Ucenicii priveau în lemniți scena de luptă din fața lor. Văzură pisici rănite, unele care țipau, ba chiar trupuri întinse late pe pământ. Voiau să fugă cât mai departe, să se ascundă și să se culce liniștiți, dar nu puteau face asta, trebuiau să lupte și ei, să-și apere clanul.
O văzură pe Labă de Foc ieșind din mulțimea de pisici care se luptau târând un războinic spre vizuina lui Blană Fumurie, ea nu luptă niciodată, alegea să stea în vizuina ei și să îngrijească cât mai repede răniții, chiar dacă uneori era greu să stai de parte când prietenii tăi riscă să-și piardă viață.
Când ajunseră la Labă de Foc aflară că nu târa un războinic, ci o regină, pe Foare Albastră, mama lui Labă de Argint care luptase din răsputeri să-și țină în viață cei 2 pui rămași, însă fusese rănită grav în apropiere viziunii puiilor. Cei 3 ucenici nu au stat să afle detalii despre asta, chiar dacă Labă de Argint se tot uita spre vizuina lui Blană Fumurie, unde era acum mama ei, voiau să afle ce-i cu lupta.
- Sunt războinici din Clanul Apei și alte pisici din nu știu ce clan, nu par a fi din niciunul, din ce-am înțeles vor să ne cucerească clanul sau ceva de genul! le răspunse Labă de Foc întrebărilor pe nerăsuflate. Și știți, la luptă nu se prea stă să se pună întrebări, se luptă și atât! adugă ea ducându-se s-o ajute pe Labă de Soare care era țintuită la pământ de un războinic de două ori mai mare decât ea.
-Ce proști suntem! zise nervos Labă Întunecată. Cum nu ne-am dat seama? Războinicii aceia din Clanul Apei, aici veneau!
-Ne mustrăm mai târziu, ne luptăm acum! spuse Labă Strălucitoare prinzând curaj, dar cu o urmă de teamă în glas și avântându-se în mulțimea de pisici, cu cei 2 prieteni ai săi venind în urma sa.
Un războinic uriaș o prinse și o puse la pământ. Îi zgârie pieptul, făcând-o să scoată un miorlăit ascuțit care cerea ajutor. Ochii ei negri ca tăciunele îi întâlniră privirea întunecată a războinicului și iși dădu seama că nu va avea milă de ea, așa că mai scose un miorlăit cerând ajutor. Ajutor care nu se lăsă mult așteptat, chiar înainte ca războinicul s-o mai zgârie odată, Labă de Soare, care între timp scăpase războinicul care o atacase, sări pe el, luându-l de pe Labă Strălucitoare. Ridicându-se amețită, văzu cum șnurul cu gheare de pe laba războinicului i se rupsese, cea ce probabil îl înfurie pentru că se încruntă și o dădu rapid și brusc pe Labă de Soare jos de pe el. Labă Strălucitoare se pregăti să sară și ea pe acel războinic, dar se răzgândi când văzu un ghem de blană maroniu cu dungi negre, însângerat întis pe jos. Știa cine era, dar spera să se înșele și se ruga la Clanul Stelelor să nu fie ea, în timp ce fugea spre trupul însângerat.
Nu s-a înșelat. Era chiar ea. Blană Dungată stătea pe jos, însângerată, în agonie, așteptând să li se alăture Clanului Stelelor. Mama ei era acolo. Labă Strălucitoare se prăbuși lângă ea, îndurerată, prindu-și mama fără să fie capabilă să scoate un cuvânt. Peste chipul plin de sânge al lui Blană Dungată îl văzu pe Labă Întunecată venind în fugă spre ei. Labă Strălucitoare știa că și el sperase până în ultima clipă să nu fie ea mama lor și se prăbușise și el ca sora sa.
-Puii mei....... zise Blană Dungată vorbind pentru prima dată și deși era plină de sânge și era clar că o durea extrem de tare, zâmbea. Sunt atât de mândră de voi....... și vreau să mă faceți și mai mândră...... deveniți 2 războinici curajoși, puternici și loiali...... dați-mi ocazia să le spun războinicilor din Clanul Stelelor ,,sunt puii mei"..... îndepliniți profeția...... răzbunați-mă.... Uita-ți, războinicul de acolo, zise ea arătându-le un războinic negru ca inima lui, ohii la fel din Clanul Destinului, el este cel care peste câteva secunde vă va lasa fără mamă, răzbunați-mă! Spune-ti lui Labă de Soare c-am iubi........
-Așa vom face! spuseră la unison cei 2 frați cu vocea slabă, tremurândă.
Blană Dungată își lăsă capul pe pământ, pierzându-și suflarea, inima opriindu-se din bătut și spiritul ei ducându-se spre Clanul Stelelor. Labă Strălucitoare și fratele său simțiră cum picături de apă fierbinți ca focul le cad din ochi, din ce în ce mai tare, direct pe pieptul fără suflare al lui Blană Dungată. Erau lacrimi. Plângeau. Nu o făceau prea des, dar acum o făceau nu le era deloc rușine. Nu mai erau conștienți de ce se întâmplă în jurul lor și nici le mai păsa. Nu mai conta că erau în mijlocul unei lupte, nu mai conta decât că mama s-a dus. Cu ultimile puteri își spălară mama pentru ultima dată. Apoi se ridicară, tremurând, căutând cu privirea războinicul care le ucise mama, care între timp plecase de acolo. În loc să-l vadă pe el, văzură altceva și alergară în direcția aceia.
Ajunseră repede la Labă de Argint care fusese rănită foarte rău la laba dreaptă și care avea chipul plin de sânge. Frații nu-și vorbiră, o ridicară pe prietena lor și o ajutaseră să ajungă în vizuina lui Blană Fumurie. Se grăbiră, chiar dacă știau că nu e atât de grav, le era frică că o vor pierde și pe ea.
-Nu trebuia să lupt, sunt prea slabă! spuse ea înainte ca frații să plece din vizuină.
Nu spuseră nimic, nu aveau putere de încurajare acum. Nu puteau să se încurajeze nici pe ei însăși, darămite pe altcineva.
-Nu esți deloc slabă! Ești o ucenică mică, vei învăța să te lupți cu timpul. o încurajă Blană Fumurie. Plecați, mă ocup eu, adăugă ea spre cei 2 frați.
Aceștia ieșiră căutându-l din nou pe războinicul acela, nu se vor da bătuți până nu-l vor ucide, așa cum le făcuse el mamei lor. Îl văzură în sfârșit. Se apropia de vizuina puiilor. Frații nu mai stătură pe gânduri și plecară în fugă să-i dea cea ce merită acelui războinic.
Săriră pe el. Îl puseră la pământ fără să se uite la chipul lui crud, nu le păsa, iar acum ei erau și mai cruzi, dar aveau toate motivele. Îl zgâriară și îl mușcară peste tot pănă când îl aduseră într-o stare asemănătoare cu cea în care o găsiseră pe mama lor. În zadar încercase acesta să-i zgârie, să-i muște sau să-i dea la o parte, furia îi făcea mult mai buni la luptă. Înainte să-i dea lovitura fatală îi șopțiră: ,,Asta e cea ce meriți, monstrule" apoi....... Îl uciseră cu sânge rece, fără să le pese măcar o clipă c-au curmat o viață. Apoi, în bătaie de joc, călcară pe trupul neînsuflețit al războinicului, mergând să lupte mai departe.
Hey, sper c-am reușit să vă emoționez cu acest capitol, măcar puțin, acesta era scopul meu. Ca de obicei îmi pare rău pentru greșelile gramaticale, hai pa că mi-e somn!
