A doua șansă

- 8 -

- Pensiunea " Ursul de Aur",răspunde Sonia imediat ce telefonul de la recepție începe să sune.
- Sonia sunt Ioan.
- Ioan...... uite ce este nu știu când putem sa ne întâlnim să continuăm.
Sonia voia să lese timpul să treacă, îi era frică că se îndrăgostește de el , iar el nu vrea decât să se joace.
- Nu pentru asta am sunat am nevoie de două camere.
- Două camere? De ce?
- Părinții mei și sora mea însoțită de cumnatul și cei doi nepoți tocmai au ajuns în Predeal și după cum ști în cabană mea este mult prea mică.
- Familia ta este aici?
- Da, au ajuns acum 15 minute.
- A.....camerele au fost eliberate va mai dura cel puțin 30 de minute să fac curățenie.
Sonia începu să se simtă din ce în ce mai nesigură pe ea, de ce trebuia să-i cunoască acum și familia? Nu îi era de ajuns că îl cunoștea pe el, el care va pleca imediat ce va termina de adunat informații despre viața lui Sergiu.
- Sonia.....iar visezi? se auzi vocea lui ușor amuzată.
- Scuza-mă Ioan, pot veni.
- Andi și Brigitta vor fi încântați să aibă încă doi prieteni de joacă.
- Da.....sigur.
- Atunci ne vedem în curând, închide telefonul mecanic.
- Sonia ai pățit ceva? o întrebă Anke care tocmai ieșea din bucătărie.
- Nu, nu-mi da importanță, merg să pregătesc două camere familia lui Ioan va fi aici în următoarele clipe.
- Vin cu tine să te ajut?
- Da, cred că ar fi bine, să mergem, aș termina mai repede.
În curând se auzi ușa de la intrare și multe voci necunoscute, printre care și cea a lui Ioan, inima Soniei îngheță de spaimă, avea emoții, de ce nici ea nu își putea explica.
Adoptă o atitudine protocolară și ieși în întâmpinarea oaspeților .
- Bună ziua și bine ați venit ! îi salută aceasta.
Ioan stătea lângă un bărbat de aceași statură cu aceași constituției, aceași ochi diferența o făcea firele de păr alb, era copia fidela al tatălui său.
- Sonia să îți fac cunoștință cu familia mea, se apropie Ioan de ea și o prinse cu un braț de talie.
Acum era mult prea aproape, o atingere mult prea intimă care îi făcu trupul să-i tremure.
- El este tatăl meu Bogdan, mama mea Ilinca, sora mea Viviana, cumnatul meu Remus și cei doi ștrengari Alex și Claudiu.
Sonia îi urmări pe fiecare cu zâmbetul pe buze, era într-adevăr o familie foarte frumoasă care îi bucură privirea, ar fi vrut să de-a mâna cu fiecare dintre ei dar era incapabilă să se miște de lângă el, parfumul și mâna lui pe trupul ei o prefăcu într-o stana de piatră.
- Draga mea, dă-mi voie să te îmbrățișez, veni Ilinca spre Sonia.
Era o femeie foarte frumoasă, elegantă și stilată, completarea perfectă al soțului său, în sinea sa Sonia o vedea ca pe o femeie extrem de puternică care a trecut prin apă și foc pentru iubirea ei, dar ea oare ar putea să lupte? Să lupte pentru ce?
Îmbrățișarea a fost una părintească și caldă.
- Mă bucur să vă cunosc, reuși să vorbească Sonia.
- A... nu te rog nu-mi vorbi cu dumneavoastră, eu pentru tine sunt Ilinca și el Bogdan, făcu semn spre soțul său.
- Ioan nu mi-ai spus cât de frumoasa este Sonia, îi făcu semn cu degetul Ilinca.
- Mamă, asta am ținut pentru mine, glumește.
- Mulțumesc, bănuiesc că sunteți obosiți și vreți să vedeți camerele, încearcă Sonia să iasă din starea în care intrase.
- De fapt nu suntem obosiți, chiar dacă avem o vârstă încă suntem plini de energie, comenta Bogdan în timp ce își strânge soția la piept cu dragoste.
- Sunt convinsă, atunci o să vă duc bagajele în camere cât veți servi un ceai și o plăcintă tocmai scoasă din cuptor.
- Ce idee bună, vorbi pentru prima dată și Viviana și se așează împreună cu restul pe canapea.
Sonia se îndepărtă de Ioan și apucă două dintre valizele lăsate pe hol urmată de Ioan.
Urcând scările se întâmplă cu Anke care tocmai o adormise pe Brigitta.
- Anke te rog servește oaspeții cu ceai și plăcintă.
- Sigur imediat.
- Maria ce face?
- Se odihnește, abia am reușit să o fac să renunțe la ideea de a se da jos din pat.
- Bine ai făcut, multumesc.
Intra în prima cameră destinată părinților lui Ioan pentru a lăsa bagajele pe pat când auzi ușa închisă în spatele său și se întoarse speriată.
Ioan stătea cu spatele rezemat și o privea zâmbind, atât de frumos, atât de perfect verdele din ochii lui o hipnotiza.
- Ioan asta este camera părinților tăi și cealaltă a surorii tale. Sper să le placă camerele și.....
Îi ingheta cuvintele când îl văzu pe Ioan că se apropie cu pași mici spre ea.
- Ce faci? șopti când ajunse în fața ei și îi mângâie obrazul.
- Ești o femeie atât de frumoasă Sonia, de ce nu-ți eliberezi inima? Ce o ține încătușată?
Sonia închise ochii și înghiți nodul din gât de ce era atât de slabă în fața lui? De ce nu avea acum puterea să îl împingă ? De ce? Pentru că mâinile lui se odihneau acum pe talia lui și o lipi tot mai mult de el.
- Ioan nu....
- De ce nu?
- Mereu mă întrebi asta.
- Și te voi întreba mereu.
- Nu mereu... Vei pleca în curând , îți promit că îți voi răspunde în curând și la restul întrebărilor că să poți pleca împreună cu familia ta.
- Chiar vrei să plec Sonia?
Ar fi vrut să-i răspundă dar îi era împosibil buzele lui erau mult prea aproape de ale ei.
- Răspunde iubito.....șoptește Ioan.
Cuvântul iubito îi răsună în minte, așa îi spunea și Sergiu, îl împinse cu putere de lângă ea și plecă spre ușă când se opri și se întoarse spre Ioan care o privea trist.
- Da, vreau să pleci din viața mea și a fiului meu.