A doua șansă

- 4 -

Când ajunse înapoi la pensiune Sonia era în continuare prost dispusă, hotărâtă să îi ceară explicații Mariei de ce tot se încăpățânată și îl aducea mereu pe Ioan Dumitrescu tot mai aproape de Andi aceasta se opri în fața ușii bucătăriei de unde răsunau voci.
- Nu Anke nu vreau banii ăștia, o să mii înapoiezi când vei putea.
- Dar...
Convinsă că i se ascunde ceva tuși în momentul în care întră în bucătărie, cele două femei o privi stânjenite.
- Bună Anke , o salută Sonia ca și cum nu se întâmplă nimic.
- Eu merg să îmi pregătesc bagajele, pentru a părăsi camera, murmură Anke, hai Brigitta vino cu mama.
- Nu! alerga fetița în spatele Soniei.
- Brigitta nu mă supără hai să mergem odată.
- Las-o cu mine, cât timp îți faci bagajele nu mă deranjează, îi vorbi Maria acum rece.
Sonia privi spre Anke care părăsi bucătăria și la Maria, era momentul de a rezolva problema care se numea Ioan Dumitrescu.
- Îmi pare rău că am întârziat Maria, am trecut un pic pe la cimitir....
- Nu îți fă probleme, avem suficient timp.
- Maria vreau să îmi explici de ce l-ai invitat pe Ioan Dumitrescu?
- Va trece doar să îi dau albumul de poze.
- Și Andi? Tu nu înțelegi că ei doi nu trebuie să se întâlnească?
- Sonia dramatizezi la naiba.
- Absolut deloc, trebuia să-i fi văzut privirea atunci când juca șah, nu voi putea îndura .. .
- Este tot vina lui Sergiu nu-i așa? Nu o să-l ierți niciodată? Știu că a fost un om dificil dar asta nu numai din cauza șahului dacă tatăl său încerca să îl crească altfel....
În acel moment un mic strigăt de triumf al Brigittei le făcu atente pe cele două, fetița se legăna de balustrada scării al primului etaj.
Cu o mișcare rapidă Maria își smulse sortul și se repezi pe hol.
- Brigitta nu te mai legăna , vino în brațele mele.
Ajunsă pe palier în momentul în care se apropie sa o prindă pe fetița, piciorul îi alunecă pe covor și căzu țipând cu capul înainte pe scară fără ca Sonia să o poată opri.
- Maria, țipă Sonia, Maria!
După ce o aduce pe fetița pe palier în q siguranță Sonia cobora și îngenunche lângă trupul robust. Soacrei ei care zăcea la baza scărilor
- Maria, mă auzi? Te rog Maria vorbește cu mine!
În acel moment Brigitta începu să plângă lucru care o scoase din cameră pe Anke.
- Ce să întâmplat? întrebă ea speriată. Doamne Maria!
- Nu o mișcați! ordonă o voce bărbătească.
Ridicând capul , Sonia văzu în cadrul ușii silueta înaltă a lui Ioan, ajuns din câțiva pași lângă trupul Mariei, îi atinse ușor obrazul palid, după care declară calm.
- Nu-i nimic, doar consecința șocului, este leșinată dar nu trebuie sa o mișcăm, voi chema o ambulanță.
Intorcand capul spre Sonia citi în ochii ei groază și teama.
- Sonia încearcă să te calmezi, nu a pățit nimic.
- Ioan îmi este atât de frică, începu să plângă.
- vino aici, îi întinse brațe iar ea se cuibări la pieptul lui, se lasă condusă de acel sentiment de siguranță pe care Ioan îl oferea în acel moment.

