Capitolul 6

102 9 0
                                    

Petru a văzut-o pe Felicia când a fugit spre maşină îi venea să fugă după ea ,însă nu putea ,era prea târziu considera el pentru a-i recăpăta încrederea ,cu timpul spera s-o facă să-l ierte, dar şi el ştia că trebuie s-o lase o vreme deoarece încă era foarte nevindecată.

Nimic ce se întâmplase atunci nu prevedea ce urma. Petru şi Sonia după cină s-au întors acasă.Lui Petru i-a sunat telefonul, era George ,colegul lui la muncă şi îi ceruse să vină imediat până la firmă căci trebuia să semneze ceva contract chiar atunci la ora aia târzie. A plecat şi i-a cerut Soniei să-l aştepte că stă maxim o oră cu tot cu drum.

Aceasta se pare că avea un plan chiar în noaptea aia ,indiferent că el era plecat sau era acasă.Şi-a făcut bagajul rapid,iar mai apoi s-a dus şi a luat nişte bani puşi de Petru în dulap sub hainele lui,aceasta l-a urmarit pe el când a pus banii,iar apoi a plecat luând cu ea şi un ceas valoros tot de-al lui .

Ea se pare pe lângă Petru ,mai stătea cu un bărbat mai bogat ce era ambasador al țării şi era mereu plecat prin locuri luxoase. Acesta îi promisese frumoasei Sonia că o va duce oriunde şi îi va da ce vrea,spre deosebire de Petru care nu-i promisese nimic material dar nici spiritual.Iar ea a fugit cu el chiar în acea noapte aveau avion spre Dubai.

Când Petru se întoarse acasă observă că ea nu este nicăieri .A sunat-o, nu-i răspundea. Unde putu să se ducă se întreba. Apoi merse spre dulapul ei şi-l deschise şi observă că nu îi erau hainele .Apoi nu-şi văzu nici ceasul,imediat îi sări gândul la banii din dulapul lui.Nu erau nici aceia. Ce țeapă tocmai şi-a luat .Îi venea să se omoare singur .Era numai şi numai vina lui.El s-a băgat în chestia asta şi a frânt inimi care trebuiau să le protejeze cu totul.

-Mă urăsc, ce am ajuns să mă fure o curvă să mă joace pe degete ,cât de tâmpit pot să fiu.Am rănit-o pe Felicia ,pe Tudor şi pe alții şi nimeni nu mă va ierta.De aflu eu ce a făcut curva asta nu ştiu ce-i fac, ea m-a adus pe fundul oceanului şi acum îmi e greu să ies la suprafață.

Cu greu a adormit.Se gândea numai la Felicia şi la cum a fost prostit de Sonia.Aveau dreptate toți de pe lângă el în privința Soniei.Dar nu i-a auzit pe niciunul era total vrajit de ea,o plăcea dar iubire pentru ea nu era .Iubirea lui era numai pentru mama copilului său.
...
-Şi acum o să fie o scurtă consecință la ceea ce noi am făcut azi .Deşi ştim că ciocnirea plăcilor tectonice duce la mari pagube ,ştim că creşte mortalitatea şi duce la eroziunea solului şi multe altele ,ştim că uneori chiar ajută, cum este şi pe vestul Africii!Mulțumesc de atenție! Acum fiecare la ieşire o să-şi ia lucrarea de la mine de pe birou ,iar ora următoare o dedicăm fix analizei şi comentariilor  asupra lucrărilor.

Ce era ciudat era că din nou Filip rămase ultimul .Felicia spera ca să nu intre în discuție cu el.

-Bună doamnă!Sper că v-a plăcut lucrarea mea.Se arpopiase din  nou de ea,dar de data asta ea i-a dat o palmă peste față .

-Ştii ceva revizuieşteți comportamentul că vei avea de suferit. Cât despre lucrarea ta nu am decât să spun că este josnică.Şi nu o să fie printre celelalte promovate .

-Hopa văd că doamna are curaj .Auzi păpuşă ai face bine să mă treci sau...

-Sau ce ,crezi că mi-e frică de tine ?

-Păi eu aşa cred,căci din câte am auzit sunteți singură şi nu mai are cine să vă apere. Şi apropo arătați mai bine decând ați divorțat.Zise el în timp ce îşi plimbă degetele pe o şuviță de păr a ei,iar apoi a plecat din sală .

Doamne ce frică îi era .Şi de unde aflase el că divorțase, nici colegii ei profesori nu ştiau ,el de unde a aflat  , oare o urmărea?

Se duse spre casă.Era ziua în care Petru trebuia să-l ia pe Tudor la el.Când ajunge acasă telefonul îi sună. Era Petru .

-Alo!

-Bună Felicia ,ştiu că azi e ziua în care eu trebuie să-l iau pe Tudor ,dar chiar nu pot a intervenit o problemă la muncă şi nu pot .Îmi pare rău ,dacă poți să mergi tu să-l iei?

-Bine...

-Îmi pare rău promit ca mâine să-l iau .

-Ok.

-Îți mulțumesc  ,pa!

Ea nu îi răspunse  ci stătu cinci secunde după închise telefonul. Încă nu putea să i se deschidă lui în față.
Iar apoi a mers să-l ia pe Tudor.Îi spuse că Petru nu putu şi îi promise  că mâine îl va lua de la şcoală.
Ceea ce următoarea zi şi făcuse .

Mâine va fi ieriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum