Dragă inimă, de ce el?

Capitolul 6

- Nu este Emilian. Pa, Vanessa, am mormăit iritată finalizând apelul.

Ma holbam la cel din fața mea amintindu-mi cum arăta în copilărie... Un băiețel mic, dolofan și cu ochelari de care toți râdeau, însă nu era deranjat de asta deoarece știa cine era cu adevărat  și se aprecia. A fost prietenul meu, doar că acum micul Caleb nu mai era deloc mic. Se transformase într-un adolescent chipeș, cu părul blond, ochii albaștri, un trup bine făcut și un zâmbet sclipitor care mă lăsa fără aer pentru câteva secunde.

- Caleb, am exclamat surprinsă făcând câțiva pași spre el. Mi-a zâmbit larg și mi-a dat o îmbrățișare scurtă urmată de o analiză atentă a aspectului meu. Era atât de frumos când mă privea cu acei ochi albaștri mai fermecători decât seninul cerului.

- Ești foarte frumoasă, Eva. Mergeam spre casă când l-am văzut pe fratele tău în stradă cu o femeie. Mi-am amintit de tine și de abia așteptam să te văd. Au trecut nouă ani de când am plecat din San Francisco și nu te-am mai văzut!

- Și tu ai crescut frumos, Caleb. Vechiul meu prieten!

- Înveți la același liceu ca și mine, a spus observând legitimația de la școală pe birou.

- Sunt în aceeași clasă cu Marina. Cred că o cunoști!

- Și eu sunt în aceeași clasă cu Marina, doar că zilele astea am lipsit pentru că am fost plecat din oraș, mi-a explicat fără să își poată lua ochii de la mine.

- Te rog spune-mi că ești prieten cu ea, te rog!

- De fapt, ea este fosta mea iubită și nu mai suntem în relații așa bune.

La asta nu m-am așteptat, dar mă bucuram să-l văd pe Caleb și știam că mai aveam un prieten în jungla numită liceu. Se înserase, iar după ce am mai povestit câteva minute a plecat urmând să mergem dimineață împreună la școală. După ce l-am condus până la ușă, am mers în camera mea fără să vorbesc cu fratele meu pentru că eram foarte supărată pe el.

Dimineață m-am trezit binedispusă uitând de grozăvia pe care fratele meu voia să o facă și când Caleb a sosit m-am urcat în mașina lui, un Opel astra H, alb care îmi plăcea. Era atât de bine să fiu în preajma lui deoarece mă făcea să râd, îmi transmitea o energie pozitivă și țineam la el.

Mergeam amândoi pe holul liceului când Marina a apărut în calea noastră zâmbind, dar când l-a văzut pe Caleb a devenit serioasă și și-a îndreptat ochii verzi spre mine. Cunoșteam atât de bine acea privire tristă... Suferea din cauza lui și ceva îmi spunea că încă îl mai avea sentimente pentru el.

- Ți-ai făcut un nou prieten? M-a întrebat iritată.

- Pe Caleb îl cunosc de când eram mici pentru că an copilărit împreună și...

- Nu mă interesează, Eva!

- Și eu mă bucur să te văd, Marina, a spus el atrăgându-i atenția, însă doar l-a privit cu coada ochiului și apoi a trecut printre noi fără să mai scoată un cuvânt. Trebuia să aflu ce s-a întâmplat între ei și dacă Caleb mai avea sentimente pentru ea.

- Cum a fost relația voastră, Caleb?

- A fost o relație de o lună de zile în care am avut momente fericite petrecute împreună, dar din păcate nu am ajuns să o iubesc așa cum ea își dorea și am preferat să pun punct. Cred că mă urăște, dar nu contează pentru că acum tu ești aici, Eva!

- Ce vrei să spui? L-am întrebat indignată aruncându-i o privire scurtă.

- Să mergem în clasă!