The Night of Wolves I

Capitolul XVI

Mă uit neîncrezătoare la Wade. Cum pot avea ochii turcoaz când defapt i-am avut din totdeauna caprui-aurii ?

- Imposibil, spun eu.

- Nu şi dacă eşti vrăjitoare. Ăsta e însemnul tău, spuse Wade pe un ton straniu.

- Doar n-o să-i am mereu culoarea asta, nu ?

- Decât atunci când faci vrăji. Deocamdată, faptul că eşti vrăjitoare trebuie să rămână între noi. Haita ar lua-o razna dacă ar afla că sufletul-pereche al conducătorului este o vrăjitoare.

Ar trebui să mă simt jignită ? Ştiu că Drake m-ar iubi orice aş face, aşa că nu am de ce să-i ascund asta.

- Drake ar înţelege, spun eu.

- Atunci du-te şi spune-i ! mă îndemnă neîncrezător Wade.

Îl privesc sfidator, pornind rapid catre conac. Alerg până în cameră, gasindu-l pe Drake, privind absent pe fereastră.

- Drake ! îl intrerup eu.

El se intoarse spre mine, privindu-mă zâmbitor. Simt cum mi se strânge stomacul, în timp ce înaintam spre el.

- Trebuie să-ţi spun ceva, zic eu, asezându-ne pe marginea patului.

Incepusem să mă joc cu cearceaful, gândindu-mă cum i-aş putea spune ce sunt defapt.

- Spune-mi, zise el, înlăturandu-mi o bucla de pe frunte.

- Eu...incep neincrezatoare. Sunt o vrajitoare, Drake !

- Glumeşti ? intrebă el amuzat.

- Nu.

- Dar asta e imposibil.

- E chiar aşa de rău ?

- Lory, vârcolacii sunt în război cu vrăjitoarele. Încercăm să le ucidem pe toate.

- Dar nu vei face asta, nu ? Nu mă vei ucide.

- Care este numele tău adevărat ? Ştiu că l-ai aflat.

- Hoffnick, spun eu încet.

Drake se albi la faţă, întorcându-mi spatele.

- Ce fel de blestem mai e şi ăsta ? întrebă el nervos fără să i se adreseze cuiva anume.

- Drake... încep eu încet, atingându-i un umăr.

El se încordă automat la atingerea mea, făcându-mă să-mi retrag rapid mâna.

- Vom trece peste asta. O ştiu bine, Drake. Vom...

- Nu, Lorraine! Nu vom trece peste nimic. Familia ta mi-a omorât părinţii!

Rămân înmărmurită, îndepărtându-mă încet de el. Dacă ăsta avea să fie sfârşitul, prea bine!

- Atunci bănuiesc că n-ai nimic împotrivă dacă mă ofer haitei, spun eu, deschizând uşa furioasă.

Într-o fracţiune de secundă, el apăru lângă mine, trântind uşa la loc. Rămân lipită cu spatele de ea, privindu-l în ochi pe Drake. Culoarea lor întunecată fuse înlocuită de un roşu sângeriu.

