Asha II

18

— Atlanta? Mă atenționează un glas cunoscut.

     Mă întorc pe călcâie și rămân gură cască când îl zăresc pe Brandon stând în fața mea. Părul îi e mai lung, iar ochii săi căprui mă analizează în detaliu.

— Brandon, hei, îi răspund  în timp ce încă îl țin pe Ash de mână, chiar sper să nu se enerveze.

— Ce mai faci?

— Bi... apuc să spun, dar nu continui când o blondă frumoasă apare de undeva din spatele său.

— Ăăă, ea e Tiffany, iubita mea, îmi zice când observă cât de ciudat mă uit.

      Îmi întorc privirea preț de o secundă la Ash care se uită urât la toată scena, după care înapoi la Brandon și iubita sa, cât de ciudat e.

— Atlanta, încântată, spun și îi întind mâna.

— Tiffany, spune zâmbind.

      Are un accent ciudat, clar e din Amsterdam.

— Salut, ridică din sprânceana către Ash care marâie din spatele meu și își pune brațul în jurul taliei mele.

— Salut.

— Păi, Atlanta, vă lăsăm, poate ne mai vedem, spune Brandon parcă ridicându-mi o piatră de pe inimă.

     Încuviințez și îmi iau rămas bun de la amândoi, după care îl urmez pe Ash în tăcere către masa noastră.

      Îmi face loc și trage scaunul cât să mă așez pe el. Ce galant, îmi zic, deși nu e chiar așa.

      Uneori mi-aș fi dorit să am un tată protector, care să îl pună la punct pe Ash, dar bănuiesc că poate face asta și de acolo,  nu?

— Interesant, spune ironic în timp ce se așaza în fața mea.

— Mhm, frumos local, spun de parcă nu aș ști la ce se referă iar el își dă ochii peste cap dându-se bătut.

      Îmi sprijin capul în mâini și mă uit direct la Ash. Mă privește atât de straniu, de parcă ar vrea să spună ceva.
      Un tânăr de vreo douăzeci și cinci de ani ne întrerupe proptindu-se în fața mesei noastre.

— Bună ziua, bine ați venit la Fleur du mal, ce ați dori să comandanți? Întreabă după care se uită în carnețelul pe care îl ține în mână.

— Eu aș dori o friptură gourmet dacă se poate, împreună cu un pahar de bere fără alcool, spune Ash pe un ton elevat, ar zice el.

— Iar pentru domnișoara?

— Eu doresc o friptură de pui și un pahar de Coca-Cola, mulțumesc.

      Chelnerul încuviințează după care dispare total din  raza mea vizuală.

— Uau, totul e atât de elegant aici, spun privind de jur împrejur.

— Mda, mă gândeam că ar fi un loc perfect pentru o primă  întâlnire oficială, rânjește.

— Chiar este, chicotesc.

      La scurt timp, chelnerul ne aduce mâncarea. Încep să tai friptura în bucățele și, după prima înghițitură, simt cum papilele mele încep să danseze. Dumnezeule, e divină această mâncare.

— Îți place? Murmură iubitul meu cu gura plină de mâncare.

— E atât de bună, îi răspund după ce termin de mestecat.

      Mă uit la mâinile sale care îmi atrag atenția instant. Tremură, chiar foarte tare. Ce naiba?
Poate așa a fost întotdeauna și n-am observat eu, dar nu este posibil. Am fost mereu atentă la orice detaliu legat de Ash.