Profu' de sport

Capitolul 14

Vazand mesajul, mi a picat fata instant. Am inchis telefonul rapid.
-Ce este? ma intreaba Brook.
-Nimic. Nu e nimic...
-Katy, poti sa imi spui ori...
-Am zis ca nu e nimic! Zic eu strigand nervoasa.
-Amm... e totul bine? Intreaba unul din cei doi politisti.
-Da... am avut o zi grea atata tot.
   Linistea s-a lasat in masina. Brook parea foarte ingrijorat. Nu pot sa ii spun nimic despre mesaje. E mult prea riscant. Aceasta persoana mi-a omorat bunica! Daca o sa spun ceva despre asta politiei..."Umbra mea" o sa le spuna despre relatia mea cu Brook. O sa ajunga la inchisoare. Totul e atat de complicat! Viata mea e complicata! De ce mie?! De ce mie trebuie sa mi se intample?! Ce am facut? Luni trebuie sa ma cert cu Alice. Cu cea mai buna prietena a mea! Trebuie sa fac asta ca sa nu... sa nu fie ucisa.
-Am ajuns la sectie. Va rog sa ma urmati. Spune unul din politisti.
  Eu si Brook am fost interogati in camere separate. Eu am ajuns impreuna cu un politist intr-o camera mica, fara ferestre. Politistul imi pune lumina unei lampi pe fata.
-Unde erai cand incidentul a avut loc?
-Eram la scoala.
-Cand a fost ultima data cand ai vazut-o pe bunica ta?
-Dimineata, pe la 07:30 . Inainte sa merg la scoala.
-Ai vreo idee cine a comis aceasta crima?
Inima imi batea tare. Nu stiam ce sa zic...
-Repet! Ai cea mai mica idee pentru cine a comis aceasta crima?
-Nu...nu stiu! Spun eu abtinandu-ma sa nu pufnesc in plans.
    Dupa o ora de interogat politistul       adauga:
-Doar ca sa stii, noi avem o lista confidentiala cu suspecti. Primul nume este Katherin Warden. Suna cunoscut? Spune el parasind camera si facandu-mi cu ochiul.
   Nu pot sa cred ca sunt primul suspect pe lista de criminali care au omorat-o pe bunica! Cel mai trist e ca stiu cine a omorat-o...relativ. Ies din camera si il vad pe Brook . Am mers pe jos pana la el acasa in liniste. Nu am scos nici un cuvant. Imediat ce am ajuns in camera de oaspeti, m-am aruncat in pat si am inceput sa plang imediat dupa ce am inchis usa. Mi-am indreptat privirea spre ceasul pe de noptiera. 04:27 dimineata. Am stat toata noaptea plangand si fiind interogata de politie. M-am indreptat spre baia din camera si am pornit apa in dus. Am stat sub apa fierbinte. Geamul dusului era aburind. Nu puteam sa vad nimic. Am inchis ochii si pentru cateva minute, am stat cu ei inchisi. Mintea imi era goala. Pentru cateva clipe am uitat de probleme, de toate. Dupa 2 minute am iesit din dus, mi-am un prosop pe mine si mi-am indreptat privirea spre oglinda...unde cu rujul meu rosu scria:
     "Ma bucur ca ai realizat ca nu trebuie sa scoti nici un cuvant despre mine. Un cuvant gresit si profesorul o pateste! Pupici!
                                                     Umbra ta"
   Nu pot sa cred! Cand am intrat in baie nu scria nimic pe oglinda! In acel moment am fugit sa verific daca fiecare usa din camera era inchisa. Apoi observ un geam larg deschis. L-am inchis imediat. Am tras jaluzelele. M-am dus in baie sa sterg mesajul de pe oglinda in timp ce plangeam. M-am pus in pat sperand ca totul a fost un vis, iar maine, cand ma voi trezi, voi fi la mine in camera, bunica v-a fi jos si v-a face de mancare, iar nimic din toate acestea nu s-au intamplat...