Memoriile unui pescar

Z E C E

Adam ședea alături de mine, încălzindu-și mâinile în buzunarele pantalonilor. Mă convinsese sa las undița jos preț de cateva minute pentru a face o mică plimbare. Nu era ceva nou pentru mine, mai pășisem alături de el pe marginea bălții, însă astăzi mă simțeam diferit.

― Cred că m-am decis ce vreau să devin în viitor, șuieră băiatul printre dinți, afirmația lui venind precum un fulger.

Zambisem la auzul vorbelor sale, aducându-mi aminte de mine în copilărie. Mă intoarsem spre el, sprijinindu-mă în carja improvizată, după care spusem:

― Esti sigur de asta, fiule?

Adam răspunse numaidecât, ceea ce îmi confirmă interesul și bucuria copilului.

― Foarte sigur! Exclamă el, aruncând o pietricica în balta moartă. O să fiu cel mai bun mecanic de locomotivă din Bucuresti!

Vorbele băiatului mă făcură să rad, însă nu în nume de rău. Era de-a dreptul simpatic.

― Cum ți-a venit în minte meseria asta, băiete? Îl întrebasem scurt, fiind imediat întrerupt de vocea lui.

― Mama mi-a spus zilele astea că în tinerețe iubea să meargă cu trenul. O facea chiar în fiecare săptămâna. Îți vine să crezi pescare?

Se opri să respire, după care continuă accelerat:

― I-am promis mamei că o să fiu mecanic de locomotive, și o să o plimb toată ziua!

Ii pusem mâna dreapta de după ceafă, încurajându-i vorbele. Îmi venea să zâmbesc continuu doar pentru că îmi era atât de drag, însă putea înțelege cu totul altceva. Îmi recapatasem privirea serioasă, reușind în cele din urmă să-i comunic cele gandite.

― Meseria asta e foarte interesantă, baiete! Însă ar trebui să faci ceva ce-ți place ție în mod special, nu mamei tale.

― Dar o iubesc pe mama, mă întrerupse el rapid. Iubesc tot ce iubește și ea.

In ochi i se zări un strop de tristețe, ceea ce însemna că era într-un fel sau altul dezamagit.

― Sa îți arăt cum merge treaba. Să presupunem că tu urci într-un tren, iar din acel moment faci parte din el, adică sunteți un întreg. Ești înconjurat de natură, de oameni, de păsări și de copaci. Cu toate astea, ai contact permanent numai cu sinele, care la rândul lor te vor purta pe drumul vieții tale. Ele sunt cele care te ghidează, te îndrumă și îți sprijină roțile, făcându-le să se oprească din plâns atunci cand ele scârțâie. Însă dacă trenul tău nu are sine, nu poate merge, baiete.

― Ce vrei să spui? se repezi Adam să intrebe.

― Ce încerc eu să îți explic este că dacă intri într-un tren greșit, îți vor lipsi sinele.

― Deci nu sunt făcut pentru a fi mecanic de locomotivă? Rosti el pe un ton firav, aproape începând să planga.

― Nu am spus asta, fiule. Poți fi mecanic de locomotivă, însă doar dacă simți că asta ți se potrivește. Mecanicul își cunoaște trenul. Știe dacă rezistă în vreme de ploaie, sau dacă poate merge numai în zile insorite.

Tanarul mă privi buimac, îndemnându-mă să mă fac mai explicit.

― Zilele cu ploaie sunt acelea pline de probleme. Dacă trenul tău poate trece prin ele, înseamnă că este puternic, și astfel va completați. Însă dacă norii îl vor speria, și tu vei vrea să înaintezi, va trebui să o faci în alt mod, căci trenul nu este compatibil cu tine.

― Deci eu sunt una cu trenul, iar sinele sunt cele care mă poartă prin viață. Din ce sistem fac parte norii și soarele?

― Ei sunt cerul tău. Încearcă să îl ți curat. Când el e năpădit de nori, tot ce trebuie să faci este să sufli spre ei și să atingi soarele. Fă totul cu grijă! Prea mult soare îți poate topi sinele, astfel drumul tău va lua sfarsit.

― Deci pot fi mecanic de locomotivă! Exclamă el bucuros, dăruindu-mi cel mai sincer zamber.

― Normal că poți, raspunsem eu. Îmbarcarea!

Este prima oara cand fac o promovare, insa nu ma puteam abtine. Pentru cei ce iubesc poezia si cuvintele profunde, va sfatuiesc sa trageti un ochi la capodoperele lui TudorTeulea. Va imbratisez si lectura placuta in continuare !