The Night of Wolves I

P R O L O G

Spinii trandafirilor îmi răneau mâna, dar în pofida acestui lucru, măream strânsoarea. Priveam pierdută corpul fragil şi inert ce se afla pe patul de spital. Îmi simţeam sufletul golit de orice sentiment de iubire. Inima mea se îneca în lacrimi amare de sânge, făcându-mă să vreau să ţip. Mâinile mamei căutau să mă liniştească cu dezmierdări dulci, însă degeaba. Nimic nu ar putea linişti furtuna ce mi se dezlănţuie în trup şi suflet. Ea este pierdută. Mi-aş dori să se termine totul, poate că n-ar mai durea aşa dacă aş muri. Poate dacă aş vedea-o pentru o singură clipă, inima mea ar fi împacată.

- A ajuns intr-un loc mai bun, Lorraine. Ştiu asta, spuse mama încet.

- Oare? întreb neîncrezătoare.

- Da, sunt sigură că şi-a găsit un loc printre îngeri. A fost un copil bun.

- Atunci de ce a murit?

- Unele lucruri sunt pur şi simplu menite să se întâmple.

Cuvintele mamei care ar fi trebuit să-mi aducă alinare îmi sfaşiau, defapt, sufletul. Simţeam cum rămân fără aer, abţinându-mă totuşi de la vărsarea lacrimilor.

- Mă întorc imediat, îi spun mamei cu o voce tristă, apoi mă ridic de pe scaunul cu vopseaua albă cojită şi merg agale spre ieşirea din salon.

Odată ieşită pe holul de un alb mohorât, înaintez cu paşi mărunţi. Asistentele se plimbau de colo-colo, conducând pacienţi către saloanele lor vechi şi triste. O femeie însărcinată se plimba de-a lungul holului, avand un zâmbet afişat pe faţă, un copil îşi ţinea fericit părinţii de mână şi cu cât înaintam vedeam tot mai mulţi oameni fericiţi şi împliniţi. Dar eu? Eu de ce nu puteam să fiu ca ei?

Şi acesta este prologul. Ştiu că e cam dramatic, dar am vrut să încerc şi acest gen de descriere. Totuşi, sper să vă placă!

P.S. Cartea nu va fi în întregime aşa de dramatică. Vor exista şi scene romantice, de acţiune, aventură, etc. P.S. 2: Aştept păreri sincere. Vreau să ştiu dacă ideea mea merită continuată.