Absquatulate

~ V ~

   Cu mintea mult prea departe darama cu cotul cateva agende si pixuri. Injura ceva stiut doar de ea si ridica lucrurile pe birou oftand adanc. Oricat incerca sa se concentreze pe altceva trecutul nu renunta sa o prinda cu ghearele sale din urma. Ofteaza pagubasa inchizandu-si ochii.

   Alearga disperata, retina arzandu-i din cauza lacrimilor fierbinti ce ii umezeau intreg chipul. Coada impletita de mama sa era acum ciufulita si aproape desfacuta, pe pielea sensibila a obrazului ii aparuse o vanataie din urma cazaturilor de mai devreme iar rochia sa din in era sfasiata. Abia mai putea respira, dar toata fiinta sa ii striga sa alerge cat mai departe de monstrul de pe urmele sale. Dupa inca zeci de metrii parcurisi s-a oprit franta respirand profond. A ramas asa incercand sa isi revina cateva minute ascultandu-si inima ce aproape ii sarea din piept si nu din cauza efortului depus. Se uita cu teama in spate asteptand sa il vada pe el, dar spre usurarea sa era singura. 

  -Pe mine ma cautai? Auzi bestia vorbind chiar din fata ei. Isi intoarse inspaimantata capul dandu-se cativa pasi considerabili in spate. Un zambet satisfacut aparu pe chipul barbatului inaintand un pas catre ea.

  -Ce vrei? Intreaba dorind sa para curajoasa, dar tremuratul si lacrimile din coltul ochilor nu o ajutau deloc.

    -Nu cred ca ai fi fugit atat daca nu ai fi stiut.Daca nu cumva doresti sa participi la maratonul national. O lua peste picior inaintand inca un pas.

  -Te rog, nu . Sopti lasand lacrimile sa ii mangaie chipul. Mereu considera ca fiecare om are de trait cat ii este scris, dar acum stia ca nu este pregatita sa moara, nu in acest fel inuman.

  Un zambet diavolesc aparu pe fata barbatului ce avea chipul la fel de alb precum parul inaintand pana ramasera doar cativa centimetri intre cei doi. 

  -Vrei sa traiesti? Ii sopteste la ureche inspaimantand-o mai mult ca pana acum. Ura sa se stie atat de vulnerabila, o dezgusta vocea ragusita, dar calma a celui ce urma sa ii fie calau. Ingiti in sec si cu vocea ragusita raspunse.

    Faith tresari deschizand ochii cand auzi usa inchizandu-se.

  -Ce cauti aici? Se rasti la saracul Nick fara ca macar sa il salute, o prinse intr-un moment tensionat si asta nu era deloc in favoarea lui.

  -A trebuit sa ma intorc, se pare ca descifrarea hartii este mult mai dificila de cat am crezut eu. Explica inchizand usa in urma sa.

   -Aunci? Intreba deja starea sa alunecand catre furie.

  -Voi gasi o alta solutie, deja m-am documentat despre niste carti cu rune extrem de vechi. Incearca sa o linisteasca observand agitatia din ochii sai.

  -In fine. Rosteste intr-un final oftand obosita.

  -Totul este bine Faith? O intreaba satenul ingrijorat apropiindu-se de ea.

  Nu obisnuia sa fie o persoana sentimentala, dar era placut sa stie ca cineva se ingrijora pentru ea. Aproba din cap schitand un mic zambet.

  -Daca este ceva cu ce te pot ajuta...

  -Sunt in regula, Nick. Incerca sa ii evite politicos actul de caritate, dar baiatul continua sa insiste.

   -Putem iesi sa bem ceva diseara. Daca vrei desigur. Adauga imediat stanjenit.

  Se gandi sa refuze, dar fara a vrea se reflecta in irisii sai cafenii observand o stralucire de speranta.

  -In regula. Se surprinse pe ea insusi cu acest raspuns. O voi invita si pe Rachel. Continua revenindu-si.

  -Oh desigur. Rosteste usor dezamagit. Eu plec acum. Se indreapta catre usa apasand pe clanta argintie.

  -Pa Nick. Adauga roscata inainte ca satenul sa dispara de partea opusa a lemnului masiv.