Şi atât de sinistru îmi pare atunci,
Când prin ceaţa groasă umblăm năuci.
Atât de cenuşiu era apusul,
Vântul şuiera prin tot văzduhul.
Casele, curţile, toate sunt goale...
Copii, părinţi, unde sunt oare?
Alerg în neştire pentru salvare,
Cine să audă strigătul meu oare?
Călcând peste cranii de animale zdrobite,
Sânge curgând din venele-mi rupte,
Şi un ultim strigăt răsună în văzduh,
Sufletul meu se duce cu duhul.
CITEȘTI
Invitaţie la veşnicie
PoetryCufundă-te în sumbra-mi mantie de vise ce am aşternut-o în cuvinte dar sunt prea sălbatice, prea fără de minte şi vorbele astea ce te-ar minte dar învaţă să citeşti printre cuvinte. Eu, te invit la veşnicia mea, prea scurtă, cate o dată prea gălăg...
