A doua șansă

- 3 -

Weekendul la pensiunea " Ursul se Aur" era în general aglomerat, mai ales în acest sezon, Maria și Sonia se agitau dar își păstrau mereu zâmbetul pe buze.
Maria făcea un efort de a-și primi clienții cu politețe pe când Sonia făcea prezentările clienților legate de activitățile pe care urma să le desfășoare.
Timp de o oră pensiunea răsună de voci și râsete aceasta fiind ocupată în proporție de 99%, singura cameră rămasă liberă era cea din mansardă.
La recepție își făcu apariția o tânără femeie blondă cu o fetiță de doi sau trei ani în brațe.
Cu degetul în gura copilul somnoros se cuibări la pieptul mamei sale.
- Spuneți!
- Aici este pensiunea "Ursul de Aur"?
- Da.
După accent trebuia să fie nemțoaică, asta explica întrebarea femei.

- Aș vrea o cameră pentru în această noapte.
- Nu mai avem decât una mică în mansardă.
- Îmi convine cât costa pentru o noapte?
Auzind prețul necunoscuta păru speriată însă Sonia o lămuri că în această perioadă astea sunt prețurile.
- Doriți să sun la alte pensiuni pentru a găsi o camera mai ieftină?
- Nu, sunt mult prea obosită să mai plec, nu credeam că este atât de departe.
Ultima fraza o șopti ca și cum ar fi vorbit cu ea însăși.
- Poate că ne-am putea înțelege. Am să vă fac un preț, Sonia luă o fișă și începu să o completeze cu date acesteia.
- Unde locuiți?
- Koln, Germania.
- Ați făcut o călătorie destul de lungă.
- Da, am ajuns ieri cu avionul și am condus toată ziua.
- Numele?
- Anke Meier, celibatară și sunt însoțită de fetița mea Brigitta.
- Uitați cheia dumneavoastră, doamna Meier.
- Mai am o valiza în mașină, trebuie să o aduc, se îndreptă acesta spre ușă cu fetița în brațe.
- Stati puțin dati-mi mie fetița.
- Mulțumesc.....sunteți drăguță.
- Iubito mami se duce la mașină să aducă valiza, vei rămâne un pic aici bine?se adresă fetiței.
- Nu, nu vreau.
- Ba da, este destul de obosită se scuză.
- Nu va necăjiți, am un băiat de 7 ani , se aplecă din nou și o luă în brațe imediat ce mama ei ieși.
Intrarea Mariei o făcu să tresara.
- Sonia acum o faci și pe îngrijitoarea?
- Uite ce drăguță e Maria, îmi amintește de Andi când era bebeluș se numește Brigitta.
În clipa aceea ușa se deschise și apăru Anke.
- Maria ți-o prezintă pe mama acestui îngeraș Anke Meier, vine din Germania și....
Sonia se întrerupse , Maria pălise și Anke încremenise, cele două femei se priveau în tăcere.
- Maria i-am dat camera din mansardă lui Anke.
- Foarte bine, spuse Maria fără a întrerupe contactul vizual cu Anke, bine și venit în pensiunea noastră Anke Meier, dă-mi voie să te conduc.
Sonia se mira de răceală cu care îi vorbea Maria clientei, de ce era nemulțumită, pensiunea mereu accepta copii, iar Maria adora copii.
- Vino Anke , să te conduc în camera ta. Acesta o urmă fără să o privească.

A doua zi se anunță a fi la fel de plină și gălăgioasă ca și cea precedentă.
- Mami, bunica este supărată și mă ceartă de dimineață.
- Iubitule , bunica ta este doar un pic obosită, mergi în salon să îți iei revista și să citești.
- Nu pot.
- De ce?
- Pentru că este o fetiță acolo, un monstru.
- Hai că ești comic Brigitta nu este un monstru, hai vino cu mine să o luam împreună.
În salon se afla Anke și Brigitta care ținea în mână revista cu pricina.
- Vezi mamă? se lipi Andi de mama lui.
- Brigitta îmi dai revista? îi spune cu voce tandră, Andi vrea să citească.
- Nu, țipă fetița strângând revista în mânuțele ei ei mici și fugi în spatele mamei sale.
- Brigitta nu este revista ta, hai să o înapoiem încearcă și Anke să o convingă.
- Io, i-o aruncă lui Andi în față,n-am nevoie de ea.
Băiatul o luă imediat de jos și ieși rapid din salon.
- Îmi pare rău, spuse Anke.
- Nu-ți fă probleme așa sunt copii, iar tu micuțo vino peste 14-15 ani să-mi deranjezi băiatul , atunci cu siguranță îi va face plăcere.
Aceste vorbe o făcu pe Anke să încremenească crezând că ceea ce a spus Sonia o deranja , aceasta preferă să se retragă.
Avea nevoie să respire aer curat , mintea îi era ocupată în permanență cu Ioan Dumitrescu, se urca pe schiuri și porni spre micuțul cimitir din deal unde era înmormântat soțul ei, ca de fiecare dată aruncă o privire spre piatra mare, albă și rece care se ridică deasupra locului unde era trupul lui.

