Supusa tie! |||

Vesti bune/rele

Melody nu si-a revenit inca, Scout sta cu ea de 2 zile, ce se intampla cu frumoasa mea, si eu si Sevi suntem pusi ca pe ace din cauza starii ei, el nu mai intreaba nimic, dar vad cum sclipirea din ochii lui dispare cate putin de tristete.

- Tata, vreau sa o vad pe mama, spune Sevi catre mine, pana acum nu l-am lasat sa o vada, m-am gandit ca starea in care e ar putea sa il afecteze.

- Bine razboinicule, te duc, dar nu stam mult ca mami nu e bine.

- Tati, daca mami nu e bine, surioara mea va fi bine?

- Nu stiu puiule, sa ne rugam sa fie asa.

Imi iau in brate copilul si il duc asa pana in camera noastra, unde aparatele de spital sunt inprastiate aici, iar mirosul specific spit si-a găsit o casa, Melody are o perfuzie, si o masca de oxigen pe fata palida. Sevi imi sare din brate si fuge catre marginea patului ei, ii ia mana si o pupa.

- Mami, de cand stai aici nu tie foame? sunt sigur ca surorii mele ii e fomica? Haide, nu te trezesti, mie si lu tati ne e dor de tine, acum tati plange cum plangeai tu. Haide, trezeste-te sa vezi soarele de afara, sa-ti dau cele mai frumoase flori mami, haide sa imi citesti povesti si sa ma pupi de noapte buna mami, imi e dor de tine.

Imi dau lacrimile, cum copilul meu sta pe pat langa mama lui, si o implora sa se trezeasca, dar el zambeste. Il vad pe Scout cum iese din baie, pungile de sub ochii lui negre, arata lipsa somnului, iar barba deja gri, si bine vizibila imi dovedeste ca el a facut tot ce a putut in zilele astea. Desi nici eu nu aratam mai bine, ochii mei mai erau si plini de lacrimile ce le tin, dar si umflatii de larimile ce le lasam sa imi acopere noptiile, pana in zorii zilei cand mai atipeam intre o ora si o ora si jumatate.

- Cum se simte, il intreb eu, iar el priveste cand la cei doi de pe pat, cand la mine.

- Haide sa mergem pana afara, Sevi, ai grija putin de mama ta, pana ma intorc eu cu tatal tau?

- Mereu o sa am grija de mami, baiatul vesel, continua sa ii vorbeasca mamei lui.

Inchidem usa in spatele nostru, si facem cativa pasi, pana intr-un tarziu cand strapunge linistea ca un cutit in inima mea.

- E groaznic, am mari convingerii ca inauntrul ei se duce o lupta crancena cu demonul pentru trupul ei, si-a pierdut prea mult controlul, iar demonul a prins un firicel de scapare, si consider ca ea si-a indus starea asta de somnolenta, pentru a va apara. Vreau sa stati cat mai mult si sa ii vorbiti, daca va va aude vocile, va sti ca are unde sa se intoasrca. E ca un fel de coma, dar noaptea vorbeste, vorbeste ea cu ea, asa pare, dar vorbeste ea Demonul, si nu mereu e invingatoare, vreau sa stai cu ea si noptile ca sa o asculti, si sa vorbesti cu ea si atunci. O alta linistita pauza se lasa intre noi, asteptand sa vad daca mai are de zis ceva, inainte sa spun eu.

- Copilul cum e?

- Copilul, spune el si ofteaza indelung, timp in care eu simt ca raspunsul e negativ, si imi pierd stabilitatea, ma proptesc cu mana de perete, copilul e bine , dar trebuie sa vedem cum evolueaza lupta lor, doar atunci, cred ca o data cu Melody, copilul va avea de suferit.

- Dar data trecuta? Intreb eu sugrumat.

- Data trecuta a fost cu totul alceva, sarcina era prea inaintata ca sa mai fie afectat, dar copilul asta are o luna si doua saptamani, e prea mic.

Pamantul de sub piceoarele mele se duce, si ma opresc in genunchi, Scout ma ridica, si imi mentine toata greutatea pe bratele lui, imi da un cap in gura, si tresar asupra socului, si a sangelui ce imi ajunge in gura. Asta era medicamentul potrivit ca sa observ cat de afectat sunt, si sa vad cum ar trebui sa fiu. Mi-a deschis ochii asupra mea, eram rege, trebuia sa fiu puternic, pentru mine, familia mea, si apoi regat,