Dragă inimă, de ce el?

Capitolul 23

-Astăzi nu pot decât să împărtășesc această durere durere cu voi, colegii lui Megan, familia și toți  cei care ați cunoscut-o. Am pierdut un agent excepțional și este o zi neagră pentru FBI. Megan Hunt a fost o femeie neînfricată, curajoasă, care rezolva orice caz îi cădea în mâini. Îi vom duce dorul zi de zi și sper ca acolo unde este să își găsească liniștea. Dumnezeu să aibă grijă de tine, Megan!

Acestea au fost cuvintele căpitanului pentru Megan. Toți au fost informați că a murit pe teren în timpul unei anchete, iar eu n-am contrazis asta pentru că ea și-ar fi dorit să moară făcând ceea ce îi plăcea cel mai mult, adică să prindă răufăcători.

Urma să fie înmormântată cu onoruri militare, iar printre cei prezenți se aflau familia ei, eu și Matt, tatăl nostru, prietenele mele și toți colegii ei în frunte cu căpitanul. Îmi era atât de greu să-mi iau rămas bun de la ea și nici nu mai puteam să plâng.

Pe timpul întregii ceremonii de înmormântare doar am privit acel sicriu alb în care frumoasa Megan se odihnea. Matt suferea cumplit și dorea doar să fie singur așa că imediat cum ceremonia s-a terminat a plecat acasă, dar eu am mai rămas puțin la mormântul ei.

I-am pus un trandafir alb lângă piatră funerară și i-am privit poza gravată. Avea un zâmbet minunat și eram atât de furioasă că unui om atât de bun i-a fost curmată viața  brutal.

Trebuia să-i găsesc ucigașul, trebuia să fac atât de multe lucruri care mă depășeau. Singură îmi era greu.

- Eva, nu ești singură. Noi suntem alături de tine, a spus Marina atingându-mi ușor umărul, iar după ce i-am privit pe Caleb, Vanessa, Brianna, Dylan și Ben am schițat un mic surâs în semn de mulțimire. Am primit câte o îmbrățișare, iar apoi o parte din ei au plecat și am rămas doar cu Marina și Vanessa.

- Ce s-a întâmplat de fapt? Nu cred că tu ai intrat cu mașina lui Megan într-un stâlp și așa ai ajuns la spital, a rostit Vanessa suspicioasă.

- Eram cu Megan în mașină. L-a mutat pe Lorenzzo pentru că a fost o scurgere de informație în agenție și doar ea știa locația lui. Mergem acolo când am fost urmărite și au tras cu gloanțe în noi. Megan a fost rănită mortal și a murit lângă mine fără să pot face ceva. Ucigașii ei sunt liberi și nu pot permite asta!

- Dumnezeule, a exclamat Marina șocată. Ce vom face, Eva?

- Prima dată trebuie să aflu de la ce este cheia asta! Ne vedem mâine dimineață, fetelor. Acum vreau să fiu singură!

Nu știam cum să-l consolez pe Matt, nu știam  ce sa fac astfel încât cel care a ucis-o să ajungă după gratii și mi-am dat seama că Emilian era cel care aducea pericolul în viața mea.

În cei patru ani fără el am avut zile  pline doar de liniște... Ce trebuia să fac?
Aveam nevoie de un semn de la Megan. Să merg mai departe pe acest drum presărat cu spini și secrete sau să fug de toate astea pentru a avea o viață liniștită?

Te rog să-mi dai un semn, Megan, am rostit în gând atunci când am atins cu vârful degetelor fotografia.

Brusc, un buchet de trandafiri albi a fost așezat lângă mormânt și m-am întors tulburată spre cel din spatele meu. Emilian.

Pentru prima dată de când l-am reîntâlnit nu mai avea ochii goi, ci îndurerați și triști. Îl durea la fel de mult faptul că Megan a murit și că nu o va mai vedea vreodată.

Purta un costum negru care se plia perfect cu chipul lui întunecat și posomorât. Privea fix piatra funerară, stătea neclintit cu mâinile pe lângă  corp și buzele pliate în linie dreaptă. Oare aceasta era adevăratul el?

Am oftat lung și mi-am luat ochii de la el deoarece gândul meu era doar la Megan și la ceea ce i s-a întâmplat.

- Îmi pare rău, a șoptit cu greutate continuând să aibă aceeași privire fixă.

- Nu a fost vina ta.

Era sau nu era vina lui? Încă nu știam, dar ceva mă asigura că nu i-ar fi făcut așa ceva lui Megan pentru că mereu i-a păsat de ea.

- Nu, nu a fost, însă am mâinile legate și nu pot face nimic ca să-i găsesc ucigașul.

- De ce?

- Trebuie să stau departe de probleme până când mă voi căsători cu Sofia, a oftat lung aruncând un ochi spre mine și apoi a continuat să privească mormântul proaspăt.

- Da. Presupun că acest lucru este foarte important pentru tine, Emilian!

- Știu că ai fost la vechiul conac, Eva! Nu mai încerca să faci parte din viața mea pentru că nu ai loc în ea. Ce s-a întâmplat în trecut acolo trebuie să rămână.

- Ai dreptate! Noi...

- Noi, a început să spună când mi-a atins obrazul cu mâna lui caldă și catifelată. Nu exista noi, Eva. Nu a existat și nici nu va exista!

- Ești atât de laș, Emilian, i-am reproșat printre dinți furioasă. Niciodată nu te-am văzut luptând pentru ceea ce îți dorești!

- Nu pot să lupt fără să îi pun în pericol pe cei dragi mie. Nu am putut lupta pentru fratele meu, Cataleya, tatăl meu... Am rămas singur printre monștri și abia supravețuiesc. Doar faptul că sunt unicul moștenitor al familiei mele mă ține în viață.

- Mai exact banii te țin în viață.

- Da. Nu pot lupta pentru nicio persoană din viața mea la fel cum nimeni nu luptă pentru mine, Eva!

Ce rost mai avea viața dacă nu luptam pentru ceea ce iubeam cu adevărat? Megan a luptat pentru dreptate până la ultima suflare, iar eu puteam să mor alături de ea fără ca măcar să fac ceva pentru ceea ce inima mea striga disperată de când el a reapărut în viața mea.

Trebuia să lupt? Da, trebuia să las totul la o parte și să lupt pentru ceea ce iubeam atât de mult. Îmi iubeam prietenii, fratele, pe Emilian...

Sentimentele pentru el erau atât de puternice încât nu am reușit să le îngrop și nici nu puteam să le mai ascund. Știam că Ben nu mă va ierta pentru timpul în care l-am mințit.

Am mimat o iubire care de fapt nu exista în forma asta, ci era o prietenie, dar una foarte importantă pentru mine. Emilian nu putea fi cu mine fără să mă pună în pericol, iar până când monștrii nu dispăreau în întuneric el nu era în siguranță.

Megan a vrut să-l protejeze, iar eu voi continua ceea ce ea a început. Știam că era foarte greu să fac asta, însă nu trebuia să renunț. Niciodată nu ar fi trebuit să renunț la iubirea vieții mele. Unul dintre noi trebuie să lupte pentru această dragoste până la ultima suflare...

Voiam să am ca și consolare faptul că am încercat. Dacă o să dau greș inima mea va muri odată cu această dragoste.

- Poate este cineva care încă nu a renunțat la tine, Emilian, am șoptit cu vocea aproape stinsă atunci când ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar inima de durere și dor.

Sufeream când îl vedeam, sufeream când nu-l mai aveam în preajmă, sufeream când îl vedeam cât de rece era cu mine, însă iubirea pe care i-o purtam se dovedea a fi mai puternică decât orice.

- Dacă este vorba de tine nu...

- Te rog să taci! Nu o spune, Emilian!

- Nu te merit, Eva, a accentuat îndurerat printre suspine. Merit doar ce este mai rău și...

- Ești prea dur cu tine. Cândva mi-ai zis că tot ceea ce îți dorești este să fii normal, iar eu cred că încă mai ai șansa asta, am rostit încrezătoare privind acel apus sclipitor din ochii lui căprui.

Am întins ușor mâna spre el pentru a-i atinge pieptul, însă m-a prins de încheietura mâinii cu atât de multă brutalitate  încât am tresărit. S-a încruntat, ochii lui devenind reci și goi, iar inima mea s-a cufundat în oceanul durerii.

- Stai departe de Eva, am auzit o voce rezonantă în spatele meu care m-a rupt din contactul vizual furtunos pe care îl aveam cu Emilian.