Dragă inimă, de ce el?

Capitolul 20

- Ce dracu' faci aici? S-a răstit el tulburat de întâlnirea cu mine în timp ce trăsăturile lui dure devin și mai sumbre.

- Ce dracu' faci tu aici? Am țipat încruntată  reușind să mă surprind chiar și pe mine cu asprimea din propriul ton. Ochii îmi urcă și coboară de pe trupul său într-o fracțiune de secundă și mi-am reamintit cât de frumos și splendid era.

Părul îi era puțin vâlvoi și aranjat cu gust, ochii căprui reci și întunecați, buzele la fel se suave, iar golul din inima mea tocmai a prins viață însuflețind iubirea pe care am încercat să o îngrop, dar n-am reușit.

- Eu am întrebat primul!

- Și ce? Am murmurat când am realizat că m-am pierdut printre gânduri și că eram privită suspicios de un Emilian rece ca un sloi de gheață.

- Nu trebuia să mai apari în viața mea pentru că ești moartă pentru mine, Eva!

Tot controlul și echilibrul interior pe care le-am recăpătat când m-am ridicat de la picioarele lui mi se sfărâmau sub acele cuvinte dureroase ale lui.

Preț de o clipă singurul lucru pe care l-am auzit erau bătăile repezite ale inimii mele ca un ticăit de bombă menit să declanșeze haosul în orice clipă.

- Ce? Am șoptit cu vocea aproape stinsă în timp ce mă chinuiam să risipesc lacrimile care mi-au invadat ochii.

- Eva, aici erai, a strigat Brianna de undeva din spatele meu, iar când a ajuns lângă mine și a întâlnit chipul crispat al lui Emilian, ochii ei negri s-au umplut de uluire și nu mai avea cuvinte.

- Să mergem, am spus pe un ton ferm când am prins-o pe Brianna de braț cu putere.

- Emilian, a exclamat ea. Nu-mi vine să cred, a continua la fel de uimită pășind spre el pentru a-l îmbrățișa strâns. Mi-a fost dor de tine!

Nu a respins-o, ci doar a închis ochii pentru un moment  și a oftat lung.

- Cine mai este aici? A întrebat el fixând-o cu privirea pe Brianna care pur și simplu radia de fericire.

- Marina, Caleb, Vanessa, Ben și Dylan!

- Vă aștept aici într-un sfert de oră, a spus în momentul în care a scos din buzunar un cartonaș alb cu o adresă.

- Vom veni. Haide, Eva!

Eram în transă, nu mai auzeam nimic în jurul meu, nu mai vedeam pe unde merg, iar când Ben a aflat de apariția lui Emilian primul lucru pe care l-a sugerat a fost să plecăm din acea țară, dar la insistențele Briannei și ale lui Dylan ne îndreptam spre adresa respectivă.

La capătul destinației am descoperit o moșie imensă și aceleași porți cu inițiala ,,C". Nu eram deloc în apele mele și nici măcar nu am dat importanță arhitecturii moșiei sau altor detalii de care prietenii mei erau impresionați, cu excepția lui Ben.

Cum adică eram moartă pentru el? Acele cuvinte îmi răsunau la nesfârșit în cap și nu știam ce să cred, ce să fac... Când l-am revăzut m-am uitat la el ca un om orb care vedea pentru prima dată soarele, din nou am simțit fluturași în stomac, inima mea era devastată de o iubire căreia nu mă puteam împotrivi, mă îndrăgosteam de el din nou și din nou și din nou ca și cum eram prinsă într-un cerc vicios, viciul meu fiind el, Emilian del Castillo.

Toate aceste sentimente care s-au reîntors în sufletul meu de fapt n-au fost dispărute, ci au continuat să existe în acel gol.

Am fost poftiți într-o cameră mare unde Emilian nu era singur, ci cu cei doi de aseară și o fată  care avea ochii, dar și culoarea părului ca ale lui Matias și semănau destul de bine. Cel mai probabil erau frați.