Prolog

689 62 4
                                    

Pheobe :
–Nu o atinge sub nici un caz. Nu suporta sa fie atinsa. In curand o sa se trezeasca.

Prea tarziu tată, deja sunt treaza. Ma uit in jurul meu si constat ca sunt într-un spital. Amintirile din ultimele momente cat am fost constienta, sunt inca vii in mintea mea. Încheieturile mele sunt vinetii si capul ma doare ingrozitor. Incep sa plang silentios dar le atrag atentia celor trei din incapere.

-Sunt aici scumpo. Acum e totul bine. Mama mea, pe care nu am vazut-o de trei luni, pune mana cu incetinitorul peste mana mea , si ma surprind si pe ine cand accept aceasta atingere blanda si materna. 

-Sunt inca...? M-a v-violat? Intreb cu groaza uitandu-ma tinta la doctorita din incapere. Aceasta clatina din cap si zambesc printre lacrimi , fericita ca inca sunt pura chiar daca traumatizata.

-Este totul in regula acum draguto. Am vorbit cu psihologul spitalului si a spus ca este complet normal sa nu accepti nici un fel de atingeri , creierul si inima ta inca proceseaza totul. Spune doamna carunta , cu ochi blanzi ,  ce poarta un halat alb si dragut.

-Pepe...vei sta la mama ta pe durata anului scolar. Este mai bine. Imdiat ce o sa te simti in tare, o sa vin sa te vizitez . Tata doreste sa se aproprie de mine dar corpul reactioneaza singur si ma lipesc de peretele din spatele meu. Ofteaza ambii mei parinti uitandu-se intelegator la mine. Nu vreau mila din ochii lor, nu vreau sa fiu vazuta ca un copil fara aparare, ca exact de asta am ajuns aici, am fost prea neajutorata. Iar din cauza asta o sa imi parasesc tatal , prietenii, vecinii, liceul , profesorii pentru a ma putea adapta din nou in societate , la mii de kilometri departare de tot ce  cunosc si iubesc, simt ca se exagereaza , insa adevarul este ca stiu ce este in mintea lor. Am nevoie doar de prezenta feminina pentru ca e clar ca cea masculina nu se poate apropria de mine.

Adio viata veche, salut viata noua. O viata cu noi critici , cu noi batai , cu o noua umilinta , cu alte ganduri necurate si tentante asupra vietii mele. Ma uit pe fereasta din camera mea si strang ochii lasandu-mi capul sprijinit in dureri si savurand linistea dinaintea furtunii clatita cu mici gemete de durere.

TroubleUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum