Memoriile unui pescar

C I N C I S P R E Z E C E

Iubită lume,

Vă privesc în fiecare zi de pe marginea bălții. Nici eu nu știu de ce anume o fac, însă o poftă latentă mă inundă de fiecare dată când va văd.

Sunteți atât de pierduți, oamenii mei. Încercați să va ascundeți după câte o umbrela a personalității. Copii, părinți, bunici, vă zbateți zilnic pentru plăcerile trupești, uitând complet ceea ce este cu adevărat important. Zâmbește trupul vostru, dar inima s-a înecat de la atâtea lacrimi.

Ați uitat parcă de ce trăiți. Nu știți cât de facilă este fericirea. Va învârtiți zi de zi în jurul cozii, căutând răspuns necazului vostru. Nu aruncați nici o privire spre mine. Un simplu bătrânel uitat de lume nu va este cu nimic de folos, nu-i așa?

De unde atâta nepăsare, oamenii mei? Ați uitat de unde ați plecat, sau viața v-a orbit îndeajuns de mult încât să nu puteți vedea pe unde trebuie să o luați?

Va privesc apoi cum distrugeți tot ceea ce va înconjoară. Lumea nu mai știe să pună preț pe nimic, se îndreaptă spre neant fără să știe. Ați ieșit la plimbare în toiul zilei, dar nu ați uitat umbrela pe umerasul de acasă, cu toate că afară e soare și cald.

Noi oamenii...credem că suntem îndeajuns de inteligenți încât să acționăm conform cerințelor date. Judecăm tot ceea ce atingem cu privirea, viața noastră devenind mai precară pe zi ce trece.

Uitați să iubiți. Va aruncați într-o nouă zi înecați de mirosul cafelei, în locul femeii iubite. Puneți mai apoi laptele ce ține locul unui sărut dulce în zorii dimineții. Rascoliti frigiderul în căutarea unui fruct, în loc să va treziți copilul cu o îmbrățișare caldă.

Ați uitat ce înseamnă să spui mulțumesc. Ziarele și revistele sunt cele care va incatuseaza mintea, izolandu-va de adevaratele responsabilități. Cuvintele de recunostiinta sunt acum înlocuite de ziduri pe care vi le construiți singuri.

Va interesează exteriorul mai mult decât ar trebui. Munciți pentru a pune cărămidă peste cărămidă în speranța de a va face observați, însă diploma în arhitectură v-ați cumpărat-o, căci încurcați terenul. Puțini dintre voi își renovează sufletul și cu atât mai puțini știu ce material să folosească.

Nu mai știți ce înseamnă să fi fericit. Îndepărtați orice urmă de bucurie imediat ce o obțineți. Mâinile...ce murdare sunt. Sunteți cu capul în nori, sau nu știți că s-a inventat săpunul? Nu va neglijați exteriorul, oameni buni. Până la urmă pentru asta trăiți, nu?

Va văd atât de pierduți cu sinea. Cine știe în ce tren lugubru ați pășit, fără să va uitați la pancarda din stația numită VIAȚĂ. Credeți într-un viitor mai bun, plin de realizări și bucurii. Dar să va spun un lucru: Sfânta Treime e alcătuită din Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Toate trei formează un întreg. Viitorul în care credeți cu atâta tărie nu este decât o fărâmă din întregul pe care îl formează împreună cu trecutul și prezentul. Aruncați la gunoi planurile unui viitor mai bun, căci un trecut pătat de neliniște nu va pluti în abis. Toate trei vin la pachet, formând întregul pe care nu Îl poți rupe. Nu suntem supereroi, oamenilor! Singurul " supererou" este Dumnezeu, cel de care ați uitat mulți dintre voi.

Mai țineți minte ce înseamnă să fi om? Asta mă întreb de fiecare dată când va analizez. Apoi, privirea voastră ignorând-o pe a mea îmi confirmă dilema cu care va voi întâmpina și mâine.