Camera de disecții este mai animată ca oricând. Cadavrul ce abia a fost suturat, zace nepăsător la verva din jur. Morga este un loc special, locul unde viața și moartea dansează în fiecare noapte un vals cu scalpeluri.
La fel ca un cocoș între găini, Sebastian explică cu mare satisfacție etapele disecției pe care tocmai o finalizase. Fetele se adună ciorchine în jurul lui, sorbindu-i cuvintele de pe buze. Acest băiat are șarm. Pe deasupra, este mult mai bun decât mine la operații. Dacă pentru primul lucru îl pot scuza, al doilea lucru îl găsesc de neiertat. Mă uit în ochii Mariei și întrezăresc o anumită flăcăruie. Da, e drăguță, dar e scundă, ochelaristă, cu forme suav rubensiene, în vreme ce Sebastian este înalt, atletic, cu alura de prinț cu ifose.
Scutur din cap, alungând scenariile păcătoase ce mi-au invadat creierul, apoi cercetez fișa primită de la criminalist, voind să-mi distrag atenția.
— Uite aici... Vezi? Tăietura perfectă. Când vei termina anul VII ți se va permite să folosești bisturiul pe morți... O să-ți placă, crede-mă... spune Sebastian cu emfază. E ca și când ai deschide o cutie cu surprize...Niciodată nu știi ce se va afla acolo.
Maria chicotește, dându-și coate cu șatena de lângă ea. Cred că sepulcralul meu coleg este singurul om din Bavria care poate să vadă poetism, artă abstractă, muzică, în cadavre despicate de fierăstrău, foarfeci, respectiv bisturiu.
Se aude ușa izbindu-se. O prezență impunătoare invadează camera, stârnind un val de aer. Simțind cine este, îmi las capul în fișă, dorindu-mi să mă ascund în spatele ei, apoi devin martorul tăcut al încetării chicotelilor.
Încruntat și oarecum sever, Mahmud pășește până în apropierea mesei. La vederea studentelor speriate, căutătura i se mai îmbunează puțin, iar ele schimbă priviri complice, admirative. Da, e chipeș Vladimir...
Masculinitatea lui o umbrește pe cea a colegului nostru, dar această senzație de putere pe care o emană vine însoțită de prea mult întuneric. Am ciulit urechile.
— Domnișoarele, la subsol. Treaba voastră aici s-a terminat.
— Da, domnule Mahmud, zic ele într-un cor.
Studentele ocolesc masa, zâmbind șerpește, cu ochii țintă pe doctor, iar Sebastian se necăjește cu mâinile cadavrului, lăsate înțepenite de-a lungul trupului. Fetele ies, iar Vladimir își drege vocea, încercând să atragă atenția.
- Și dumneata... Fetele au nevoie de un ghid.
Sebastian se întoarce brusc cu fața spre Mahmud. Privirile li se ciocnesc ca doi cicloni în plină desfășurare. Apoi, fără un motiv aparent, ochii lor se îndreaptă spre mine. Stau în apropiere de un dulap transparent , străduindu-mă în zadar să par invizibilă. Mușchii gambelor mi se contractă, fiind pe cale să o zbughesc.
- Să mergem, Sebastian...
- Tu nu.
Cele două cuvinte scurte, plesnite cu biciul, mă readuc în amuțire.
Colegul meu îl privește sfidător, dar ochii mentorului meu rămân neschimbați, fermi, neclintiți. E ca și cum, printr-un singur schimb de unde, s-a stabilit care este rolul fiecăruia. Sebastian este puternic, dar nu îl poate frânge pe Mahmud.
Aerul de complicitate care se naște între mine și doctor îl face pe coleg să fie și mai suspicios. Simt ceea ce gândeste, dar nici nu mă sinchisesc să îi demonstrez contrariul. Este destul de evident că Mahmud voia să elibereze sala, pentru a mă putea prinde în capcană. Totuși, Sebastian nu vrea să renunțe, cu una cu două.
