A doua șansă

- 11 -

Sonia intră în cabană urmată de Ioan și înmărmuri când îl văzu pe Andi cum stătea atent în fața calculatorului , juca șah.
Desi voia să se apropie de  Andi care oricum era mult prea concentrat pentru a auzit că cei doi intrase în cabană Sonia îi simți mâna lui Ioan pe umăr ei.
- Sonia, te rog.
- Ce mă rogi Ioan nu îl vezi cum stă că o marioneta în fața pătratelor , uite cu privire pierdută are, mi-ai promis că nu vei mai juca șah.
- Și m-am ținut de cuvânt, uite el a intrat în lipsa mea și.....
- Totul numai din cauza ta, Ioan numai din cauza ta.
- Ai încredere în mine Sonia îți jur că aceste lucruri nu vor scăpa de sub control, îți cer doar sa ai încredere în mine.
- De ce aș avea? Oricum vei pleca iar eu o voi lua de la capăt și asta doar din cauza ta.
Trist și fara sai mai spună nimic Ioan se apropie de Andi care stătea în continuare în fața monitorului fără să respire măcar.
- Hei, ce faci prietene?
- Ioan uite, știu unde trebuie mutată regina pentru a încheia jocul din doar 3 mutări.
- Mă bucur, uite acum va trebui sa întrerupi această partidă.
- De ce Ioan? Nici prin cap nu-mi trece stai sa vezi ce închidere voi face.
- O vei face sunt sigur de asta, dar nu acum , uite vom salva jocul și îl vei continua altă dată.
- Ioan te rog nu fa și tu ca mama.
- Îmi pare rău prietene dar mama ta tocmai este în spatele nostru.
Cuprins de teamă Andi se roti ușor spre Sonia și o privi cu rușine.
- Mami....
- Nici un cuvânt Andi, sunt foarte dezamăgită de tine, am crezut că m-am făcut destul de înțeleasă dar văd că nu, acum hai te rog să mergem acasă.
- Dar mamă.....
- Andi, a doua oară nu mai repet.
Învins Andi se ridică de pe scaun și porni spre ieșire.
- O seara bună să aveți măcar dumneavoastră domneasca Dumitrescu, că a noastră este stricată, îi spuse înainte să se răsucească pe călcâie.
- Sonia dar trebuia.....
- Pentru astăzi a fost suficient, ieși trântind ușa în spatele său.
Ajunși in pensiune îi găsi pe membrii familiei Dumitrescu stand în salon alături de Maria, Anke și Brigitta care se juca alaturi de cei doi băieței.
- Sonia, Andi ați venit! îi spuse Maria.
- Da, bună seara ce faceți?
- Foarte bine, dar Ioan nu este cu voi? îl caută Ilinca cu privirea.
- A......nu, răspunse Sonia.
- Sunt aici mamă, apăru de nicăieri Ioan.
- Fiule pe unde ai umblat toată ziua mama ta te-a căutat, cu privirea bineînțeles, îl întrebă Bogdan.
- Am fost la cabană am avut ceva de lucru, minți
Sonia stătea că o stană de piatră, deși credea că va avea o seara liniștită se pare că se înșelase, Andi se alătură celor 3 copii iar Maria era prinsă într-o conversație cu Viviana și Remus.
- Eu mă duc să pregătesc cina, se ridică Anke și se îndreaptă spre bucătărie.
- Stai Anke vin și eu, o opri Sonia.
Ioan rămase pe loc privind spre cele două femei, amândouă erau blonde, ochi albaștri, părul lung, aceași constituție însă foarte diferite, fără să vrea găsise unul dintre răspunsurile pe care le căuta la întrebarea cheie.
- Fiule astăzi nu mi-ai dat nici o îmbrățișare, începu să se plângă Ilinca.
- Mamă doar ști cât de mult te iubesc, se așează lângă ea și o îmbrățișa puternic.
Cu capul în dreptul inimii lui Ioan , Ilinca se opri să o asculte câteva clipe apoi își ridică privirea spre el.
- Nu vrea să audă strigătul inimii tale?
- Se pare că inima mea va avea nevoie de o vuvuzea, glumi.
- Te superi dacă te las în compania tatălui tău? Merg să văd ce avem la cină în seara aceasta.
Ioan nu îi răspunse, îi sărută obrazul și o privi zâmbind, mama lui era totul pentru el, o iubea ca pe ochii din cap.
- Cum merg lucrurile? Ai avansat ?îl întreabă Bogdan.
- Ar fi fost gata tată, dar mă lovesc de atât de multe ziduri pe care Sonia le-a ridicat în tot acest timp, știu doar că sunt pe aproape de a descoperi un lucru uluitor, sper doar să merite și....
- Va merita fiule, va merită, îl bate bărbătește pe umăr.
În bucătărie Sonia si Anke scoteau de la marinat mușchiul de vită care urma să meargă la cuptor.
- Sper că nu deranjez, intra Ilinca zâmbind spre cele două femei.
- Ai nevoie de ceva, veni Sonia lângă ea.
- Da, crezi că Anke se descurcă câteva minute fără tine?
- Bineînțeles, răspunse Anke.
- Vrei să mergem în birou? o întreabă Sonia.
- Aș prefera să ieșim pe terasă.
- Sigur, pe aici, o conduse Sonia.
In inima ea începu să se stârnească furtuna, nu știa exact despre ce voia să-i vorbească, ce voia să-i spună, îi era teamă să nu încerce să o convingă să îl lese pe Andi să joace șah.
- Uite Ilinca, îi întinse Sonia o pătură cu care se înfășură înainte să se așeza pe fotoliul din nuiele.
- Sonia, de ce nu îi dai voie femeii din tine să trăiască?
- Nu înțeleg, despre ce vorbești?
- Oricât de mult ne-a marcat moartea cuiva drag , asta nu înseamnă că trebuie să ne închidem sufletele, și mai ales un suflet frumos că al tău.
- Tot nu înțeleg.
- Moartea primului meu soț a fost ca și cum mi-am pierdut jumătate din inima, deși cel pe care îl iubeam era Bogdan.
- Știu Ilinca, Ioan mi-a spus în mare povestea voastră, te admir , ești o eroină, nu știu câte dintre noi ar fi putut rezista.
- Și atunci tu de ce nu vrei să-i dai voie inimii din nou să iubească?
- Să iubească? Sonia sări în picioare.
- Aham, ești tânără , Andi are nevoie de un tată.
- Îmi pare rău Ilinca dar conversația asta trebuie încheiată aici, Andi nu are nevoie de nici un tată iar eu nu am nevoie de nici un bărbat, ne-am descurcat singuri......
- Până când Sonia?
- Andi va crește si va avea nevoie de un tată care să-l îndrume , așa am fost și eu că tine, m-am bătut cu pumnul în piept că nu am nevoie de nimeni să-mi cresc copilul și ce să vezi nu a fost chiar așa.
- Ilinca dar eu.....
- Încearcă să te gândești la ce ți-am spus, doar atât, acum hai sa intram că am înghețat și mi s-a făcut foame, se ridică de pe fotoliu și o luă de braț pe Sonia, care o privea în continuare tristă.
În sinea ei știa că Ilinca avea dreptate, dacă Andi avea să continuie cu șahul, avea nevoie de o mana de fier pentru a-l struni.