Trupul profanat în mod straniu, sălbatic, este una dintre cele mai triste priveliști pe care le-am văzut vreodată... Am tras cearșaful, descoperind corpul barbatului până la nivelul șoldurilor, începând să studiez marcajele. Mi-am petrecut jumătate din noapte studiind fotografiile de la locul crimei, dar niciun indiciu nu este suficient de concludent. Am răsfoit arhivele, vrând să găsesc un corespondent pentru aceste însemne, dar sectele periculoase nu-și dezvăluie lesne tainele.
Ușa dublă se clatină brusc, în modul ei familiar, adică bălăngănindu-se de-a stânga și de-a dreapta. Dau cu ochii de Mahmud, care aduce cu sine o lădiță de lemn, încărcată cu tot felul de dosare vechi. Curiozitatea mea a atins apogeul.
— Ți-am adus daruri...
— Cum ai avut acces la așa ceva?!
Buzele lui capătă o arcuire arogantă; se îndreaptă fudul de spate.
— Dosare, întâlniri secrete, informații clasificate, femei... Nu prea există în acest oraș lucruri la care să nu am acces...
Și rânjește iar, tachinându-mă, făcându-mă să mă simt nelalocul meu.
— Să înteleg că ai avut nevoie de înlesniri pentru ultima categorie? ironizez eu, răzbunându-mă pentru toată frustrarea acumulată.
— Nu vreau orice femeie... Am pretențiile mele, zice el încrezut.
Prin anul I de facultate auzisem oarece bârfe picante; toată lumea vorbea despre idila lui Mahmud cu fiica unui senator. Idilă care s-a terminat abrupt, cu puțin timp înainte de căsătoria lui. Gurile rele spun că s-a încurcat cu Isabela din cauza conexiunilor ei înalte din sfera politicii. Alții spun că au făcut-o pentru fuzionarea averilor. Bârfele au bântuit o vreme prin universități, apoi s-a așternut tăcerea.
Mahmud nu era renumit pentru imensa fidelitate purtată soției. Din câte am înțeles, ea nu era deranjată de aceste escapade, lucru ce a întărit și mai mult suspiciunile ziariștilor de scandal. De fapt, chiar el a recunoscut că o selectase pentru a-i naște un copil demn de numele său, care să moștenească avuțiile.
Pășind surescitată spre cutia de lemn, am scotocit cu degete nerăbdătoare, lacome, sub privirile lui amuzate. Da, mă port ca un copil ce a găsit cadouri sub brad, dar nu mă pot abține. Deschid la întâmplare unul dintre dosare.
O poză a unui cadavru, decorat în același stil ca și pădurarul nostru. Sigilii, desene, o denumire cu iz biblic : Frăția Șarpelui. Judecând după semnele sângerii, cu aspect similar, după configurația și adâncimea lor, realizez că modul de operare este identic. O ucidere ritualică ce implică printre altele, Spânzurătoarea...
— Îți place ce vezi? mă interoghează leneș Vladimir, de parcă m-ar fi întrebat dacă îmi place trupul gol al unui playboy.
Sunt fascinată de mistere. Iar acest mort reprezintă mai mult decât o victimă. Pot recunoaște, măcar față de mine, că nu pot rezista în fața unei conspirații.
— O sectă de fanatici omoară oameni nevinovați, dar scapă basma curată de fiecare dată? Da, sunt interesată! De ce îmi arăti aceste lucruri? Nu se presupune că informațiile clasificate trebuie să rămână... clasificate?
El își ridică ochii din cadavru, cu o umbră de seriozitate pe față.
— Sunt un om egoist. Nu ofer lucruri fără ca să aștept ceva în schimb.
— Nu crezi că ar fi trebuit să fiu avertizată despre asta?
O amenințare mascată îmi încântă simțurile amorțite, un fel de preludiu pe care nu știu cum să-l interpretez. Să fie curiozitatea mea vestită?
