Profu' de sport

Capitolul 17

Razele de lumina patrund in camera. Eram in bratele puternice ale lui Brook. Caldura trupului sau ma imbratisa facandu-ma sa ma simnt protejata. Ii ridic usor mana de pe talia mea incercand sa nu-l trezesc. Ma ridic usor din pat si merg cu pasi tiptili pana la usa. Ma indrept spre baie.
Vazandu-ma in oglinda, cu gatul bandajat ma intreb : de de mi-am facut asta? De ce m-am ranit? Oare meritam tot ce mi se intampla? Oare toate scrisorile anonime, moartea bunicii mele... toate intamplarile... le meritam? Ce am facut ? Ce am facut sa merit asta?
O lacrima se scurge usor pe obraz dar o sterg fara ezitare. Ma spal pe fata si pe dinti si cobor jos. Ma duc in bucatarie sa fac un ceai verde pentru mine si Brook. Cand ceaiul   a fost gata aud niste pasi repezi coborand pe scari. Era Brook.
-Neata! spune el vesel.
-Neata! Am facut niste ceai.
-Oh, mersi!...Katy, stii ca azi trebuie sa mergem la inmormantare, nu? A fost amanata pe astazi.
-Brook...spun eu cu vocea tremurand, si cu ochii plini de lacrimi. Nu cred ca pot...
-Katy, este in regula daca nu te simti pregatita.
-Nu pot sa merg. Nu pot sa inteleg ce se intampla. Daca bunica a murit, eu ce o sa fac fara ea!? spun eu de aceasta data varsand toate lacrimile.
  Fara a spune nimic, Brook s-a apropriat de mine si m-a imbratisat apoi mi-a soptit cu un glas ferm dar dulce "O sa fie bine"
                                 Ding-Dong

Brook se aproprie de usa . Era tatal meu. In secunda urmatoare a venit si m-a luat in brate.
-Cum te simnti?
-Amm...bine. am spus asta pentru ca nu voiam sa se ingrijoreze, dar era clar ca nu sunt bine. Tata, nu pot sa merg azi la inmormantare. Nu pot!
-Katy, inteleg . Esti prea coplesita pentru inmormantare. Nu-ti fa griji. O sa mergem noi. Stai aici si odihneste-te. Apropo, am rezolvat situatia. Avand in vedere ce se intampla in momentul de fata, seful meu mi-a oferit 3 luni libere in care sa stau cu tine pana implinesti 18 ani si o sa poti locui singura. S-a oferit sa plateasca un apartament de hotel . Evident, aceasta o sa fie o solutie preventiva, pana gasim un loc unde sa locuiesti.
Am dat aprobativ din cap si m-am indreptat spre scari.
-Katy, fa-ti bagajele! Mergem la hotel maine.
Am mers in camera si am inceput sa impachetez. Dupa ce am terminat de impachetat toate lucrurile, privirea mea cade pe cutia de pe dulap, cu scrisorile de la "Umbra mea". Iau cutia cu grija, si o ascund in pachetul cu haine.
   Dupa cateva ore, tatal meu si Brook au plecat la inmormantare. Nu pot sa inteleg. E bunica mea cu adevarat, moarta? Nu sunt pregatita pentru asta. E o realitate in care nu pot sa traiesc. Totul este vina mea. Daca ma certam cu Alice atunci cand am primit scrisoarea nimic din acestea nu s-ar fi intamplat. De ce mi se intampla asta? De parca viata mea nu era deja intoarsa pe dos. Ma intind il pat, inchizand ochii. De fiecare data cand ii inchideam, acelasi moment se derula fara incetare : bunica mea, intisa intr-o balta de sange, cu un cutit infipt in inima. De ce ar face cineva vreodata asa ceva?
                                  Ding-Dong

  Cobor scarile si deschid usa:
-Alice! Ce faci aici? ii spun eu agitata.
-Ohh, Katy! M-am ingrijorat teribil pentru tine! Ce se intampla? Toata scoala stie de ce s-a intamplat cu bunica ta. Katy, sunt aici pentru tine!
-Nu ti-a fost clar prin mesaj? Nu vreau sa mai fim prietene.
    In momentul in care am spus aceasta propozitie in interiorul meu existau doua parti care se contraziceau: o parte din mine care isi dorea din toata inima sa o aibe alaturi si o parte care nu putea sa recunoasca, pentru a nu-mi pune in pericol propria prietena. Nu pot face gresala de a se intampla ceva si cu ea.
-Inteleg daca... daca te simnti coplesita de tot ceea ce se intampla, dar Katy, eu mereu te voi sustine. Poti conta pe mine. Nu te pot lasa singura, in cele mai grele momente. Katy, te rog, nu poti arunca o prietenie pe geam.
-Alice, te rog, e timpul sa pleci.
-Am vorbit cu Brook. Mi-a spus ca nu te simnti bine, si ca nu o sa participi la inmormantare. Mi-a spus ca ai nevoie de mine.
-Ei bine, Brook s-a inselat. Nu am nevoie de tine. Nu am nevoie de nimeni, sunt perfect ok.
-Stim amandoua ca nu e adevarat. Te rog, lasa-ma sa te ajut. Nici un mesaj nu ma poate opri din ati fi prietena.
-Alice, am vorbit serios! E timpul sa pleci.
  Spun eu cu durere in suflet si apoi inchizand usa. Nimic nu imi doream mai mult decat sa o am pe Alice langa mine, dar imi e frica de ce s-ar putea intampla.
  Urc scarile, si ma duc in camera, iar pe pat, era asezata o scrisoare. Inima incepe sa imi bata puternic, incep sa tremur. Scrisoarea aceia nu se afla in camera cand am plecat. O deschid.

    ,,Vand ca insfarsit ai inteles! Ai facut o buna treaba alungand-o pe Alice. Dar nu te ingrijora, mereu ma ai pe mine. Sunt aici, in spatele tau, asteptand... Dar totusi ma intreb, oare cine va avea urmatoarea inmormantare? Daca nu vrei ca inca un eveniment tragic sa aiba loc, haide singura la ora 12:00 noaptea in cimitir in fata mormantului bunicii tale. E timpul sa ne intalnim"

                                                               Umbra ta