A doua șansă

- 12 -

Sonia zbură pe pârtie ca o săgeată, schiurile ei scârțâiau pe zăpada înghețată și vântul îi biciuia obrajii.
Deobicei schiatul o relaxă dar astăzi nu făcea decât să-i crească furia.
În minte îi reveni imagini cu Ioan și Anke, tocmai îi văzuse la cafeneaua din centru. Ce se petrecea între ei? De ce Anke părea că se teame de Ioan? Oare Dragoș știe de întâlnirile ei cu Ioan, el ca un prostuț crede în ea. Iar ea se pare că devine geloasă de zi ce trece mai mult.
Intrând în pensiune îi găsi pe Ilinca și Bogdan în salon savurau un ceai alături de Maria.
- Bună ziua.
- Bună Sonia, îi răspunse cei prezenți.
- Aș vrea în primul rând sa îmi cer scuze pentru că a trebuit să anulăm programul de astăzi , după cum vedeți vremea nu este de partea noastră.
- Draga mea, nu ești tu de vină , vremea este cea care ne ține pe loc, dar nu-i nici un fel de problemă, ne prelungim vacanța cu o zi, nu-i așa iubitule? își îndreptă Ilinca atenția spre Bogdan.
Se iubeau atât de mult, se citea asta pe fața lor, ar fi vrut să trăiască și ea o iubire la fel intensă, pură.
- L-ai văzut pe Ioan astăzi Sonia? îl întrebă Bogdan.
- A..... nu, minți, nu știu nimic.
- Bună ziua, intră Anke în salon.
- Bună Anke, ce faci? o întrebă Sonia ironic.
- Bine Sonia, am fost și am mai cumpărat câteva fructe proaspete, îi întinse sacoșă pentru a-i arăta.
- A foarte bine ai făcut.
Era clar nu avea de gând să-i spună că se întâlnise cu Ioan, cu nervii întinși la maxim Sonia ieși din pensiune și își trase din nou schiurile în picioare, trebuia să poarte o discuție destul de serioasă cu Ioan, pe care sigur îl va găsi la cabană.
Când Ioan o văzu intrând în cabană, zâmbi încântat și se ridică imediat de la masa lui unde lucra.
- Sonia, ce onoare ai venit să continuăm ora de schi lăsată neîncheiată ieri? După cum și tu ști buletinul meteorologic nu-i prea grozav, se anunță o furtună de zăpadă.
În vocea lui citea sincer și deveni brusc nehotărâtă, îi reveni în minte săruturile, i-ar fi fost mult mai ușor dacă ar fi fost distant și rece dar Ioan îi zâmbea fericit cu o lumină caldă în ochii lui verzi și cu brațele deschise oricând să o strângă la piept.
- Am venit pentru un alt motiv Ioan, îi vorbi tăios.
- Asta este pentru ce s-a întâmplat aseară?
- Nu, citește!
Îi aruncă pe masă o scrisoare era a lui Andi, era scrisoarea care o primi înapoi în această dimineață de la poștă împreună cu câteva monede.
Andi voia să participe la un concurs de șah și cu ajutorul acestei scrisori se putea înscrie, dar neavând banii necesari, cei de la poștă nu i-o trimisese.
- N-am știut nimic Sonia despre asta îți jur.
- Îmi este indiferent Ioan, absolut indiferent! Pleacă odată, pleacă mai repede înainte de a provoca alte necazuri mai mari, m-am săturat de când ai apărut în viața noastră ....de fapt nu vreau să te mai văd niciodată!
La aceste cuvinte Ioan păli și chipul i se înăspri.
- Nu voi pleca înainte să îmi răspunzi la întrebare, de ce Sergiu a renunțat la șah?
- Bine, văd că tot ce te interesează este cartea ta, bine atunci vom face un târg îți voi răspunde la întrebare iar tu părăsești Predealul și ieși din viața mea și a fiului meu.
- Vrei într-adevăr să plec?
- Da!
Acest "da" îi făcu rău și Sonia avu impresia că ceva în ea se frânse.
- Perfect atunci te ascult, rosti Ioan.
Figura lui căpătase o expresie indiferenta care îi sfasiase inima Soniei.
- Șahul l-a ucis, nu mai avea nimic de câștigat, era la apogeu iar viața nu-l mai interesa. Înțelegi de ce nu vreau că Andi să-i calce pe urme?
- De ce ești atât de sigură că a fost vorba despre o sinucidere?
- Sergiu a lăsat o scrisoare.
- Și? Ai citit-o?
- Nu, nu mi-a dat voie Maria, mi-a spus că oricum suferim enorm , era practic inutil să o mai citim și...oricum ar fi fost nu aș fi avut curajul.
Istovită de mărturisirea ei Sonia se așeza pe canapea și își sprijini capul de speteaza canapelei, simți mâna lui Ioan pe obrazul ei dar nu mai avea puterea să îl respingă.
- Te consideri răspunzătoare de moartea lui Sonia?
- Da!
- Unde este acea scrisoare?
Sonia își deschise ochii și îi întâmpină privirea, la ce era să se aștepte din partea lui Ioan la compasiune? Se înșelase, Ioan Dumitrescu nu voia decât un singur lucru, informații despre viața lui Sergiu, dezgustată își întoarse capul.
- Nu știu, probabil Maria a distrus-o.
- Aham, înțeleg.
- Acum că ști tot, pleacă Ioan!
- Da, dar ...
- Nici un dar, încearcă să îți respecți promisiunile.
- Vrei să mă vezi pe drumuri în plin viscol? Privește pe fereastră.
Ea se întoarse și căzu fulgii mari care cădeau din cer.
- Atunci mâine vei pleca!
- De acord, acum să te conduc la pensiune.
- Nu este nevoie, am schiurile....
- Oricum trebuie să-mi văd familia.
- Da, ai dreptate.
Ajunși la pensiune Ioan își aruncă că o privire spre locul gol din parcare, mașina lui Anke nu era.
- Mașină lui Anke nu este, nu s-a întors ?
- Nu sunt la curent cu programul ei dacă asta vrei să ști.
Interesul lui Ioan nu trezi nimic în ea, de această dată nici măcar un gram de gelozie, de ce să mai fie acum geloasă, oricum Ioan mâine va pleca.
Descurajată, coborâ din mașină și își recupera schiurile din portbagajul mașinii cu un gest mecanic.
Sărutul lui Ioan depus pe obrazul ei a fost unul șters, deși se întoarse cu spatele la el și se repezi spre intrarea in pensiune Ioan se grăbi să-i deschidă ușa de la intrare apoi se opri.
- Ce faci, nu intri? îl întrebă Sonia mirată.
- Nu, în seara asta nu ..... Voi vorbi cu ei la telefon, o seară bună Sonia.