De-aș putea să adun în mine toată ura și tristețea,
Aș ucide cu sânge rece multe sentimente.
De-aș lăsa gândul pătimaș să-mi zburde neștiutor,
M-aș sinucide în treacătul unor zile de octombrie friguroase,
Și poate așa lumea se va încălzi.
De-aș putea păstra iubirile pierdute în lagăre,
Torturate, le-aș transforma în visele cele mai dorite,
Ce pentru o singură persoană ar putea muta munții.
De-aș putea scăpa lumea de această angoasă,
Impunându-le fericirea obligatorie,
Nu ar rămâne decât o mască cu un zâmbet provizoriu.
De-aș putea trăi o zi fără să mă gândesc la moarte,
Aș găsi fericirea absolută;
În toată liniștea mea, gălăgia e mută.
De-aș putea ghici în viitor, să știu la ce să mă aștept,
Nu aș mai avea pentru ce să lupt, să decid sau să cred.
De-aș alege în cioburi sparte mania vârstei pe mine,
M-aș mai ierta încă o dată, să pot fi mai bine.
De-aș putea să te am pe tine, cum n-am vrut pe nimeni,
Nu ar conta că Iadul e un lucru rău,
L-aș trece în flăcări, dar cu tine.
CITEȘTI
Invitaţie la veşnicie
PoesiaCufundă-te în sumbra-mi mantie de vise ce am aşternut-o în cuvinte dar sunt prea sălbatice, prea fără de minte şi vorbele astea ce te-ar minte dar învaţă să citeşti printre cuvinte. Eu, te invit la veşnicia mea, prea scurtă, cate o dată prea gălăg...
