Holocaust-Inceputul Sfarsitului

Capitolul 5 "La umbra steagului înalt"

Au trecu vreo 2 luni de cand am auzit anunţul de la radio si simt ca tot orasul a luat foc dupa aceea.Orice veste,de fapt,orice zvon cum cum ca România ar intra in război ar provoca dezastru printre oameni.

Au loc manifestaţii cum ca "România Mare" s-ar destrăma.

Eu si prietenul meu Alex ne uităm îngrijoraţi la manifestaţia din centrul Timişoarei.Un manifestant de origine maghiară ia cuvântul:

-Sunteţi orbi?Mama Rusie,care in trecut a fost o ţară slabă,acum e un imperiu de nestavilit!Ce o sa il oprească pe "omul de oţel"(asta e traducerea lui Stalin in rusă) sa ia înapoi Basarabia si Bucovina?In plus,chiar va imaginaţi ca Ungaria ne va lăsa la greu?O sa ne contopim înapoi cu patria-mama si veţi regreta ca v-aţi pus cu noi!

Manifestatia era zgomotoasă,puteai sa o asculţi de la vreun kilometru distanţă.

Eu si Alex ne amestecăm prin mulţime,însă in curând aveam sa aflu ca doar purtătorul de cuvânt vorbea in română.

Erau o groază de maghiari,si de-abia atunci ne-am dat seama.Vorbeau cu toţi in limba lor,si de abia daca ştiam un cuvânt sau doua in maghiară.

Nici Alex nu ştia mai mult,si riscam sa ne-o luăm pe coajă daca nu suntem atenţi.

Dintr-o dată,un domn masiv,in sacou si cu o umbrela de soare in mâna dreaptă se întoarce spre noi si ne întreabă:

Domnul:(in maghiară)Plecaţi de aici plozilor!Nu vedeţi ca aici avem treabă?!

Nu ştiam ce a spus,dar dupa intonaţie si reacţii,cred ca voia sa ne bată.

Am fugit prin mulţime cum fugea Creangă prin lanul de porumb cand era mic si gol-puşcă.Nu ne păsa decât sa ieşim vii din adunarea aceea de oameni.

Ne loveam,ne imbranceam,călcam vârful picioarelor tuturor celor din calea noastră!

Nu inteleg de ce dar majoritatea aveau varful incaltamintei asa de mare încât iti era imposibil sa le eviţi cand fugi prin mulţime.

In final ne loveam cu capul de spatele unui domn la fel de binefacut,dar care avea o privire mai nervoasă pe faţă.

Domnul:(in maghiară):Ce iti vine sa ma loveşti aşa din senin?Lasă ca te învăţ eu bunele maniere!

Sunt complet paralizat.Ma ia de gulerul cămăşii si ma ridică fără nici-o problema.

Ma învârtesc,dau din picioare,dar nu ma lasă.Ma tem ca o sa ajung vânăt acasă...

Dintr-o dată aud o voce extrem de familiară,dar nu e Alex,e altcineva...

Heimer:(in maghiară):Lasă-l jos!Acela e fiul meu!

Domnul începe sa ma lase jos cu grijă in timp ce se uita cu o privire rece spre mine si spre domnul Heimer.

Domnul Heimer era învătatorul meu încă din clasa I si care este in continuare,doar ca acum e diriginte.

Heimer:(in maghiară):Daca va provocat vreo neplăcere va rog sa ma scuzaţi.Dupa cum vedeţi fiul meu s-a pierdut in mulţime încercând sa ma caute.Aş vrea sa imi acceptati umilele mele scuze...

Acel domn pare acum ceva mai bine dispus,si aş putea vedea un zâmbet cum apare pe buzele lui.

Imi pune mâna pe cap si zice:

Domnul:(in maghiară):Ai grijă de tine,sunt persoane mult mai rele decât mine pe aceata lume.

Dupa aceea a plecat.

Eu si Alex respirăm uşuraţi.Însă imediat domnul Heimer ne readuce la realitate si ne da la amândoi o castana.

Eu:De ce?

Heimer:Asta e doar o fracţiune din ce v-ar fi facut namila aia,si in plus,ce cautati aici?

Alex:Am venit sa vedem de ce s-au adunat oamenii aici.

Heimer:Doamne,fereşte-i pe cei proşti....Nu v-am învaţat eu însumi proverbul "Curiozitatea a ucis pisica?"

Eu:Ba da...

Alex:Dar dumneavoastră ce cautati aici?

Heimer:Mergeam in drum spre băcănie sa cumpăr niste lapte cand am dat de gloata asta de oameni,si mai precis,de voi!

Alex:De unde ştiti maghiară?

Heimer:Am fost profesor universitar,acum la bătrâneţe nu mai pot sa predau decât la şcolari si preşcolari.

Eu:Super!Mai ştiti si alte limbi străine?

Heimer:Copile,dupa cum zicea un politician de pe vremea mea:"Este vai de împăratul Austro-Ungariei,in al cărui imperiu cetăţenii vorbesc 16 limbi".Nu vorbesc atâtea limbi dar sper ca ai înţeles unde bat.

Alex:Da.Multumim ca ne-ati ajutat!

Ne luăm rămas bun de la profesorul nostru si ieşim amândoi din mulţime.

Era o zi de noiembrie,si totuşi soarele era aşa torid încât oamenii purtau haine scurte.

In ceea ce ma priveşte,sunt transpirat peste tot si transpiraţia imi curge de pe frunte ca o cascadă.

Ne hotărâm sa ne luăm o îngheţată(da,încă erau magazine care mai aveau îngheţată in stoc si voiau sa scape de ce a rămas),însă trebuie sa stăm la coadă aproape un sfert de oră.

Se pare ca nu eram singurii care vroiau sa se racoreasca.

Restul zilei ni-l petrecem lângă Universitatea din Timişoara.Locul este plin de copaci,numai buni pentru umbră,si joacă....

Înainte sa plecăm,Alex se urcă in cel mai înalt copac si savurează priveliştea.

Orasul de la înălţime e de-a dreptul superb si se vad o groază de străzi si mai ales case.

Acest peisaj superb e întrerupt poate doar de umbre,cu formele lor ciudate si sinistre.

Alex apoi vede ca o umbră se aşterne chiar peste el.

Ce ar putea fi?

Doar se afla pe cel mai înalt copac nu?

Se uita in sus si observă un steag.

Imi face cu mâna sa ma uit si eu.

Era un stâlp foarte înalt,însă pe care nu l-am vazut până acum.

Ma apropii si vad ca este montat de curând.

Ma uit la steag.In sinea mea imi ziceam:"Ăsta nu este steagul nostru".

Eu si Alex ne întoarcem acasă

Il întreb pe fratele meu:

Eu:Sisif,ce reprezintă steagul roşu,alb si verde pe verticală?

Sisif:Nu te mai ajut la nici-o temă,Arthas.

Eu:Nu e temă!Jur!

Sisif:E steagul Ungariei,mulţumit?

Atunci m-am întrebat"Transilvania va aparţine din nou Ungariei,sau Sisif doar se joacă cu mine?"