Un Tatuaj 🔞

🍬6🍬

Nu vreau să nu plec acasă, așa că merg spre parc.
Un vânt ușor, dar rece a început să bată.
Sigur că băieții nu mai erau în parc acum.
Regret ce am făcut azi.
Îmi deschid telefonul și decid să le răspund băieților la mesaje.
📨Iulian 15:32 Duminica
D: Cred că ai dreptate, nici eu nu știu de ce m-am supărat, ai putea veni în parc? Acum? Trebuie să vorbim.

📨Sergiu 15:34 Duminică
D: Îmi pare rău, dar eram deja nervoasa... și probabil de aceea am reacționat așa.

I-am cerut lui Iulian sa ne întâlnit pentru că el era mai sufletist și probabil nu ar fi râs de mine dacă i-aș fi spus că-l plac pe Călin.
Exact, am realizat asta, îl plac pe Călin.
De ce fac asta? Dracu știe.
Doar când mă gândesc mă doare capul.
Iulian mi-a răspuns la mesaj spunându-mi că poate veni.
M-am așezat pe o bancă și am început să ma uit în jurul meu.
Vedeam oameni care își duc cățeii la plimbare, unii câini erau mai mici și alții mai mari. Când eram mică, nu mai știu la ce vârstă, presupun că în jur de 4 ani, tatăl meu biologic îmi dăruise un cățel, era băiat, numele lui era Turcu, pentru că tata îl avea de la un prieten turc și credeam că e mișto să am un câine din Turcia. A murit anul trecut de bătrânețe. Aproape mereu când mergeam la Sergiu îl aduceam și pe Turcu cu mine. Până și băieții s-au atașat de el.
Mă uitam în jos la balerinii mei și văd un skateboard, când îmi ridic privirea îl zăresc pe Iulian.
-Ce face Daiana?
-Bine face...
-Mă bucur...a spus el în timp ce s-a așezat lângă mine pe bancă.
Soarele se lovea de pletele lui lungi și blonde.
-De ce ai vrut să ne întâlnim?
-Uite ce este... Dacă i-aș spune lui Sergiu, în maxim o săptămâna află toată lumea... dacă îi spun lui Cosmin, probabil nu i-ar păsa, nu mi-ar da niciun sfat și i-ar spune lui Sergiu, tu ești singurul pe care mă pot baza acum, tu și Corina...
-O...k...ce se întâmpla? Sună foarte grav...
-Nu știu dacă ar trebui să-ți spun...dar acum e prea târziu să mai dau înapoi.
-Hai tu, lasă-mă cu dulcegăriile tale, știi că la mine nu funcționează așa ceva.
Simt inima cum îmi bate. Îmi deschid gura încep si spun:
-Plac pe cineva...
-Si pentru asta trebuie să faci așa mare caz?
Trag aer în piept.
-Acel cineva este Călin.
-...
-Il plac pe Călin.
-...
M-am auzit spunând asta, devine din ce în ce mai rău. Sună groaznic.
Iulian era atât de surprins încât abia și-a putut deschide gura.
-...woah...o să-mi ia ceva să procesez asta...
-Nu râde...te rog.
-Nu o ... să o fac...Stai că nu înțeleg...tu... și Călin?
Am dat ușor din cap în semn de „da"
-Surprinzator... chiar m-ai lovit cu asta..
-Da, știu că e surprinzător, dar poți te rog să-mi dai un sfat sau ceva?
-Ce fel de sfat? Spune-i. Altceva nu ai de făcut.
-Nu pot face asta.
Eram bulversată. Cum se presupune că ar trebui să-i spun? Mai ales că acum mă urăște...cel mai probabil.
-Uite, dacă nu vrei sa o faci, petrece mai mult timp cu el și poate se îndrăgostește el de tine, cine știe?
-Mă lași? Nu a făcut-o în patru ani și o face acum?
-Nu poți fi sigură niciodată când cineva se îndrăgostește de cineva, exemplul fiind în fața mea.
-...
-...
-Marș.