Asha II

Prolog

      Mă tot întreb: Din ce sunt sufletele create? Poate corpul uman este alcătuit din șaptezeci la sută apă și restul de treizeci, proteine și vitamine. Dar, sufletul ce conține mai exact? Ură, dragoste, prietenie, nervozitate sau poate... e doar gol?
     Nici măcar nu știu de ce mă tot gândesc la chestiile astea, dar cumva mă fac să mă simt mai bine. Mai în lumea mea.
     Când ceasul începe să ticăie zgomotos, mă răsucesc de pe o parte pe alta în speranța că voi mai reuși să dorm cel puțin până alarma va suna. Gândul că iar trebuie să mă duc la muncă mă bucură. Ador să fiu înconjurată de atâția copii, chiar dacă în cele mai multe cazuri, ei nu doresc să comunice cu mine.
      Realizez că somnul mi-a fugit încă demult și mă ridic îndreptându-mă către bucătărie.

― 'Neața! mă întâmpină Skylar zâmbitoare.

― Ăăă, 'neața, îi răspund cu glasul răgușit.

― Ai reușit să dormi? soarbe din ceașca de cafea.

― Parțial, spun și mă așez la masă, iar ea izbucnește în râs.

― Ce e atât de amuzant? mă răstesc în glumă.

― Păi, o tânără în vârstă de douăzeci și unu de ani, este psiholog, dar are probleme cu somnul. Ce spui?
 
 ― Psiholog pentru copii, o corectez eu.

     Își dă ochii peste cap și îmi zâmbește în timp ce pune cana la loc pe masă.

― Detalii neinteresante. Atlanta, au trecut doi ani! Cât mai ai de gând să faci chestia asta? Stai nedormită cu săptămânile.

 ― Ți-am spus, sunt bine, mă apăr eu, deși simt cum nodul din gât crește pe măsură ce ochii albastri ai lui Sky mă analizează tot mai mult.

 ― Păi, asta înseamnă că pot să îți spun ceva.

 ― Sigur, zic nonșalant.

― Ash s-a întors în oraș.

Poftim? Ce naiba?!

      Ridică din nou cana și și-o duce la gură încercând să își ascundă un zâmbet malițios.
      Încep să mă panichez și iau o pauză uitându-mă atent la ea să văd dacă glumește sau nu.

― Nu te cred! spun în cele din urmă.

― Ba să crezi. Jeremy a vorbit cu el, îmi spune. Voiam să îl invit la cină.

 ― Poftim? Nu!

― Glumeam doar, zice și începe să râdă.

― Nu trebuia să mă mut cu tine într-un apartament, spun și ies din cameră enervată.

― Și eu te iubesc!

      Când pășesc în incinta școlii sunt întâmpinată de o ceată de copii veseli și gălăgioși. Îi îmbrățișez și continui să mă îndrept către birou.
      Deschid ușa și mă trântesc în scaun. Arunc geanta pe masă și îmi rezem capul în mâini.

      O bătaie scurtă și repetată răsună de dincolo de ușă. Mă ridic și îmi îndrept spatele afișând un zâmbet fals inocent.

― Intră!

      După ce îmi dreg glasul, în cameră își face apariția un băiat brunet îmbrăcat în negru. Zâmbește palid și se oprește în fața mea.

 ― Bună... ziua, spune emoționat.

― Hei. Ia loc, Steven? îl întreb, iar el încuviințează.

― Ce ai zice să o luăm încet. Câți ani ai?

― Șaisprezece, spune scurt.

 ― Minunat. Și, ce te apasă?

 ― Păi, câțiva colegi mă urăsc, spune, iar glasul i se modifică.

      Îmi sprijin mâinile de birou și îi zâmbesc.

― Te urăsc?

      Dă din cap afirmativ și se scarpină pe ceafă. Gesturile sale, alura sa, îmi par atât de cunoscute. Îl privesc în ochi și văd atât de multe. Tristețe, suferință, dar și vitalitate și energie.

― Steven, colegii tăi nu te urăsc. Din câte am înțeles din fișa ta, ai note foarte bune. Te-ai gândit că poate asta este cauza comportamentului lor?

― Ăă n... nu.

 ― O să îți spun ceva. Colegii tăi sunt poate frustrați din cauză că tu ești mai bun la învățătură decât ei. Să nu cumva să îndrăznești să îi lași să te calce în picioare. Arată-le cine e șeful! Spun iar ps chipul său se implementează instant un zâmbet sincer.

 ― Cum fac asta?

― Fii tu însuți. Continuă să faci ceea ce îți place și nu te opri până mu ajungi cu mult peste ei. Deasememea, nu te stresa, nu vei sfârși singur.

 ― Vă mulțumesc, domnișoară  Simons.

― Spune-mi Atlanta, spun și îi zâmbesc. Ne vedem săptămâna viitoare la aceeași oră.

      Nu mai regret deloc faptul că am terminat  facultatea mai repede pentru slujba asta. Îmi place atât de mult să ajut copii și să văd cum ceea ce le spun eu dă rezultate.
      Cât aștept să sosească următorul pacient, mă ridic și privesc pe fereastră la copiii care zburdă prin curte fără oprire.    Uneori râd când văd ce alte glumițe își fac între ei, alteori zâmbesc când mă regăsesc pe ei în mine. Mă simt încă un copil. Un copil atât de naiv câteodată.   Reflect la ceea ce mi-a spus Sky dimineață și anume faptul că Ash s-a întors. Credeam că nu o să mai aud vreodată chestia asta. Din spusele celorlalți, era foarte hotărât să rămână în Brooklyn. Încerc totuși să nu mă ambalez prea tare. Nu mai este de mult timp problema mea, și totuși, în doi ani eu încă nu am reușit să mă împac cu această idee. Mi-am schimbat numărul, m-am mutat, mi-am tuns chiar și părul și totuși, nu mă simt ca o persoană nouă.
      Scutur capul și îmi revin când o altă bătaie se aude în ușă.

                                                                                             ***

      După treizeci de minute întregi, încă mă străduiesc să găsesc un loc de parcare apropiat de complexul de apartamente. Simt că înnebunesc așa că virez și intru pe străduța alăturată.
      Claxonez de vreo trei ori cât să se îndepărteze Volkswagen-ul din fața mea și răsuflu ușurată când în sfârșit gasesc un loc de parcare.
      Parchez și ies din mașină holbându-mă la telefon. Încerc să îmi iau cu cealaltă mână geanta și mă fâstâcesc să ies din mașină.

― La naiba! fac când îmi scap toate catrafusele pe jos.

      Mă aplec și încep să strâng mizeria făcută din cauza portfardului care s-a deschis și a lăsat toate machiajele să îmi cadă pe asfalt.
      Când sunt aproape gata, în fața mea apar o pereche de picioare mari, acoperite de niște adidași negri.
      Bărbatul se apleacă și începe să mă ajute să strâng. Ridic capul și rămân cu gura căscată când observ cine stă în fața mea.

― Ash?!

― Hei.

La media: Atlanta Simons (Bailee Madison)
__________________________________
  
     Și cu asta, dragii mei, dăm startul celui de-al doilea volum. Vreau să vă mulțumesc, din nou, pentru tot ce ați făcut pentru mine și sper din tot sufletul că vă va plăcea și acest volum la fel de mult ca și cel anterior.
    Nu uitați! Sunteți minunați !

Ps: această carte se leagă de anterioara și anume Asha. Citiți pe propria răspundere :))
__________________________________