Angela e o fantomă! -mi-am zis în minte, însă apoi am tresărit şi am încercat să găsesc argumente că aşa ceva nu era posibil- Angela nu poate fi o fantomă... Fantomele nu există! Sunt doar în mintea noastră.. ele nu bântuie printre oameni.
'Ce-a fost asta?' -l-am întrebat pe Paul.
'Probabil, vântul...' -mi-a răspuns el, indiferent.
'E imposibil. Ai văzut şi tu cât de tare s-a deschis uşa de una singură. S-a auzit şi clopoţelul. Şi în plus, nici măcar nu bate vântul afară!'
'Calmează-te!'
'Dar am văzut-o!'
'Probabil eşti obosită. Ai avut o zi grea!'
'De ce-mi vorbeşti aşa?' -i-am reproşat lui Paul, cu toate că eu eram cea care aproape ţipa la el.
'Anne. Fantomele nu există. Haide, te conduc eu până acasă, dacă vrei; mi-am terminat programul.'
'Bine.'
Am ieşit împreună din Starbucks, iar niciunul dintre noi nu a spus nimic până când am ajuns în dreptul uşii.
'Poţi să urci dacă vrei...' -l-am invitat eu.
'E cam târziu, nu vreau să deranjez.'
'Soarele e încă pe cer. Nu-i niciun deranj... Asta dacă nu ai tu alte planuri...'
'Aa, nu. Atunci, e în regulă.'
L-am urcat pe Paul în apartamentul meu şi i-am arătat unde locuiesc eu cu mătuşa mea.
'E drăguţ aici.'
'Merci... Ce vrei să facem?'
'Hmm. Nu ştiu.' -el s-a aşezat pe canapeaua din living, în timp ce eu încercam să caut ceva gustări prin frigider.
Cumva îmi amintesc de ziua în care a venit Niall aici, însă acum s-a terminat totul. Nici măcar nu pot spune că a început ceva anume între noi, însă orice scânteie s-ar fi aprins, s-a stins chiar înainte de a arde în întregime.
'Ce-ai de gând?' -m-a întrebat.
'N-am idee...... un film?'
M-am îndreptat spre el, ţinând ultimele două pachete de snacks-uri găsite prin dulap şi le-am aşezat pe măsuţa de cafea din living room. Apoi am ridicat telecomanda şi am deschis televizorul, însă în mai puţin de cinci secunde acesta s-a închis la loc, odată cu toate luminile din apartament.
'Ce s-a întâmplat?'
'O pană de curent, cred...'
'Perfect!' -am oftat eu.
Lumina solară era atât de slabă, încât abia dacă se vedea ceva în toată casa.
'Cred că am ceva lumânări prin bucătărie...' -mi-am amintit eu, mergând spre bucătărie. Şi, în timp ce căutam prin toate sertarele o lumânare, pentru că altă idee nu aveam, am simţit două mâini atingându-mi gentil mijlocul. Trupul lui s-a apropiat de mine, până s-a lipit de spatele meu, iar mâinile mele tocmai au prins între degete o lumânare. Am aprins-o repede şi am privit-o, zâmbind. Îi simţeam respiraţia caldă în ceafă, iar mâinile sale continuau să-mi mângâie trupul cu delicateţe. M-a sărutat pe gât, apoi pe obraz, exact cum se întâmplase la petrecere. Se pricepe, nu glumă! -am gândit eu, căzându-i în plasă. Practic era imposibil să rezişti unui băiat ca Paul. M-a întors, iar chiar înainte ca buzele noastre să se lipească, am auzit două bătăi scurte în uşă. I-am dat drumul cu greu şi m-am dus până la uşă. Era Angela?!
