Dedicatie pentru Tatiana Consuela
Am aruncat încă o privire în oglindă. Da, ținuta mea cu accente de fum se va potrivi de minune cu atmosfera Zimbrului, chiar dacă rockul va fi lăsat puțin în penumbră. Ador muzica electro și abia aștept să îmi nenorocesc urechile cu acele unde repetitive care te bagă în transă. Mi-am răsfirat buclele, dându-le pe spate cu un gest rapid, mi-am luat poșeta, aruncând o privire spre Opal, care doarme dusă în pat la mine. Sărăcuța, e obosită... De la prea multă ședere, bănuiesc.
Am închis poarta strâmbă în urma mea și l-am zărit pe Sebastian, călărind celebra lui „Panteră", o motocicleta neagră ultimul răcnet, care îi este mai dragă ca o mamă. Dacă l-aș pune să aleagă între mașina de lux primită de la tatăl său și motocicletă, ar da foc mașinii, apoi ar fugi în lume cu felina.
Îl analizez succint. Părul lui aranjat cu gel e dat peste cap, poartă tricou și blugi, e încălțat cu ghete, iar geaca de piele îi întregește aerul de băiat rău. Am zâmbit larg, cu gândul la aventura care mă așteaptă. Din păcate, va trebui să port cască, așa că nu voi simți aerul șuierând, dar nu am de ales: Sebastian este un tiran.
„Zimbru" este singura discotecă de acest fel din Orașul Vechi. În urmă cu o sută de ani, acolo se afla un birt, unde veneau tot felul de gangsteri să pună la cale afaceri murdare. Acum este un loc unde muzica electro înnebunește populația și creează mult prea des plângeri la poliție din partea vecinilor revoltați.
— Ești gata pentru viteza luminii? zâmbește el.
— Sunt pregătită, căpitane Picard.
Mi-am tras casca pe cap, i-am înconjurat grumazul cu brațele, lipindu-mă în același timp de trupul lui tare, masculin. Fiara începe să cutreiere străduța de piatră cu viteza vântului turbat. Este târziu, iar puținii cetățeni prezenți pe aici se feresc speriați, ofuscați, enervați aproape de mișcările bolidului pe două roți.
Ocolim Cetățuia, apoi ajungem undeva la periferie, acolo unde se poate zări o aglomerare de clădiri vechi, dintre care cea mai înaltă este discoteca.
E plin de mașini: unele obișnuite, altele luxoase. Au venit aici și bogătași, atrași de peisajul pitoresc oferit de cartierul prăfuit. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, familia lui Sebastian este una dintre cele mai înstărite din oraș.
Colegul meu este însă atipic: nu deține acea aroganță specifică bogătașilor, nici nu are vreo reținere în a lega prietenii cu oameni din diferite categorii sociale.
Spatele lui lat sparge mulțimea de gură-cască. Mă simt îmbrâncită de cineva... Mâna lui Sebastian o cuprinde protector pe-a mea, făcându-și loc printre rockeri și alți inși ciudați, care s-au adunat pentru cursele de mașini din afara orașului.
E târziu, dar încă devreme până începe adevărata paranghelie. De cum am intrat, am simțit muzica izbindu-mi dureros inima, stomacul și timpanele.
Dupa ce ajungem la masa din capăt, Sebastian îmi eliberează mâna. Abia acum îmi dau seama, difuz, de semnificația acestui gest tandru. Îmi simt gâtul uscat.
Sabrina și Calin se sărută cu ardoare. Chiar lângă ei se află Maria, însoțită de victima ei, Radu: un băiat scund, șaten, ochelarist ca și ea, cu aer semidoct.
Masa e încărcată deja cu tot felul de băuturi, dintre care recunosc celebrele „dopuri". Acesta este codul pentru tequila. Suntem reperați de Maria, care ne face semn, făcându-i atenți și pe ceilalți, care ne întâmpină urlând ca barbarii.
