Asha II

9

       Nu credeam că mă voi mai trezi astfel. La pieptul lui Ash, ascultându-i bătăile inimii. Mă bucur atât de mult că ne-am regăsit. Toată această fază îmi arată că de fapt, niciodată nu am fost despărțiți. După doi ani de zile, mă simt ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Pot vorbi la fel de multe cu el, îl înțeleg la fel de bine și îl cunosc la fel de bine.

      Îmi plimb degetele peste tatuajele sale și le admir cu mare atenție. Îmi par mai puține, mai diferite. Nu mai sunt deloc înfiorătoare și macabre precum le vedeam la început. Am ajuns să mă îndrăgostesc de ele la fel de mult cum sunt îndrăgostită de el.         Dragostea mea pentru acest om a fost aceeași. Atât de mare, atât de înflorită. Îl simțeam în inima mea,  îl vedeam, îl auzeam. Era cu mine indiferent de circumstanțele în care mă aflam. Deși îmi spuneam că trebuie să fug de el, să mă feresc, inima mea era conștientă că se va întoarce. Trebuia să o facă.

      Își flutură încet genele când mâna mea coboară pe pieptul său și strâmbă din nas. Mi-a fost atât de dor de asta, de diminețile astea, de el.

      Pleoapele i se deschid în sfârșit și când mă zărește, un zâmbet enorm i se inplantează pe față.

― Dumnezeule! Cedeam că visez, spune pe un glas răgușit și mă ciupește ușor de obraz.

― Și eu, recunosc și îi zâmbesc.

  Se apropie de mine, cu același zâmbet zeflemitor cu care mă tratează indiferent de situație. Îmi înclin și eu capul și fără ezitare, buzele noastre se contopesc din nou. Senzația e mai mult decât orice aș fi visat. Pasiunea e din ce în ce mai mare, iar fierbințeala din trupul meu crește laolaltă cu ea.

― Știi că te iubesc, nu-i așa? Nu am încetat niciodată din a o face, îmi spune când ne desprindem.

Încuviințez și îi zâmbesc.

― Bineînțeles că știu. Și eu te iubesc și te-am iubit în tot acest timp, recunosc.

  Îmi oferă un sărut scurt pe buze și se ridică.

― Ce ai de gând să facem astăzi? Mă întreabă.

  Încerc să îi ofer un răspuns, însă sunt prea absorbită de imaginea trupului său dezgolit care se plimbă prin fața mea. Nu îmi amintesc să fi fost chiar atât de sexy, sau poate?

― Atlanta! Ridică tonul reușind să mă aducă înapoi la realitate.

― Da, da. Ce este? Fac eu.

― Te-am întrebat, ce ar fi să ne gândim la ce am putea face astăzi, dat fiind faptul că este duminică?

― Oh da, păi, nu știu. Stăm pe aici, sau ceva.

― Atât?

Ridic din umeri

― Ești o pacoste, spune și dă din cap dezamăgitor în stânga și în dreapta.

      Îmi întorc privirea și înșfac perna de lângă mine. O arunc cât pot de tare, iar aceasta aterizează direct în capul său.

― Nu cred că ai făcut una ca asta.

     Chicotesc și îmi trag pătura peste cap atât cât să îl blochez din a ajunge la mine.
      Îi simt greutatea năpustindu-se asupra mea și mă fâstâcesc pe sub pătură până ce îi simt degetele deasupra șoldului meu.
      Încep să râd incontrolabil și să îmi scutur picioarele în încercarea de a-l lovi. Eșuez iar Ash reușește să tragă pătura. Rânjește răutăcios și se apropie din nou de fața mea. Dă să mă sărute, dar îmi întorc capul.