A doua șansă

- 7 -

Cu mintea tulbure de cele întâmplate în seara precedentă Sonia a ales să se plimbe în pădurea din apropierea pensiunii,  Ioan o tulburase prezența lui era tulburătoare chiar în curând el va pleca, va dispărea pentru totdeauna iar liniștea va reveni.
- Bună Sonia, nu mă așteptam să te găsesc aici,  se auzi o voce pe care are cunoscutul imediat.
- Ioan tu aici?
- Da, de ce nu?
- De ce tocmai aici?
- Pentru că această pădure este de dreptul fascinantă.
Sonia nu-l asculta știa doar că era mai bine să plece, știa că dacă va  întorce capul va întâlni ochii lui verzi și era pierdută niciodată nu mai simțise o teamă atât de mare față de un bărbat.
- Mergem! îl auzi ea în clipa aceea.
- Unde? intreabă ea tresărind, eu.... scuza-mă mă gândeam la altceva.
Sonia își lua cu un gest nervis schiurile care erau rezemat de un copac și aruncă o privire neliniștită în direcția lui Ioan.
- Visezi Sonia tocmai ce am spus merg să îi fac o vizită Mariei i-am cumpărat un roman bun și o cutie de bomboane de ciocolată care mi se pare delicioasă.
- Mariei nu îi plac bomboanele de ciocolată, îi spuse cu răceală și nu o să mergi pensiune.
- Serios?
Cu un zâmbet amuzat pe buze îi luă schiurile Soniei din mână și le fixă în portbagajul mașinii sale oprite puțin mai departe.
- Am făcut o înțelegere Ioan amintește-ți răspund la întrebările tale cu condiția să nu te apropii de Andi.
- Nu sunt de acord cu tine a fost vorba să nu îl menționez pe Andi în cartea mea nu încerca să mă păcălești, apropo îmi mai acorzi o altă întrevrdere?
Așadar Ioan nu își pierdea timpul ridicând resemnat din umeri Sonia și se urcă în mașină.
La ce era bun să lupte el oricum era mai tare, singura scăpare era să termine mai repede și să plece.
- Trebuie să mă gândesc, răspunse ea.
- Aseară ai plecat fără să îmi răspunzi la întrebare.
- Care întrebare?
- De ce urăști atât de mult șahul?
- Am convenit să vorbim despre Sergiu nu despre mine, greșesc?
- Poate dar aceste două subiecte mi se par foarte foarte legate.
Enervată la culme Sonia întoarse capul spre peisajul care se defila sub ochii ei era peisajul familiar al Predealului pe care îl cunoștea încă din copilărie.
Mașina prinse imediat viteză era limpede că reticența lui Sonia îl supara pe Ioan a cărui figură se înăspri.
- Pentru că nu vrei să îmi spui nimic pot încerca totuși să găsesc o explicație, continuă el de exemplu o femeie excentrică și frivolă ar putea fi geloasă pe tot ce ar putea distruge pe soțul ei o asemenea femeie ar fi în stare de orice pentru a îndepărta de pasiunea lui și......
- Taci!  Eu nu sunt așa îi reteză ea tăios.
- Nu era decât o supoziție.
- Pentru tot ții atât de mult să știi ei bine am să îți spun ceea ce detest eu la jocul acesta este puterea lui de a transforma omul este o adevărată obsesie care reduce universul unui bărbat la o simplă tabla de șah. Află că nimic nu mai contează în fața pieselor pe care le manevrează la nesfârșit, lumea exterioară nu mai contează celelalte ființe umane din jurul lor nu mai există nici sentimente nimic. Iată de ce nu vreau ca Andi să intre în acest Univers rece vreau ca el să trăiască, să aibă prieteni nu adversari vreau să râdă să fie bucuros.
