Asha II

16

— Ce să facem? Ne întrerupe glasul lui Ash din spatele meu.

      Îmi întorc capul și îi zăresc ochii verzi ce mă privesc cumva ostentativ, totodată nervos. Zâmbetul îi oscilează. Ridică din sprânceana dreaptă și mă strânge mai tare de talie.

— Hei, Ash. Nimic, nu facem nimic, încerc să dreg situația.

Eram sigură că va apărea mai drevreme sau mai târziu.

— Mbine, se dă bătut.

— Cred că ar cam trebui să o ajung pe Angela din urmă, mă bucur că te-am văzut Atlanta, și pe tine Ash, spune jenat și dispare după raftul următor.

      Oftez și mă pregătesc emoțional pentru calvarul ce va urma să se întâmple. Sunt singură că m-a urmărit, totuși.

— Te-ai întâlnit cu Robin, din nou, își împreunează mâinile la piept și bate agitat din picior.

— Da, e vreo... problemă?

— Nu, sigur că nu, își schimbă tonul într-unul mult mai agitat.

— Păi, cred că pot continua cumpărăturile. Dacă vrei, te poți alătura.

      Dă din cap și începe să mă urmeze prin magazin.

***

      Cobor din mașină și strâng pungile de cumpărături. Ash se oferă, surprinzător să mă ajute, ba chiar interzicându-mi mie să car ceva.
     
      Răsucesc de numai două ori cheia în broască și constant că Sky a fost acasă, căci eu închisesem ușa de trei ori.

      Intrăm în apartament și îi indic lui Ash unde să așeze pungile. Scot fiecare aliment și îl așez la locul său după care mă descalț și mă proptesc pe canapea, lângă Ash.

      Mă întind și îmi așez capul în poala sa, privindu-l. Își împreunează degetele într-ale mele și cu mâna stângă începe să mă mângâie pe față.

— Cum ai dat de mine la Target? Îl întreb.

— Veneam de la redacție, ți-am văzut mașina, restul e istorie.

— Chiar, cum a fosr la redacție? Întreb mai curioasă ca niciodată.

— M-au acceptat, spune scurt, lipsit de sentiment.

      Tresar și mă ridic în șezut entuziasmată.

— Asta e minunat! Nu te bucuri?

— Ba da! Bineînțeles, dar trebuie să mă mut în Manhattan.

— Oh, fac puțin dezamăgită. Nu e chiar atât de rău.

— Este, pentru mine. Nu cunosc zona, o să bat aproape o oră până la tine și e totul atât de complicat. Nu am un apartament în Manhattan! De abia întrețin căsuța de aici, din Fordham.

— Hei, liniștește-te, va fi bine, spun blând și îl apuc de mână.

Privește abătut în gol.

— Hai să ne mutăm împreună! Spune după o pauză de câteva secunde.

— Ce?

— Hai să ne mutăm împreună în Manhattan! Putem face cabinetul tău acolo, și așa aici nu găsim un loc. Afacerea e deja întemeiată, avem nevoie de o locație, iar acolo sunt multe. Te rog Atlanta! Ar fi nemaipomenit!

      Îmi iau puțin timp cât să analizez întreaga situație. E totul atât de brusc, atât de ciudat.

— Nu știu ce să spun, Ash.

— Doar gândește-te, bine? Te rog, îmi spune pe un ton rugător, aproape compătimitor.

      Încuviințez și îl strâng în brațe. Știu cât înseamnă asta pentru el. Redacție este tot ce a visat vreodată.

—  Dacă voi reuși să iau job-ul ăla, o să public în ziar un articol despre tine, le-aș spune oamenilor cât de uimitoare ești, atât de frumoasă și inteligentă. Vor ști toți că Atlanta Eleanor Simons este iubita mea și o iubesc mai mult decât ochii din cap!

— Chiar ai face asta?

— Aș face orice pentru tine, Atlanta.

      Au fost cuvintele ce mi le-a destăinuit cu două luni în urmă, la scurt timp după ce ne-am reîntâlnit.

      Nu îl pot refuza. Ca și mine, are un vis, iar eu nu pot fi cea ce îl oprește din a face ceea ce îi place și știu că fără mine, ar fi distrus, ca și mine de altfel...
  
      Mai am nevoie de timp. Încă puțin timp pentru a procesa. Am reușit cu greu să mă mut de la cămin, aici, d-apoi în Manhattan.

      Sper doar că voi reuși să fac asta pentru el.

      După nici zece minute de privit la pereți gândindu-mă la ce să fac, sau nu, aud un zgomot ușor deranjant și realizez că nu e nimic altceva, decât sforăitul lui Ash.

Dumnezeule! Cum este posibil să adoarmă atât de brusc.

     Îmi dau ochii peste cap și îl acopăr cu o pătură ce îmi iese în cale. Mă întind după telecomandă și bâjbâi printre canale.
     Când în sfârșit găsesc ceva interesant de privit, țiuitul telefonului lui Ash mă face să scap  telecomanda și să sar ca asta din pat.

      Mă aplec rapid peste el și scot micuța cutie urlătoare din buzunar. Ar fi trebuit să îmi iau un iPhone, sau măcar să învăț să umblu pe unul.
      Găsesc un buton micuț și apăs pe el. Răsuflu ușurată când sunetul enervant se oprește.

      Îmi ridic privirea către Ash. Încă doarme.
Mirarea mi-e mai mare când observ cine tocmai îl sună pe Ash.

Robin?

      De ce naiba l-ar suna Robin?! Credeam că nu se suportă? Mii și mii de curiozități și întrebări mi se învârt în cap însă răspunsul îl pot primi numai dacă...

Nu! Nu pot să îi umblu în telefon, dar totuși...

Nu Atlanta! Nu poți face asta!, mă ceartă subconștientul.

      Pun telefonul repede pe masă și când acesta se deschide preț de câteva secunde, observ poza de pe ecran. E o poză cu mine, în timp ce dorm. Nu pot să cred!
      Numai Ash ar fi putut face una ca asta.
      Îmi mut privirea către el și îl analizez în timp ce doarme.  Oare dacă...?

      Scot telefonul din buzunar și în mai puțin de două secunde, îmi umplu memoria cu poze cu el dormind, cu o mică băluță scurgându-se în colțul drept al gurii.

Scârbos de adorabil!

      Treizeci de poze. E de ajuns momentan. Doar momentan. Habar nu are cu cine s-a pus și o să îi arăt eu.

— Asta ca să îți fie învățătura de minte, Brown, spun amuzată mai mult pentru mine, iar când un zâmbet i se formează pe față, pufnesc incontrolabil în râs.