A doua șansă

- 6 -

Teamă ei deveni neîntemeiată când îl văzu pe Ioan că se așează în celălalt capăt al canapelei, cu cămașă descheiată, pieptul bronzat, părul negru și ochii verzi, era din ce în cet mai tulburător.
Ioan se mulțumi să-i așeze pe brațe albumul foto și câteva decupaje din ziare.
- Iată, îmi trebuie câteva lămuriri, luandu-si o agendă și un pix, aici în fotografia asta câți ani avea și cine era adversarul lui.
Ascultătoare Sonia răspunse, el lua fiecare fotografie și nota cuvintele Soniei, din când în cât Ioan umplea paharele, pe măsură trecerii timpului încordarea Soniei dispărea, bineînțeles alcoolul își făcea efectul.
Ea povestea tot ce o întrebă Ioan, știa întreaga poveste a lui Sergiu , vocea lui Ioan curgea egal asemeni unei mângâieri, blândă, emoționată și căldură încăperii o făcu pe Sonia să devin o altă femeie.
Închizând albumul Ioan se sprijini gânditor de spătarul canapelei.
- Pari atât de diferită de Sergiu, ce te-a atras la el?
- Inteligența lui.....cred, și voința lui de a vrea , la 18 ani era atât de neobișnuit să întâlnești pe cineva care sa fie atât de îndrăzneț.
- Și.... Te dorea?
- Bineînțeles!
Încă de la început Sergiu a vrut să o cucerească ca pe un turneu.
- Singurul mijloc de a fii a lui a fost să se căsătorească cu tine.....presupun?
La aceste cuvinte Sonia se încordă, discuția deveni mult prea personală.
Își dădu seama că Ioan era mult prea aproape de ea, cu brațul pus neglijent pe spătarul canapelei, iar ochii lui verzi o străpungeau.
- Bineînțeles, Sergiu a fost mereu un bun tactician.
- Și după aceea?
- Și după aceea ce?
- Când a câștigat. Și ai devenit a lui ți-a mai arătat atâta interes?
- Ești mult prea indiscret Ioan nu crezi?
Nervoasă Sonia vru să se ridice dar mâna lui se așeza pe umărul ei, grea și hotărâtă.
- Nu pleca, este important pentru că Sergiu la șah nu juca niciodată cu un concurent învins, întotdeauna caută altul mult mai dificil, crezi că destinul și-a jucat ultima carte în ceea ce privește viața ta?
- Nu știu unde vrei să ajungi tu dar nu cred în soartă și în destin.
- Atunci dă-mi voie să-ți spun o poveste.
- El nu credea în iubire până nu a văzut-o pe ea, ea care și-a pus întreaga speranța în el i-a dăruit totul pe tavă, totul până într-o zi când el a fost pus să aleagă între iubirea lui și salvarea familiei, mai exact familia lui ajunse la prag de faliment și pentru a o salva trebuia să se căsătorească cu fiica celui mai bogat om. Ce crezi că a ales?
- Iubirea bineînțeles.
- Greșit, se simțea dator în fața părinților și a ales să trăiască alături de o persoană pe care nu o iubea doar pentru a-și salva familia. Că să o protejeze pe ea a ales să părăsească țara, ce nu știa era că ea purta în pântece un suflet, fructul iubirii lor. După plecarea lui ea a căutat să se angajeze și ce crezi ? Noul ei șef s-a îndrăgostit de ea, nu-i pasă că poartă în pântece copilul altui bărbat voia să o iubească și să fie tatăl acelui copil. S-au căsătorit, ea a născut un băiețel și un an mai târziu în cadrul unei reuniuni familiare soțul ei și-a făcut datoria de ai prezenta membrii. Și ce crezi vărul său de sânge era chiar el, deci după atâta timp soarta și destinul i-a adus împreună, drept pentru care el a decis să lupte împotriva tuturor pentru a o avea alături pe ea și pe fiul lui. De atunci el în fiecare clipă îi declară iubirea în fel și chip. Asta este poveste părinților mei Sonia.
- De aceea te-am întrebat interesul lui Sergiu pentru tine a mai fost același după ce te-a câștigat?
Sonia clătină din cap cu un aer încăpățânat și cu buzele strânse.
- Orice ar fi ești mult prea indiscret.
- Cred că eu nu aș fi încetat să te iubesc niciodată, murmură Ioan încet.
Îi atinse buzele ușor cu degetele, inima ei bătea gata să-i spargă pieptul, nu-i venea să creada că acesta rosti aceste cuvinte. Nu își putea da seama ce urmărea, unde voia să ajungă. A fost mult prea naivă o data , acum nu va mai face aceași greșeală.
- Pentru că nu vrei să-mi răspunzi, te voi întreba altceva, atingandu-i ușor obrazul. Ai continuat să-l iubești după ce v-ați căsătorit?
Sonia închise ochii apoi îi deschise, ce brutal Ioan încerca să o lovească acolo unde o durea dar nu-i va da apă la moara așa că furioasă sări în picioare.
- Ajunge! Suntem înafara problemei! Mie nu-mi place acest gen de joc, m-am saturat de cei care considera viața drept o tabla de șah. Urăsc șahul!
- N-am terminat, o ultimă întrebare.
Fără să spună nimic Sonia se îndreptă spre ușă, dar Ioan a fost mult mai rapid luandu-i paltonul din cuier înaintea ei.
Îl ținu galant cu mâinile de guler să se îmbrace, o fracțiune de secundă, ea ezită ca și cum brațele lui riscau să o cuprindă.
Își strecură o mână apoi pe cealaltă și încercă să se întoarcă dar Ioan încă își ținea mâinile pe gulerul ei, simți cum buzele lui îi atingea ușor părul, vru să fugă dar el o strânse în brațe.
- Încă o întrebare Sonia, de ce ești atât de serioasă, de ce nu îți place să te joci, măcar din când în când?
Să se joace? Dragostea nu era un joc , trupul ei și-ar fi dorit "să se joace" să rămână aici în brațele lui să își lese capul pe spate se să se joace cu buzele lui iar mâinile lui să alerge pe trupul ei care ardea.
Scuturând din cap , îl împinse cu un gest brusc și îi scapă din îmbrățișare, nu-i rămânea decât să deschidă ușa, să coboare câteva trepte și să fugă de acest demon.
- Sunt convinsă că unor oameni le place să se joace, mie nu!
Fără să se întoarcă acesta ieși afară, tremurând din cap până în picioare dar nu din cauza nopții geroase ci din cauza senzațiilor date de el.