A doua zi m.am trezit cu ochii roșii părul ciufulit și mii de gânduri in cap.
Am mers la bibliotecă crezând că voi găsi ceva. Dar ce sa găsesc ?nici nu stiam ce s.a întâmplat aseară sau cine e. La un moment dat ,ochii imi sclipipră găsisem un articol intr-un ziar mai vechi decât mama"Anna Bichervi fata care și-a ucis mama este omorâtă cu pietre in fața întregului oraș ,martorii spun că ar fi zis ceva in latină când își dădea ultima suflare" ...am tremurat gandindu-ma ca daca nu a putut avea milă de mama ei,propria mamă,cu sa cred că ar putea avea milă de mine ?
Am plecat speriată de la biblioteca de abia ce ieșisem afara si am primit un telefon ,colega mea Sara avusese un accident de mașină, mă sunase mama ei.
-Se stinge Lace ,fiica mea se stinge sub ochii mei si nu pot face nimic .
Am pufnit in plâns si am plecat la spital nu am putut rezista mult asa ca m am intors acasa plânsă.
-Eu ti.am spus Lace ,în loc să cauți despre mine trebuie să cauți pentru mine.
Era in fața mea cu părul ei roșcat lăsat pe spate,avea ochii mari și purta o bluză albă ,lungă până în pământ avea mâinile subtiri la fel ca aseară . Mi-a dat părul după ureche.Când a vrut să mă strângă de gură ceva s.a întâmplat am strâns o de încheietura iar ea a început să ardă de parca ar fi luat foc .
-Da-mi drumul,vocea aceea a răsunat înfiorător cu ecou. Oww Lace se pare ca nu esti ce credeam eu că esti ,nu, nu ,esti ceva mai mult Lace ,asta îndeamnă ca va fi mai amuzant .
Până să procesez totul ea a plecat ...a plecat si mi as fi dorit să nu o mai vad introcându-se vreodata . Dar , nici ce.am apucat să vorbesc caci sub mine ardeau flăcări nemiloase ,ce m au tras intr un vârtej care mai apoi sa se faca nevăzut.
Eram acolo..in lumea cea de dincolo era si Anna acolo si multi demoni cu atâtea păcate in spate, stăteau împrejurul meu.
-Așadar muritoareo detii puteri ,nu?
Nu am raspuns dar tremuram,tremuram din toate oasele. Focul imi biciuia pielea si avea sa mi se usuce inima daca continuau asa.
M au luat de mâini și m au aruncat în temniță.
-Ți.ai ucis mama !Am spus cu o tonalitate gravă.
- De ce crezi ca am ajuns in Iad ? De ce crezi ca acum tu stai la podea in fața mea tremurând și nu invers?
Erau întrebări retorice , amândouă stiam ca era unul dintre demoni datorită răutății cei zăcea în inimă.
Credeam ca acela avea sa fie sfârșit. Tremuram toata. Nu se putea termina! asa imi spuneam plângând.Nu, nu când am atâtea de făcut....am o viață ,am niște prieteni și o familie de care vreau sa mă bucur....stăteam năpustită la pământ ,cu lacrimile ce.mi stropeau sânii ,stăteam la podea așteptându mi dulcea clipă a morții...
