„― Eu chiar credeam că mă iubește, spun dezamăgită.
― Și chiar crezi că nu o face? mă întreabă ea.
― Nu prea mai cred asta, răspund ridicând din umeri.
― Atlanta. Dacă nu te iubea, oare mai făcea toate astea pentru tine? "
Când infidelitatea dez...
― Condiția este să primească un litru de sânge din partea familiei, în următoarele șaizeci de minute.
Dumnezeule!
― Este necesar să fie extras de la un membru al familiei?
― Mă tem că da, spune bărbatul făcându-mă să mă neliniștesc. Este nevoie de același set ADN.
Îmi pun mâinile în cap disperată și încep să plâng.
― Vă las să vă gândiți și revin în câteva minute.
― Ce mă fac mamă? Ce mă fac? Repet constant întrebarea sperând că voi găsi răspunsul.
― Trebuie să anunțăm pe cineva din familie.
― Este imposibil. Mama și sora sa sunt moarte, iar tatăl său nu locuiește aici. Nu mai avem timp.
― Atlanta, spune și mă apucă de mână, ce ar fi să ne rugăm.
Încuviințez și mă așez lângă mama pe scaun. Sunt atât de disperată, încât aș face orice îmi stă în putință să îl salvez. Îmi fac cruce și încep alături de mama să spun rugăciunea.
Doamne, oricât de păcătos ți-a fost robul, oricât de mult a greșit, te rog, dă-mi puterea de a-l salva și ajută-mă.
În timp ce murmur cuvintele, o durere imensă îmi străpunge inima și atunci o idee nebunească îmi surâde în minte.
― O voi face eu! Țip cât pot de tare.
― Crezi că va funcționa? Mă întreabă mama confuză când termină și ea rugăciunea.
― Sper, spun și mă ridic în momentul în care doctorul reapare.
― Cum rămâne?
― O să o fac eu, spun mai hotărâtă ca niciodată.
― Faceți parte din familie?
― Nu, dar sunt singura care îl mai poate ajuta, îi spun pe un ton trist.
― Înțeleg, însă șansele să supraviețuiască sunt aproape nule... Sunteți sigură?
Strâng din dinți cât să îmi potolesc lacrimile și încuviințez. Trebuie ca măcar să încerc. Pentru Ash, pentru mine, pentru Asha.
― Da!
― Bine păi, veniți după mine.
Îl urmez pe doctor până în fața unei camere mari și albe. Mă îndeamnă să iau loc pe scaunul din mijloc și fac precum mi se cere. La scurt timp, o femeie măruntă și blondă apare cu un recipient pentru sânge în mână.
― Nu va durea, îmi spune zâmbind.
Îmi întorc capul în partea opusă și strâng tare din dinți când acul îmi penetrează pielea. Durerea minusculă dispare total rămânând din urmă numai ușoara neplăcere.
Simt cum sângele mi se scurge din vene. Este într-adevăr un sentiment atât de neplăcut, dar trebuie să fac asta. În timp ce privirea îmi e ațintită asupra peretelui alb din fața mea, mintea mi se umple de amintirile cu Ash. Momentul în care îl priveam stând în ușă și uitându-se urât la mine este atât de clar, momentul în care a vorbit pentru prima dată, iar vocea sa joasă îmi trimitea vibrații inconfortabile în tot trupul, momentul în care mi-a spus pentru prima dată că mă iubește, deși a fost o oarecare greșeală, tot reușește să îmi încălzească inima din nou și din nou.
Când asistenta scoate acul și îmi bandajează mica rană, simt cum corpul mi se îngreunează. Ies pe hol și mă opresc în fața sălii în interiorul căreia se află Ash.
― Poftim draga mea, îmi spune mama în timp ce îmi oferă o sticlă cu apă.
Înșfac sticla și beau câțiva stropi de apă. Nu mă simt în stare de mai mult. Mă plimb dintr-o parte în alta și încerc să îmi păstrez calmul, însă în zadar.
― Domnișoară Simons, aud glasul doctorului din spate și mă întorc grăbită.
― Da!
Ia o pauză și mă privește compătimitor.
― Îmi pare rău să vă comunic una ca asta, dar trebuie să fiți înțelegătoare și puternică. Pacientul nu a putut supraviețui.
Nu!
Cad în genunchi neputincioasă. Frica mea numărul unu s-a adeverit. De ce el? De ce nu eu? Toate aceste întrebări degeaba. S-a dus. Singurul om care m-a făcut să mă regăsesc și pe care l-am recuperat după atâta amar de vreme... s-a dus.
― Puteți intra să vă luați adio.
Mă ridic slăbită și îmi șterg lacrimile. Trebuie să îl mai văd, măcar o ultimă dată. Când pășesc înăuntru, imaginea terifiantă din fața mea îmi provoacă o stare de vomă. Trupul neînsuflețit al lui Ash acoperit de o pătură zace acolo unde nu am sperat că o va face.
Lacrimile îmi dau instant, iar când trag patura îi zăresc chipul. Atât de palid. Atât de înfiorător.
Îmi pun mâna pe fața sa și încep să îl mângâi de sus în jos. E încă cald. Îmi așez capul pe pieptul său. Liniște. Bătăile inimii sale nu se mai aud, ci doar liniște.
― Iubitule, spun și îl apuc de mână, știu că poate ți-ai fi dorit să mai auzi asta o ultimă dată de la mine, încerc să spun printre lacrimi, dar te iubesc. Ai plecat, chiar ai plecat și m-ai părăsit. Nu așa trebuia să se întâmple. E numai vina mea! Dacă nu l-aș fi mâniat pe Afak, dacă nu te-aș fi lăsat să mă aperi, dacă nu aș fi plecat... atunci. Acum ai fi fost cu mine, m-ai fi sărutat, m-ai fi strâns în brațe și mi-ai fi declarat dragostea ta pentru mine. La naiba! E numai vina mea! Urlu printre lacrimi și îmi plec capul din nou pe pieptul său, dar nu înainte să îl sărut pe buzele reci și moi. ...te iubesc și te voi iubi mereu, pentru Asha, de acum până în vecie...
― Și eu te iubesc! Îi aud glasul înfundat undeva în mintea mea.
Las lacrimile să îmi curgă pe față în speranța că îmi vor curma suferința adâncă pe care o simt.
― Iubito, și eu te iubesc, aud din nou și îmi ridic capul.
Ce îmi e dat să văd îmi umple sufletul de bucurie cum nimic nu a mai facut-o vreodată. Ochii verzi ai lui Ash mă privesc cu duioșie, iar buzele îi formează un zâmbet strâmb.
― Nu se poate! Țip și îl strâng în brațe. Ești viu!
― Sunt, nu-i așa? Îmi spune ironic bucurându-mi urechile.
― Dumnezeule mare! Te iubesc atât de mult!
― Și eu iubito...
____________________________________
Promovarea surpriză de astăzi este pentru VacutaMilka14. O carte foarte bine gândită, zic eu. Atât ca și idee, cât si conceptul este bun.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
