'Mmm! nu toata lumea are norocul de a locui într-un magazin de ciocolată!'
'That's right!' -am râs eu.
S-a aşezat pe canapeaua din living. Mă rog, un fel de living. „Apartamentul” nostru cel mic avea doar un dormitor, unde eu şi Crystal dormeam împreună, o cameră mare care era împărţită în două, separată printr-un bar: jumătate era bucătăria, iar cealaltă jumătate living room; o baie, şi cam atât. Era micuţă, cât pentru două persoane, dar drăguţă.
'Simte-te ca acasă!' -i-am spus aruncându-mi geanta pe canapea şi căutând prin dulapul de sub televizor câteva casete- 'Alege tu!' -îi spun lui Niall întinzându-i un teanc mare de casete cu diferite filme.
'Să vedem!' -spuse el uitându-se printre ele, după care începu să enumere titlurile filmelor- 'Mmm... Step up 2, Step up 3D, LOL, The Last Song, A walk to remember...... Romances all the way??'
'Mai am câteva animaţii în dulăpior... Ai văzut de unde am scos. Poţi să te uiţi tu, te rog? Sunt puţin ocupată.' -i-am spus din bucătărie. Căutam ceva de ronţăit, nu ştiu, popcorn eventual. Normal că nu aveam. Lipsisem şase săptămâni, iar Crystal nu prea mănâncă popcorn; în schimb, era nebună după chips-uri. Nici nu se putea să lipsească chips-urile din bucătăria asta! Am scos, deci, două pungi mari -erau ultimele, ugh- şi le-am dus în living. 'Te-ai descurcat?' -l-am întrebat privind spre el.
'Cine e în poza asta?' -mă întrebă el curios, observând o fotografie înrămată în vitrină.
'Sunt eu cu prietenul meu...' -i-am răspuns cu o faţă tristă, atingând fotografia.
'....Edward..?' -continuă el. Întâi m-am întrebat de unde îi ştie numele, însă apoi mi-am amintit că îi povestisem de el ziua trecută.
'Da...'
'De când e poza? Pare veche!' -într-adevăr era.
'E prima poză pe care am făcut-o împreună. Are mai bine de şase ani...'
'Wow... înseamnă că aţi avut o relaţie destul de lungă.'
'Vrei să ştii povestea vieţii mele?'
'Sure..' -ne-am aşezat pe canapea.
'E o poveste foarte tristă... Eram acasă, în România. Tocmai intrasem la liceu. Toată lumea era nouă pentru mine, nici măcar un chip cunoscut nu vedeam pe holurile acestuia, mai ales că eu cu familia tocmai ne mutasem în alt oraş. Eram o persoană foarte singuratică. Colegii de clasă mă urau, iar eu stăteam singură, în ultima bancă.'
'De ce te urau?'
'Nu ştiu... Poate pentru că încercam să fiu eu însămi, într-o lume în care toată lumea era falsă. Eram batjocorită zi de zi, iar eu nu puteam schimba asta în niciun fel... Părinţii mei erau prea ocupaţi pentru a-mi asculta problemele şi nu aveam niciun prieten apropiat căruia să-i pot spune ce mă doare. Nu aveam pe nimeni. Eram singură, iar toţi mă luau peste picior. Fiecare zi pentru mine era un chin. Pur şi simplu mă trezeam dimineaţa şi îmi doream să mor, decât să merg la şcoală... iar când mă întorceam acasă, plângeam. Plângeam singură în camera mea până adormeam, însă când mă trezeam, urma acelaşi coşmar. Pe lângă asta, învăţam destul de mult; o făceam doar pentru că voiam să fac facultatea în altă ţară.' -Niall mă privea fix în ochi, cu acea privire dezolantă plină de compătimire.
