'Anne, stai, nu!' -strigă Niall după mine, dar, ce conta? Nu voiam să mă vadă în starea asta; oricum era prea târziu- 'Idiotule, vezi ce-ai făcut?' -i se adresă lui Zayn, revenind apoi la mine- 'Haide, deschide uşa, te rog. Trebuie să vorbim!'
Nu eram la mine acasă, aşa că nu-mi permiteam să sparg obiecte sau să fac pe Drama Queen. Tremuram din cap până în picioare, iar lacrimile nu încetau. Am deschis uşa şi l-am privit nemişcată.
'For Godness Sake, Anne, îmi pare rău!' -a spus Niall, punându-şi braţele în jurul meu. Dar eu nu am reacţionat la îmbrăţişare. Era prea târziu. Au trecut trei ani. Trei ani e prea mult, mi-au ajuns.
'Niall, vreau să plec acasă...'
Mi-a dat drumul din îmbraţişare şi m-a privit în ochi plin de remuşcări. N-a zis nimic pentru o clipă.
'O sun pe Crystal să vină după mine...' -i-am spus eu, întrerupând contactul vizual- 'Îmi dai te rog hainele mele înapoi?'
A făcut cum i-am cerut, iar Crys a venit să mă ia şi să mă ducă acasă. Zayn se făcuse oricum dispărut.
'Îmi pare rău.....' -au fost ultimele cuvinte ale lui Niall, înainte să urc în maşină şi să plec.
*
Amintirile. Sunt acelea care ne tulbură şi astăzi. Mai ales astăzi!
Nu am ştiut să profităm de viaţă la momentul oportun, iar apoi am regretat. Cu toţii suntem plini de regrete, dar asta nu schimbă nimic. Regretele nu aduc înapoi toate momentele frumoase de care am avut parte şi persoanele de care ne e dor. Ce e scris, e scris. Ce a fost, a trecut. Trăim în prezent şi avem o viaţă de trăit... Însă, totul trece prea repede.
Oamenii vin şi pleacă. Îi cunoşti, te rănesc şi dispar.
Dacă am visuri? Toţi avem. Un om fără visuri e un om mort.
Ce-mi doresc? Te doresc pe tine. Vreau să vii, să îmi iei mâinile într-ale tale şi să mă săruţi pe obraz. Să mă strângi apoi în braţe, ca şi cum ar fi ultima oară şi să îmi şopteşti că „totul va fi bine!”, chiar dacă nu va fi. Minte-mă. Vreau să mă minţi că pleci pentru că nu mă iubeşti. Să mă minţi că sunt a nimănui, când de fapt sunt a ta. Vreau să te simt aproape în fiecare secundă. Să zburăm împreună deasupra norilor, până la cer, până la stele şi să strălucim odată cu ele. Vreau să fugim împreună în nopţile calde şi să ne plimbăm pe străzile oraşului, printre lumini. Apoi să vedem răsăritul împreună şi să-mi spui că sunt frumoasă, chiar dacă nu sunt. Să-mi spui că sunt frumoasa ta şi că merit o viaţă mai bună. Să mi-o schimbi tu! Să fii prima rază de soare ce răsare pe cerul meu întunecat. Vreau să mă faci să râd şi apoi să râdem împreună. Vreau să fii acolo pentru mine când am nevoie de tine. Vreau să mă iei de aici. Să mă iei şi să mă duci departe. Să călătorim împreună în toată lumea. Singuri. Fără griji. Fără probleme. Liberi. Vreau să fii tu însuţi cu mine. Am nevoie de iubirea ta...
*
Mi-am închis jurnalul şi l-am trântit în pat, lângă mine. Nu voiam să plâng. Plânsesem oricum destul. Priveam poza de pe ecranul mobilului, care era poza aceea: eu şi Niall, în prima zi când ne-am cunoscut. L-am închis. Atunci, a intrat Crystal în cameră cu două ceşti mari de ciocolată caldă şi s-a aşezat lângă mine. De obicei face asta când vorbim lucruri pe care doar noi le ştim, când ne descărcăm una în faţa alteia şi când ne dăm sfaturi. Când vede că jurnalul meu e aruncat îşi dă seama că e şi mai rău; de altfel, îşi putea da seama de gravitatea situaţiei încă din momentul în care m-a văzut plângând.