- Şti că o simplă zgârietură te poate ucide ? întrebă el, plimbându-şi încet degetele cu gheare pe suprafaţa gâtului meu.
Am înghițit în sec, simțind fiecare gheară în parte frecându-se de gâtul meu. Inima imi bătea atât de repede încât ai fi zis că va lua foc în curând.
- Ce te opreşte atunci ? Îmi fac curaj să-l întreb.
În loc de răspuns, el îşi presă buzele peste ale mele, făcându-mă să tresar.
- Asta. Eşti sufletul meu pereche, Lorraine, zise el cu un aer învins.
Replica lui mă făcu să izbucnesc în lacrimi. Nu voiam ca el să sufere din cauza mea. Nu voiam ca nimeni să sufere din cauza mea. Nu înţeleg de ce nu pot fi un om normal care să-şi trăiască viaţa sa neînsemnată. De ce trebuie să fiu eu motivul suferinţei celor pe care îi iubesc ?
- Lory...
- Îmi pare rău, Drake ! Îmi pare aşa de rău...
El rămase tăcut, privindu-mă cum vărsam lacrimi. Trec pe lângă el, venindu-mi o idee. O idee ce-mi sfâşie sufletul.
- Voi rupe legătura, spun eu.
- Ai luat-o razna ? Nu poţi să...
- Nu meriţi să suferi din cauza mea, Drake ! îl întrerup eu. Ştiu ce simţi şi a-asta mă omoară...
Drake mă privi enervat şi rănit. Se apropie încet de mine, cuprinzandu-mă in braţele sale.
- Adio, Lorraine, îmi şopti el.
Inima mi se strânse dureros în piept de parcă ar fi vrut să se facă mică și să dispară. Știu că așa era cel mai bine, dar nu puteam să nu fiu dezamăgită, căci in loc să mă susțină și să-mi spună că vom trece cumva peste toate astea, Drake pur și simplu își dădu acordul cu ideea mea.
Ies din îmbrăţişarea lui cu lacrimi în ochi. Plec din încăpere, ratăcind pe holuri fără niciun scop. Trec de mai multe camere şi scări, ajungând să mă rătăcesc. Continui să merg orbeşte, până ajung în faţa bibliotecii care nu-mi amintesc să fi fost aici şi data trecută sau poate doar mi se pare. Intru în încăperea mohorâtă, căutând cartea care presupuneam că este de vrăji. Mă plimb printre sutele de rafturi prăfuite, printre milioanele de cărţi ce-şi ascund poveştile în filele lor delicate. Mă simţeam ciudat, ştiind că cel care până acum câteva ore mă iubea, m-a respins doar pentru că sunt ceva ce nici măcar nu vreau să fiu.
- Te-ai întors după carte? se auzi vocea lui Wade, rupând tăcerea.
- Am nevoie de o vrajă de dezlegare a sufletelor-pereche, spun eu încet.
- Nu te las să faci asta, zise el hotărât.
- Poftim? întreb surprinsă.
- Nu ştii cum este să-ţi pierzi sufletul-pereche. Poate că eu nu voi avea unul niciodată, dar asta nu înseamnă că te las să-i faci asta lui Drake.
- De ce îţi pasă atât de mult de el?
- Pentru că, în final, veţi rămâne împreună. Eu sunt doar un impediment.
- Nu spune asta!
- Crezi că nu-mi dau seama cum îl privești? Crezi că nu știu cum râvnești după atingerea lui atunci când esti cu mine? Nu pe mine mă iubești, Lorraine. Perioada în care am fost împreună a fost cea mai frumoasă din viața mea, dar s-a sfârșit, iar tu știi asta.
- Taci! ţip eu, simțind cum ceva se prăbușește în mine, cum cuvintele lui se transformă în gloanțe aruncate către inima mea.
Uşa bibliotecii se trânti la perete, în timp ce geamurile se deschiseră larg, lăsând vântul să vuiască furios înauntru. Puterea mea se dezlănțuia.
- Nu îmi pasă nici dacă lumea mi se va răsturna în cap pentru asta, dar nu te las să pleci, spun eu, prinzându-i mâna într-a mea.
Îmi presez buzele de ale sale, aşezându-mi mâinile în părul lui mătăsos, sperând că voi simți din nou acea scânteie care ne lega. Îl puteam simți buimac, înecat în plăcerea lui dureroasă, dar eu... Eu nu simțeam nimic. Nimic înafară de buzele lui peste buzele mele si mâna lui care îmi ținea bărbia ridicată, parfumul lui de mosc, care nu mai avea niciun efect asupra mea. Dragostea noastră se stinsese la fel de ușor ca flacăra unei lumânări.
Chiar atunci, cineva sparse uşa. Vântul se înteţi, determinându-ne să rămânem îmbrăţişaţi, în timp ce Drake stătea în tocul uşii, arătând ca un zeu al răzbunării, gata să distrugă totul în calea lui.

Cam ăsta a fost şi capitolul 16. Este cam scurt si patetic, zic eu.