Sonia se oprit cu respirația tăiată o cuprinse un amestec de furie și amărăciune nu-l împiedicase niciodată pe Sergiu să joace cu toate acestea simțea de atâtea ori un sentiment apăsător de singurătate fiecare turneu, fiecare plecare era o piatră grea pentru ea dar asta nu era nimic în comparație cu ceea ce suferise după marea victorie a lui Sergiu după care plecase fără să spună un cuvânt.
- Aceasta este părerea pe care o ai tu despre mine Sonia?
- O....nu te cunosc atât de puțin.
- Dar mă consideri cu ușurință limitat și fascinat de șah sunt singur.
- Eu.....
- Acum este rândul meu să vorbesc o întrerupse cred că am dreptul să mă apăr află ca în afară de șah îmi place să citesc, să colecționez covoare orientale, am prieteni cam peste tot în lume, cânt la chitară cam prost ce e drept dar asta mă distrează știu să pregătesc multe feluri de mâncare, ce ar mai fii...... a jocurile pe calculator și cam atât am o viață destul de liniștită. Niște părinți minunați , încă o sora și doi nepoți.
Ea zâmbit neputând rezista la argumentele lui nu erau nici ele de neglijat cu toate acestea Sonia nu renunță ușor.
- Poate că ești excepția care confirmă regula, murmură ea cine mă poate asigura că Andi nu va calcă pe urmele tatălui său și nu va fi sufocat de pasiunea lui?
- Nu există nici un motiv pentru asta procedezi ca tatăl lui Sergiu și.....
- Te rog nu vreau să vorbim despre asta. Eu sunt singura în măsură căruia îi revine să judece ce este bine și rău pentru Andi.
- Tocmai că nu și încetează să te mai comporti cu el ca și cum ar fi un copilaș.
- Să schimbăm subiectul te rog spune ea obosită imediat ce ajunge în fața pensiunii.
Fără să îi răspundă el coborâ din mașină o ocoli și veni și îi deschise portiera Sonia văzut mâna întinsă spre ea, o mână mare puternică în care o va pune pe aia atât de mică fragilă, să reziste? Trebuia să reziste avea are nevoie de el? Nu.  Dar din păcate nu asta era problema, Sonia ar fi vrut să prindă acea mână întinsă și să se lase învăluită de forța care a radia din el.
A fost peste puterile ei degetele a se așeza în palma lui Ioan care se închise peste ele la contactul cu pielea lui cald simți o reînviere a energiei.
O trase încet spre el ochii lui păreau și mai verzi decât de obicei și când îi vorbi vocea lui era răgușită.
- De ce trebuie mereu să ne certăm Sonia nu am putea face pace?
Cu vârful degetului îndepărta o șuviță de păr blond care se rătăcise pe obrazul de la aceasta atingere se înfioară cuprinsă de amețeală fața lui Ioan se apleca spre ea  gura lui era atât de aproape.
- Nu Ioan. Nu, șopti ea.
- Nu mereu nu și dacă aș putea să nu te ascult Sonia? Dacă m-aș face că nu te aud?
- Nu te rog....
Buzele lui îi atingea ușor tâmpla dulci și fierbinți o derută o bucurie amestecată cu dorință o copleși și dacă ar da dacă ar înceta să gândească tocmai de asta era frică.
- Sonia!
Cu mișcări iute se îndepărta de el și dă drumul la mâini vraja se rupese.
- Sonia! Vino la telefon te caută distribuitorul de legume, o strigă Anke cu o voce neliniștită eu nu înțeleg nimic Maria doarme și nu vreau s-o trezesc.
- Vin imediat Anke.
Anke tocmai îi salvase viața, ce prostie dacă ar fi cedat în fața lui Ioan era adevărat trece printr-o perioadă dificilă de aceea se simți atât de vulnerabilă iar el profita de toate ocaziile care se iveau ca toți bărbații de altfel.
- Ioanea este Anke Meier, Anke el este Ioan Dumitrescu, făcu prezentările.
- Vii din Germania cumva? o întrebă Ioan privind gânditor spre tânăra nemțoaică.