- Noutăți? întreabă Ioan asezandu-se alaturi de Sonia.
- Nu, i se face o radiografie.
Sonia lua paharul pe care îl înmâna ioan și își sprijini capul pe spătarul banchetei pe care stătea așezată.
Ea se apropie înfrigurată de Ioan al cărui braț se odihnea pe spătarul banchet lângă el și se simți în siguranță, liniștită lângă un corp atât de puternic.
- Numai de nu ar avea nimic Doamne este atât de independentă ce nenorocire s- a abătut asupra noastră.
- Nu trebuie niciodată să ne gândim la ce este mai rău Sonia Maria nu are nimic sunt sigur.
Ioan o trase cu blândețe lângă el și ea nu se împotrivi. Ce bine era să stea cu capul pe umărul lui și închise ochii avea nevoie de această mângâiere.
- O iubești mult nu-i așa?
- Da stau cu ea de la căsătoria mea cu Sergiu.
- Nu v-ați cumparat o casă voastră?
- Nu din păcate nu aveam atâția bani abis terminasem amandoi universitatea și Sergiu cheltuia aproape totul pe călătorii, turnee, cărți de șah nu aveam de unde.
Copleșită de amintiri Sonia se opri ar fi vrut să fi fericită alături de Sergiu dar el ignora mereu importanța acestui cuvânt.
Sonia se îndrepta puțin și își duce paharul de plastic la gură ciocolată, zâmbim așadar Ioan nu uitase episodul din cabană cabană.
- De fapt Sergiu își petrecea majoritatea timpului doar la București, tatăl lui îl antrena fără întrerupere în felul acesta Sonia se fac campionii îmi amintesc când la întâlnit pe Sergiu într-o după amiază la București juca la un nivel foarte bun. De ce nu l-ai însoți niciodată în București.
- Eram incapabilă să trăiesc în orașul acela.
- Dar atunci când Sergiu venea în Predeal cu ce se ocupa? Cu cine se antrena? Aici nu sunt jucători de talia lui.
La aceste cuvinte Sonia închise ochii și se încruntă, brațul care o înconjura devenise ca o menghina, ce proastă era! Ioan profită de slăbiciunea ei pentru a sustrage câteva informații necesare pentru cartea lui iar ea căzu în cursă cu o mișcare brusca îi smulse brațul de pe umerii ei și îi aruncă pe un ton rece.
- Nu vreau să vorbesc despre asta. Tu nu înțelegi?
- Vroiam doar să te smulg din gândurile tale, zău Sonia.
- Da, sunt convinsă spuse ea ironică.
Întreaga situație este salvată de medicul care ieși din salonul Măriei.
- Dumneavoastră sunteți doamna Sonia Digan?
- Da, Maria este bine?
- Sigur nu are decât o mână luxata și câteva contuzii, vă rog să intrați îi face semn să-l urmeze în salon, unde o găsește pe Maria stând în fund cu un braț bandajat.
- Vreau să ști când voi pleca acasă, spune Maria cu o voce ridicată.
- Doamna insist să rămâneți aici , măcar în noaptea asta mereu există riscul....
- Nu...am spus nu.
- Maria dacă doctorul insistă ai face bine.......
- Ioan și dumneata m-ai adus?
- Da, ambulanța era imposibil să ajungă la timp.
Sonia se întoarse și-l văzu sprijinit de tocul ușii, cu o urmă de zâmbet și cu o șuviță din părul negru căzut pe fruntea lui bronzată.
- Ei bine atunci duma înapoi acasă.
- Bineînțeles, când vreți să plecați?
- Imediat, Sonia adumi hainele.
- Ești nebun Ioan, de ce faci asta?
- Chiar tu mi-ai spus că Maria este o femeie independentă, așa că dai voie să procedeze cum dorește.
- Bine spus Ioan, ești singurul de aici care mă înțelege.
- Dar Maria chiar domnul doctor aici de față a spus că...
- Vreau să plec și punct, adumi hainele.
- Ioan tu ești conștient? Dacă la noapte Maria va pățit ceva?
- Nu-ți face griji voi dormi la pensiune.
- Nici să nu te gândești!

Drumul a fost parcurs în liniște , Maria oricâta durere simțea, acesta suporta cu stoicism fără să scoată un singur geamăt.
Aproape de a ajunge la pensiune, Sonia își aduse aminte că Anke a rămas singură să se ocupe de clienți, cină, copii.
- Maria rămâi aici în mașină momentan, își voi pregăti o camera la parter după cum ești și tu conștientă nu poți urca.
- Du-te, voi rămâne în mașină cu Ioan.
Cu bărbia ridicată și plină de mândrie Sonia intra în pensiune fiind conștientă că Ioan îi măsoară fiecare pas.
Un miros dulce o lovi încă de la intrare, clienții își savurau ceaiul alături de câteva felii de plăcintă cu brânză pudrate din belșug cu zahăr pudră.
- Dragă Sonia, o opri doamna Virginia o veche clientă a pensiunii, vreau să te felicit pentru că ai cea mai bună bucătăreasă.
- Poftim?
- Draga mea, mănânc plăcintă de 10 minute și nu mă mai satur sper să o convingi să îmi de-a și mie rețeta.
- Cu siguranță , acum vă rog să mă scuzați.
Sonia intră imediat în bucătărie unde o găsi pe Anke cu sorțul în fața frământând un aluat într-un castron, iar micul Andi se juca pe podea cu Brigitta.
- Sonia, se apropie Anke de ea, ce face Maria? Cum se simte?
- Este bine, nu îți fă probleme, tocmai vreau să-i amenajez o cameră la parter.
- Merg să te ajut, își dezlega sorțul.
- Nu mulțumesc, și așa și făcut destul , felicitări.
- Mă simt atât de vinovată.
- Hei nu ai de ce, se putea întâmpla oricum.
Ajunsă în camera de la parter Sonia împreună cu Anke și cei doi ștrengari începu să amenajeze patul pentru a sta Maria cât mai confortabil.
În brațele lui Ioan , Maria își păstra aerul regal, capul ridicat și drept , refuză în continuare să arate cât de rău o durea întreg corpul.
O furie de nestăpânit o cuprinde pe Sonia dacă nu era el, monstrul, acum Maria era la spital sub supraveghere medicală.
Ieșind din cameră soacrei sale traversa holul , atunci îl zări pe Ioan într-un colț studiind un album.
- Ce faci aici?
- Nu se vede?
- Damil!
- Vrei să îți reamintesc că trebuia să trec în această după-amiază după album.

- Atunci ia albumul și du-te Andi te poate vedea în orice moment. Pleacă!
- Nu vrei să rămână?
- Pleacă Ioan Dumitrescu nu am nevoie de tine, ajunge.
- Dar nu vorbeam despre tine ci de Maria.
- Mulțumesc de precizare, dar nu este nevoie de tine.
- Ca să înțeleg mai bine mă dai afară?
- Exact!
- Bine Sonia Digan, atunci uite aici ai numărul meu de telefon în cazul în care....
- Mulțumesc dar nu este nevoie, îi smulse bucata de hârtie pe care o mototoli și o ascunse în buzunarul șorțului pe care îl purta.
- Nu ai pentru ce.
Trecu prin fața ei cu albumul în mână.
- La revedere Sonia, nu ezita să mă suni dacă..........
- Nu va fi nevoie,!
Trântind ușa cu o mișcare bruscă și se sprijin de ea cu ochii închiși în sfârșit plecase călăul.