A doua șansă

- 2 -

- Andi? Dragul meu ești aici?
Vocea Soniei tremură puțin atunci când intră în camera fiului ei, încăperea era cufundată în umbră nimic nu se mișcă apoi distinse părul blond a lui Andi ghemuit pentru un colț al patului.
- Dragul meu ascultă-mă vreau să îți vorbesc, să îți explic motivele atitudinii mele.
Copilul nu se mișca și nici nu își întoarse capul spre ea, ochii lui albaștri luceau de mânie totuși Sonia prefera asta, furia era mai ușor de înfruntat decât suferința. Dar ce să îi spună? Cum să îi explice exact?

-Andi nu trebuie să te urci în pat cu pantofii în picioare.
- Mi-e indiferent, bombăni el fără să o privească.
- Ei bine mie nu îmi este indiferent așa că am să te ajut să îți scoți pantofii din picioare, ți-ai făcut lecțiile?
- Nu.
- Atunci nu vom putea pleca la cinema atâta timp cât nu le ai terminate.
- Nu îmi pasă.
De data aceasta Sonia trebuia să reacționeze nu mai putea suporta atâta insolența din partea fiului ei.
- Îți interzic să vorbești așa, spune cu un ton aspru.
- De ce nu ai vrut să mă asculți mai înainte? De ce mamă?
- Eu...... de fapt ce vrei să îmi spui dragul meu?
- Voiam să îți spun că era prima partidă de pe care o câștigase înțelegi mama o câștigase și dacă nu ai fi oprit aș fi câștigato și pe a doua trebuia doar sa îmi mut regina.
Sonia privi încurcată spre chipul fiului ei nu îl mai recunoștea acesta nu era fiul ei, de ce, de ce acel bărbat blestemată trebui să dărâme întregul zid pe care reușise cu greu să-l clădească.
- Andi nu vreau să joci jocul acela niciodată! Ai înțeles?
- De ce mama? De ce? De ce nu pot juca șah?
- Pentru că........Dumnezeule, pentru că așa trebuie tu nu înțelegi? Nu vreau să îl joci punct. Și nu vreau să îl mai vezi pe acel bărbat ai înțeles?
- Acel bărbat se numește Ioan.
Nu îmi pasă cum se numește. Ce ți-am spus mereu să nu inviți străini în casă de atâtea ori și tu ce faci?
- Dar îl cunoaște pe tata mami!
- Și ce dacă asta nu este un motiv.
După moarte al lui Sergiu Sonia se strădui să aibă un comportament corect față de Andi da țină loc și de tată.
- Eu nu știu nimic despre acel Ioan Dumitrescu și nu vreau să îl mai văd în casă nici atât să joace șah cu tine. Ce ai mâna? privi spre pumnul strâns al baiatului.
- Nimic, absolut nimic.
- Ba da arată!
Cu o mișcare aproape brutală Sonia deschise mâna copilului din aceasta căzu o piesă de șah, regele negru.