Să vorbim... corect gramatical!

Cratima

Cratima este semnul ortografic cu cele mai multe funcții. 

Utilizările cratimei:
1. Are caracter:
– permanent (dă-l, s-a dus, ți-l dă, du-o etc.);
– accidental (de-abia, de abia; n-am, nu am).

2. Se folosește:
– între cuvinte;
– în interiorul cuvintelor;
– în interiorul unor abrevieri.

3. Leagă:
– cuvinte pronunțate fără pauză;
– unele interjecții identice repetate accidental;
– anumite prefixe pe baza derivatului;
– prefixele: ne- și re-, prepoziția de, de la baza cuvântului care începe cu î-, atunci când se produce căderea acestuia;
– componentele compuselor cu un grad mediu de sudură ale unor locuțiuni și ale structurilor cu anumite substantive + adjective posesive;
– articolul hotărât enclitic sau desinența de unele cuvinte greu flexionabile;
– formatul final al numerelor ordinale, fracționare, de numeralul cardinal corespunzător scris cu cifre;
– componentele unor abrevieri.

4. Desparte:
– silabele unui cuvânt pronunțat sacadat;
– segmentele unui cuvânt în cazul despărțirii acestuia la capăt de rând.

Cratima nu este precedată sau urmată de blanc [ ].

„Uneori, una și aceeași cratimă poate cumula mai multe funcții; de exemplu pe lângă marcarea calității de compus poate nota și atașarea unui element gramatical sau/și producerea unor fenomene fonetice (la sfântu-așteaptă, ucigă-l-crucea).”

(Precizări în DOOM 2).   

Cratima se folosește la:
a) scrierea cuvintelor compuse: drum-de-fier, floarea-soarelui, argint-viu, Gura-Humorului, Roșiorii-de-Vede;

b) scrierea pronumelui personal, forma neaccentuată (mă, mi, te, ți, vă, vi, -i, i-, le, li, ne, ni) când se rostește împreună cu altă parte de vorbire (verb, substantiv, adjectiv, adverb etc.) Acesta poate fi scris:
– înaintea unui cuvânt: i-am dat, l-am văzut, te-ai dus, iată-mă etc.
– intercalat: datu-i-ați, ad-o-ncoace, dându-mi-se, jucatu-v-ați etc.
– la sfârșitul unui cuvânt: spune-mi, cheamă-i, luând-o, aduceți-vă aminte etc.  

c) scrierea pronumelui reflexiv ale cărui forme sunt identice cu cele ale pronumelui personal cu deosebirea că acțiunea verbului se răsfrânge asupra subiectului – mi (îmi), ți (îți), ne, vă, mă, te – și forme proprii accentuate – sie, sieși, sine – și neaccentuate – și, își, se.

Exemple: du-te, încheie-ți, plângându-și, s-a ivit, se-mpletesc, legănându-se, mă-ntâlnesc, ș-arătat, să-și termine etc.

d) scrierea formelor scurte ale verbului a fi: -s, s-, -i, i-.

Exemple: totu-i alb, nu-s silitori, tare-s supărat, s-au dus etc.

e) scrierea formelor inversate ale timpurilor compuse: plecat-au de dimineață, pleca-vom toți, duce-m-aș și eu

f) contopirea într-o silabă a două cuvinte, dintre care:
– pronume personal + pronume personal: Ea-i spune mamei sale.

– pronume demonstrativ + pronume personal: Aceasta-mi place.

– pronume interogativ + pronume personal: Cine-mi spune adevărul?

– pronume nehotărât + verb: Toate-s corecte.

– adverb + pronume personal: Unde-l duc?

– prepoziție + articol nehotărât: Amintirile de-o vară.

– conjuncție + pronume personal: Vino că-ți voi da.  

 
Cratima leagă:
a) adjective posesive de substantive determinând grade de rudenie sau de relație socială: maică-mea, vecină-ta, bunică-mii, taică-tău, maică-mii, bătrânu-său, nevesti-mii;