Asha II

15

     Alarma sună zgomotos trezindu-mă brusc. Mă dau jos din pat și bâjbâi prin cameră după halatul meu burgundiu.
Îl pun pe mine și mă grăbesc către bucătărie.

—  'Neața! Îmi spune Sky imediat ce intru pe ușă.

— 'Neața, îi răspund.

—  Să știi că Ash a plecat la redacție de dimineață.

—  Dacă se simte rău? Întreb îngrijorată.

— Nu se simte.

— Dar dacă...

— E bine At!

— Câte zile mai ai până te muți la cabinetul tău cel nou? Mă întreabă entuziasmată schimbând subiectul în timp ce soarbe zgomotos cafeaua din cană.

      Scap punga de cereale și mă întorc pe călcâie catre ea.

— De unde știi despre asta? O întreb indignată și mirată în același timp.

      Își dă ochii peste cap într-un mod ludic.

— Asta trebuie să vorbești cu Ash.

— Ce? O întreb, dar iese rapid din cameră.

       Oftez și ridic punga de cereale.
Torn câteva în bol și scot laptele din frigider. Nu simt nevoia să mănânc. Nici nu am prea dormit. Cumva sunt prea entuziasmată din cauza acestei chestii bulversante cu cabinetul. E visul meu. E tot ce mi-am dorit însă, nu prea știu ce ar trebui să fac. Vreau să iasă cât se poate de bine. Chiar îmi doresc asta.

      Parchez unde obișnuiesc să o fac în fiecare zi și mă dau jos din mașină grăbită. Câțiva elevi mă salută, alții mă privesc duios, alții chiar urât, depinde de fiecare.
      Tipologiile de oameni pe care le întâlnesc zilnic aici diferă. De aproape un an tot vin aici și am întâlnit atât de mulți tineri, care mai de care mai diferiți, mai unici.

      Intru în biroul meu și mă trântesc pe scaun ca de obicei. Îmi așez fișele, cu toți pacienții pe care urmează să îi văd astăzi, la marginea biroului de mahon și îmi pun poșeta fix lângă.

— Intră! Strig când trei bătăi consecutive se aud în ușă.

— Imediat după îndemnul meu, o fată blondă pășește pragul ușii timidă.
      Îi zâmbesc iar ea afișează un zâmbet timid și inocent.

— Bună ziua, spune încet.

— Bună, ia loc Samantha, îi spun prietenește făcându-i semn să se așeze.

      Face precum îi spun și se așează în liniște pe scaunul din fața mea.

— Care este problema? îmi sprijin capul în mâini și îi zâmbesc.

— Păi, îmi place de un băiat și, din cauză că el nu mă place mă simt foarte prost, explică ea.

— Hmm, ești sigură că nu te place?

— Eu așa cred. Se comportă destul de aiurea cu mine.

— Ce anume face?

— Îmi spune că sunt arogantă, mă împinge ori de câte ori are ocazia, mă face enervantă, îmi spune că nu știu să mă îmbrac și multe alte chestii de genul acesta.

      Felul în care povestește mă face să mă gândesc la mine. Cât de nervoasă eram atunci când Ash mă insulta.

— Uite ce cred eu, Samantha. Băiatul acesta...

— Louis, completează ea.

— Louis, o imit, cred că te place.

— Poftim?

— Știu cât de ciudat sună, dar cumva, Louis încearcă să îți atragă atenția prin toate acele chestii ce ție ți se par nepoliticoase. Băieții sunt niște specii foarte complicate, în ochii noștri, când de fapt, ei doar încearcă să atragă atenția cumva. Încearcă să îi oferi atenție, iar dacă continuă să îți vorbească așa, ei bine, la naiba cu el! Îi spun, iar un zâmbet plin de amuzament i se scrijelește pe față.

— Așa am să fac! Mulțumesc domnișoară Simons.

— Îmi poți spune Atlanta, îi spun înainte să plece, iar ea se întoarce și îmi surâde.

                       ***

        Opresc la Target pentru a mai cumpăra câte ceva. Nu prea mai avem atât de multe alimente, iar Sky e la muncă așa că toată povara cade pe umerii mei.

       Când pășesc în magazin, un miros de levănțică îmi îmbie nările, iar la radio răsună melodia mea preferată de la Panic! At the disco, This is gospel. Minunat!

      Iau un cărucior de la intrare și inaintez în magazin. Mă întreb oare ce face Ash, și totuși mă aștept să apară de ori unde, având în vedere cât de ciudat este modul prin care ne întâlnim de fiecare dată. E ca și cum m-ar urmări și sincer, nu m-aș mira. Încă nu am pretenții ca el să stea numai cu mine. Știu cât de ocupat a fost în ultima vreme din cauza job-ului pentru care se chinuie să aplice, la ziar.

       Ajunsă la raionul de bucătărie întrezăresc o siluetă masculină familiară lângă una feminină. Mă apropii și când realizez cine era de fapt, îmi agit mâna în aer cât să îi captez atenția.

       Merg din ce în ce mai rapid către cei doi și când ajungem față în față zâmbesc tâmp.

— Hei Robin!

— Atlanta! Exclamă mirat dar bucuros în același timp.

— Ce mai faci?

— Fac câteva cumpărături, spun și fix atunci fata brunetă de lângă el se întoarce către mine. Îmi zâmbește, iar ochii verzi îi sclipesc în lumina magazinului.

— Ea este Angela, logodnica mea.

      Sunt captată de burta fetei și nu pot să mă gândesc decât la faptul că acolo se află copilul lui Robin.

— Oh, fac în cele din urmă, eu sunt Atlanta, spun și dau mâna cu ea zâmbindu-i.

— Dumnezeule! Cât de drăguță ești!

— Mulțumesc, de asemenea, îi spun politicoasă, iar ea zâmbește angelic.

— Mulțumesc. Iubitule, mă duc până la raionul de bebeluși, te aștept acolo, spune și îl sărută scurt de buze după care pleacă.

Uau! Ash ar fi înnebunit dacă aș fu rămas singură cu un băiat necunoscut, îmi spun în minte, dar atenția mi se mută pe vocea lui Robin.

— Cum de Ash nu e cu tine? Credeam că v-ați împăcat.

— Ne-am împăcat, dar e cam ocupat cu un job pentru care vrea să aplice.

Chiar sper că e bine.

— Sunteți logodiți?

— Poftim? Întreb confuză.

      Îmi face semn către inelul primit de la Ash de ziua mea în urmă cu doi ani.

— Ah, nu, e un inel de promisiune, cred...

— Ar trebui să vă căsătoriți, spune sprijinindu-se în raftul din dreapta sa.

— Ce?

— Serios, își împreunează mâinile la piept, sunteți morți unul după altul, nu văd de ce nu ați face-o.

— Ăăă... Mă opresc când simt o mână ce mă atinge pe spate.

— Ce să facem?