Destrămarea Regatului (ON HOLD - Rewrite)

V - Semnul focului

Sunetul lemnului arzând, sfărâmându-se în bucăți sub puterea dominantă a focului mistuitor, se aude din depărtări. Țipete și pași agitați, ce fug spre a-și salva viețile, zguduie pământul din toate încheieturile. Regatul se află sub cea mai mare dominație și tiranie: propriile blesteme.

În mijlocul curții, îngenuncheat printre oamenii disperați, ce alergau dintr-o parte în alta, cu mâinile pline de țărână și rănite își acoperă capul o fărâmă de om, prăfuit și speriat de agitația din jurul lui. Lacrimile băiețelului se preling, lăsând urme pe obrajii uscați, precum drumul unui râu peste un teren secat de secole. Suspinele nu se aud în gălăgia din jurul lui, acaparându-l și făcându-l, în sfârșit, să dispară. Își dorea să fie invizibil pentru o singură dată în viață, să se ascundă de propriile puteri. Durerea din corpul firav era imensă, secându-l de vlagă dar nu și de dezastroasa putere ce izbucnea din ce în ce mai mult. Se hrănea cu sentimentele de teamă ce izvorau din fiecare persoană din jurul lui. Își alimenta puterea prin durere și teamă. Flăcările se înălțau, înghițind zidurile palatului, în același timp când suspinele băiatului se îndeseau și afundau în durere. Prințul își pierduse controtul asupra propriei puteri, iar această greșeală a costat regatul. Îl făcuse scrum, inconștient fiind de puterile lui. Răscoala fusese cauzată de el.

- Este doar vina TA ! spune bărbatul din capătul săli, arătând cu degetul spre el.

- Ești o anomalie printre oameni, un monstru !

Un monstru, un monstru, un monstru ...

Cuvintele se repetau la fel cum ecoul se aude în locurile goale. Provocând durere și suferință. Un simțământ de singurătate și neînțelegere. Imaginea bărbatului din capătul sălii se apropie cu viteză, spărgându-se în mii de bucăți în urma izbiturii de realitate.

Picături mari de sudoare îi străbat fruntea încruntată din cauza durerii și a temperaturii ridicate din cameră. Simțea cum inima îi este cuprinsă de foc, înăbușind-o, sufocând-o până la ultima picătură de sânge rămasă. Lăsând-o goală, precum un vid.

Degetele subțiri șterg urmele de transpirație apărută în urma coșmarului, relaxându-se, în final, peste ochi. Respirația se domolise, căpătându-și forma inițială, dar cu toate acestea inima lui încă nu se relaxase. A fost doar un vis. Din nou același vis, își spuse în timp ce trăgea așternuturile albe ce-l înveleau, gata să se ridice din acel loc. Gemu și se blesteamă în minte când acțiunea bruscă îi provoacă o durere de cap, obligându-l să se întindă la loc. Încet, culoarea pală a verdelui, tulburată de evimentele din vis, este acoperită de pleoapele greoaie de somn. Buclele împrăștiate pe suprafața pernei sunt semnul unei nopți zbuciumate.

Durerea pe care o simte de fiecare dată când își aduce aminte de trecut, îl sfâșie.

Draperiile negre, trase, din dreptul geamului, opresc lumina lunii să pătrundâ în încăpere, făcând astfel loc pentru mica lumină ce strălucește în colțul camerei, punând-o în evidență. Bărbatul nu avea nevoie să vadă întunericul de afară pentru a-și da seama că este gata să-l doboare încă o seară, cum o face de o vreme. În ultimele seri, Harold își aduce aminte cu claritate un singur episod din viața-i tumultoasă : răscoala care i-a provocat cea mai mare suferință și care l-a schingiuit, făcându-l olog din punct de vedere sentimental. Golindu-l în interior de tot ceea ce este bun și util pentru o relație cu oamenii normali. Dar ce mai este normalitatea într-o lume anormală?

Gemu din nou, înainte ca somnul să pună din nou stăpânire pe el.

***