Sonia se grăbi spre birou era geloasă pe farmecul lui Anke prietenul ei Dragoș era cucerit deja de ea iar acum Ioan o privea lung și gânditor. Era are geloasă?
Imediat ce termina de vorbit cu distribuitorul se repezi spre bucătărie acolo o aștepta un spectacol ciudat cu capul plecat, fața palidă Anke stătea în fața lui Ioan al cărui chip reflecta o expresie aproape îndurerată.
Soniei i se strînse inima oare ce se petrecuse între ei o tentativă de seducere din partea lui Ioan la urma urmei ce i-ar fi  spus?
Când o văzu pe Sonia Anke se ridică imediat și ieși în mare grabă Ioan rămânând pentru a savura cafeaua.
- Maria mai doarme?
- Nu știu mă duc să văd.
Cât a timp au stat de vorbă în camera Mariei, Sonia se retrase în birou pentru a așeza câteva acte. Era incapabilă să se concentreze asupra hârtiilor din fața ei cu un gest aproape brutal le puse în sertarul biroului și ieși din birou în acea clipă îl văzut pe Ioan ieșind din camera Mariei cu alt album de fotografii sub braț.
Un gând îi trecut prin minte de fapt un gând trist care  îi aduce lacrimi în ochi viața lui Sergiu se rezumă doar la trei albume de fotografii hârtii îngălbenite de trecerea timpului.
Văzând lacrimile ei din ochii ei Ioan alergă spre ea și o trase în brațele lui iar ea acum plângi pe umărul lui.
- Sonia calmează-te ce s-a întâmplat?
- Eu de fapt este o prostie nu îmi dă atenție sunt doar obosită.
- L-ai iubit atât de mult?
Cuvintele acestea i-au atins inima. Oare chiar îl iubise pe Sergiu era atașată era fidelă dar asta oare însemna dragostea și totuși dacă asta era dragostea de ce el este mort de ce n-a avut puterea de al salva?
Ioan îi mângâie părul cu blândețe Sonia își reveni cu greutate, zâmbi slab șterg ochii și obrajii uzi de lacrimi.
- Iar am greșit, nu trebuia să mă pierd în felul acesta.
El nu spuse nimic se mulțumea doar să o privească apoi clătinând în cap și  îi șterse ultima lacrimă.
- Nu am întâlnit niciodată o femeie ca tine Sonia.
În acea clipă ușa de la intrare se deschide violent cu mișcare promptă Sonia se îndepărta de Ioan și se întoarce cu un strigăt.
- Andi..... Dumnezeule......Ce ai pățit?
Băiatul o privi buimac ciufulit cu fața tumefiată buza spartă de stăpânea să nu izbucnească în plâns.
- Dragul meu vorbește ce ți s-a întâmplat?
- Nimic mama absolut nimic.
Când vru să-l ia în brațe acest o respinse cu putere , dar Ioan îi sări în ajutor.
- O încăierare nu e așa prietene? îl întrebă el cu o voce liniștită.
- Da imbecilul de Denis....
- Asta cine mai e? îl întrebă speriată Sonia.
- Unul din clasa mai mare, răspunse Andi ridicând din umeri, idiotule m-a tratat drept un mincinos când am spus că am condus mașina ta.
- Si asta am impresia că nu ți-a plăcut că te-a făcut mincinos?
- Bineînțeles că nu mia plăcut, dar i-am tras o bătaie să mă țină minte.
- Vrei să merg cu tine în baie ca să îți pansez rănile?
- Nu. Mulțumesc sunt băiat mare mă descurc singur.
- Vezi Sonia despre asta îți spuneam, băiatul tău a crescut.
În momentul acela Anke apăru la capătul holului cu fetița în brațe când ajunse în dreptul lor roșii expresia lui Ioan se schimbă și o privi cu atenție o fetiță atingandu-i ușor cu degetul obrazul murmurând un aer absent.
- Este o fetiță foarte frumoasă....
Bine, acum eu vă las Sonia îți voi telefona mai târziu pentru a stabili între vederea, o zi bună să aveți.