În fața mormântului se zărea o siluetă, Sonia simți că îi sare inima din piept, Ioan Dumitrescu, era aici.
Cu furie și plină de reproșuri pornii în viteză spre el, Ioan când o zări veni în întâmpinarea ei, cu un mers liniștit și cu mâinile în buzunarul gecii.
- Bună Sonia, îi zâmbi.
La vederea siluetei masive , a ochilor verzi și a expresiei autoritare, Sonia regreta că se lasă condusă de acest impuls.
Deodată se simți nesigură pe ea, pe sentimentele ei.
- Nu vrei să-mi răspunzi Sonia? Nici măcar mai de gând să mă întrebi dacă progreseze sau nu în muncă mea?
- Nu înțeleg.
- Adevărat? Atunci ai putea să-mi explici de ce mă lovesc ca de un zid ori de câte ori stau de vorbă cu locuitorii acestui oraș? Imediat cum aud numele lui Sergiu Digan îmi întorc spatele. Ce ascundeți?
- Nimic, absolut nimic, ai deja prea multă imaginație domnule Dumitrescu, explicația este foarte clară locuitorii știu clar că nu suport ziariști și mai ales nimeni nu-l cunoștea bine pe Sergiu, mulțumit?
- Hmmm, nu deloc , Sergiu a crescut aici deci nu aș vedea de ce nici cei bătrâni nu vor să vorbească de el ca și copil măcar.
- În copilărie Sergiu nu venea în Predeal, decât atunci când a împlinit 15 ani după divorțul părinților s-a stabilit aici, până atunci Bucureștiul a fost casa lui unde locuia cu tatăl sau, bănuiesc că acolo avea și prietenii.
- Draga Sonia în lumea șahului nu există prieteni, ceilalți sunt rivali, concurenți sau dușmani.
Pe zi ce trece Sonia era mult mai convinsă că Andi nu avea să facă parte din aceasta lume.
- Dar tu Sonia l-ai cunoscut pe Sergiu cu adevărat ?
Întrebarea o făcu să-și întoarcă privirea spre muntele impunător și întunecat unde își găsise moartea Sergiu.
- De ce abandonase șahul? Continuă el, de ce de vreme ce era Nr 1?
- Poate pentru că se săturase.
- Se saturase? Nu, asta nu cred este ca și cum ai spune unei balerine să nu mai danseze.
- A un turneu de șah poate fi asemănat cu un balet romantic? Poate ai face mai bine să scrii despre asta.
- Îți închipui că sunt balerin?
- Poate nu știu, nu-mi pasă.
- Atunci află că sunt un informatician și creez jocuri video.
- Atunci de ce scri o carte despre Sergiu?
- Asta nu mă împiedică să fac acest lucru mai ales că îl cunosc bine pe Sergiu după cum ți-am povestit, află că nu am nevoie de aprobarea ta să scriu bibliografia lui.
- Ești un norocos în cazul ăsta.
Cu ochii albaștri plini de furie Sonia își întoarse schiurile interogatoriu dură mult mai mult decât aceasta prevăzu, când se pregăti să plece Ioan o prinse cu fermitate de braț.
- O ultimă întrebare Sonia , orice s-ar întâmpla eu oricum voi scrie bibliografia soțului tău, de ce te temi? Pentru că voi scrie lucruri neadevărate?
- Nu.
Sonia era sincer tocmai de asta îi era frică să nu se descopere adevărul, Sergiu nu murise în urma unui accident așa cum anunțase ci își puse capăt zilelor, iar ea voia să îl țină departe de Andi de acest crunt adevăr.
- Acum dă-mi drumul te rog ...
- Desigur nu te voi mai reține , vrei să-i amintești Mariei că voi trece mai târziu după album?
- Vrei să vi la pensiune? Dar Andi este acasă.
- Trimite-l la un coleg dacă îți este frică de o întâlnire între mine și el. Te temi de mine văd din zi în zi mai mult.
- Ce idee stupidă, tu crezi că mă sperii?
O teamă o cuprinse, era mult prea aproape de el iar el era mult prea viu, prea puternic, își dori să fugă sa scape de acea privire profundă care o bântuie de câteva zile, îl ura.
- La revedere domnule Dumitrescu, se întoarse și se avântă pe pantă .