A doua șansă

- 14 -

Ioan o conduse  cu autoritate pe Sonia la etajul al doilea și bătu la ușă pui Anke care deschise imediat, aștepta aceasta vizită.
- Nu înțeleg despre ce este vorba Ioan? Ce treabă are Anke.
- Asezata-te aici te rog, o invită Anke.
- Dar nu înțeleg.
După ce se așeza pe scaun Anke îi întinse cu gravitate un plic.
- Trebuie să citești asta, îi zise ea foarte încet. Eu nu voiam să ți-o arăt dar Ioan a insistat, a spus că suferi foarte mult și că această scrisoare poate pune capăt suferinței tale.
- O scrisoare?
- Este dureros, știu că și să mă detești, vei regreta prietenia noastră....
- Oh, Anke nu , de ce?
- Citește și vom vorbi apoi.
Scrisoarea din mână ei îi era adresată lui Anke Meier, expeditor fiind chiar Maria, soacra sa.
Desfăcu încet hârtia și citi.

Domnișoara Meier,

Vă aduc la cunoștință cu părere de rău că fiul meu Sergiu Digan, a murit. Pentru a va convinge veți găsi în plic o copie a certificatului de deces.
De asemenea, trebuie să vă spun un lucru destul de important, un lucru pe care fiul meu a omis sa îl facă , și anume sa vă i formeze că fiul meu Sergiu este căsători și tatăl.a unui băiețel de 4 ani.
Am găsit o scrisoare de la dumneata pe birou, am aflat că sunteți însărcinată și o atare financiară nu foarte bună......

Sonia își ridică privirea din scrisoare și o privi pe Anke și apoi spre fotografia de pe noptiera în care era Briggita, și recunoscu imediat părul blond a lui Sergiu, ochii albaștri, nasul drept.....cu un nod în gât Sonia își reluă lectura.

Vă trimit un cec, vreau să rămâneți acolo și să nu incercati niciodată să veniți aici.
Fiul meu v-a scris o scrisoare pe care o veți găsi și pe aceasta atașată.
Altceva nu am nimic ce sa va mai spun, vă doresc multă fericire.

                Maria Digan

Când Sonia împături scrisoarea, își dădu seama că mâinile nu-i tremurau, o liniște ciudată coborâse asupra ei. Acum putea înțelege starea lui Sergiu după ce se întoarse de la Berlin, nervozitatea și tristețea lui.
- Îmi pare rău Sonia dar nu am știut că Sergiu este un bărbat însurat, lucram la hotelul unde era cazat, mi s-a părut din prima clipa un bărbat superb, inteligent, puternic și eu.....cred că mă iubea.
Un zâmbet amar îi rătăcea pe buzele Soniei, când Sergiu își dorea ceva, acesta reușea , era un bărbat foarte puternic îi plăcea să obțină victorii atât în șah cât și în viață.
Desi privi cu mare atenție chipul frumos a lui Anke, Sonia se gândi că poate Sergiu nu o iubi niciodată pe ea așa cum ar fi iubit-o pe femeia din fața ei.
- Asta este scrisoarea lui pentru mine Sonia.
- Nu, te rog Anke nu vreau să o citesc, aș vrea să îmi spui doar esențialul.
- El.... S-a gândit mult după ce a plecat de la Berlin și a regretat că m-a părăsit, îmi vorbește despre tine că este foarte atașat doar atât nu te iubea.....ar fi vrut sa vina la mine, să înceapă o nouă viață alături de mine și copilul nostru, dar înainte de asta trebuia să îți spună așa că voia să plece inunti pentru a se gândi să își găsească cuvintele potrivite.
Mi-a spus că va urca pe munte pentru a vedea marea, marea care ne despărțea.
Cele două femei se priveau cu lacrimi în ochi , Sonia în sfârșit se simțea eliberată Sergiu nu muri din cauza ei ci din dragoste pentru Anke.
- Anke, dacă ai ști ce este în inima mea, o luă Sonia de mâini, îmi pare atât de rău pentru tine dar mă bucur pentru mine, sunt atât de ușurată nici nu ști cât iti mulțumesc.
- Adică nu mă urăști? o întrebă Anke în timp ce își șterse lacrimile.
- Niciodată draga mea, ești un înger....
Incapabilă să mai continue se ridică și o îmbrățișa înainte de a ieși grăbită din cameră.
O bucurie imensa îi cuprinse inima Soniei in sfârșit era liberă, liberă să iubească, putea acum să alerge spre Ioan .
Dar unde era Ioan, în salon nu erau decât soții Dumitrescu care o priveau întrebător, în bucătărie Maria pregătea ceaiul, în clipa aceea lângă ea apăru Dragoș.
- Sonia, ai văzut-o din întâmplare pe.... Sonia ai pățit ceva? De ce plângi?
- Nu-i nimic Dragoș nu îți fă probleme sunt doar emoții, și Anke este la fel ar trebui să mergi sa o consolezi.
- Crezi? Adică mi-ar permite să mă apropii de ea?
- Sunt mai mult decât convinsă.
- Nu cumva Ioan Dumitrescu te-a făcut să plângi? Vrei să mă ocup de el? se prefăcu că își suflecă mâneca.
- Ooo mulțumesc Dragoș dar nu este nevoie mă voi ocupa personal de domnule Ioan Dumitrescu.
- Serios?
- Aham, foarte serios.
Cu zâmbetul pe buze îl urmări pe Dragoș cum urcă scările spre camera lui Anke când simți că două mâini puternice o prinse, întâlni ochii verzi arzând de pasiune.
- Vrei să te ocupi de mine a? șopti Ioan aproape de buzele ei.
- Am aceasta intenție domnule Dumitrescu și cu cât mai repede te cu atât mai bine!