Dragă inimă, de ce el?

Capitolul 21

- Îmi retrag mâna și te rog să nu  țipi. Nu sunt aici ca să te rănesc, Eva!

- Valentina, ce nai...

- Doar ascultă-mă, a șoptit agitată aruncând o privire scurtă spre Vanessa care dormea ca un urs. Trebuie să-l salvezi pe Emilian. Ești singura care poate să facă asta!

- Eu? Nu, eu... Azi mi-ai spus să stau departe de această familie, am rostit confuză uitându-mă adânc în ochii ei scânteietori.

- Fratele meu ne privea și am fost nevoită să joc teatru.

- Nu înțeleg, Valentina. Nu vreau să fiu implicată în problemele lui Emilian!

- Minți, mârâi printre dinți. Știu că nu poți sta departe de el oricât ai încerca.

- Și ce ai vrea să fac eu? Am întrebat-o nedumerită.

- Să nu-l abandonezi niciodată. Fii umbra lui dacă este nevoie!
Și zicând asta s-a ridicat de pe marginea patului meu și a părăsit camera lasându-mă si mai mult pierdută în ceață.

De ce eu? Ce puteam eu să fac pentru Emilian?
A doua zi am făcut exact cum am plănuit, adică toți am părăsit casa lui Emilian, iar eu nici măcar nu l-am văzut pentru ultima dată, însă mi-a rămas întipărită în minte privirea plină de speranță a Valentinei pentru că ea chiar se aștepta să fac ceva...

Din nou, ce puteam eu să fac? Ben era foarte protector cu mine și mă simțeam sufocată, dar nu voiam să-l rănesc așa că am tăcut și am suportat până când am coborât din avion fiind în L.A.

Urma să mă despart de prietenii mei imediat cum părăseam aeroportul și speram din tot sufletul ca cineva să fi venit după mine astfel încât să scap de Ben.

Da, eram răutăcioasă, însă aveam nevoie de singurătate. Ușile aeroportului s-au deschis și toți am ajuns în parcare, iar când l-am văzut pe Matt, fratele meu, am zâmbit larg și mă îndreptam bucuroasă spre el, cu Ben pe urmele mele.

După ce mi-am îmbrățișat fratele, privirea mi-a căzut asupra lui Dylan și Caleb , care se aflau la câțiva pași de noi în compania unei fete cu părul roșcat. Sonia...

Ce căuta ea aici? Am căutat-o repede cu privirea pe Marina și mi s-a frânt sufletul când i-am văzut ochii înlăcrimați și durerea care îi invada chipul pas cu pas, dar slavă cerului că Vanessa era lângă ea pentru a o încuraja.

- Cum a fost mica vacanță? Întrebă Matt atrăgându-mi atenția asupra lui.

- A fost frumoasă, am răspuns mecanic.

- Presupun că mergi cu Matt acasă. Ne vedem mâine?

- Sigur, Ben!

- Te iubesc!

- Și eu, am spus răspunzându-i micului pupic pe care mi l-a dat pe obraz.

M-am urcat în mașina lui Matt bucuroasă că am scăpat de Ben până mâine astfel încât să îmi pot pune ordine în gânduri.

Faptul că nu l-am văzut pe Emilian înainte să plec mă durea mult... Mai mult decât aș fi crezut.

Valentina mi-a spus că avea niște treburi de rezolvat și de asta nu și-a putut lua la revedere de la noi. Ce treburi? Pentru cineva care mă trata cu cea mai mare răceală din lume  îmi păsa prea mult.

- Tata ar vrea să te vadă...

- Nu insista, Matt, am replicat cu răceală în glas. Nu vreau să-l văd!