Destrămarea Regatului (ON HOLD - Rewrite)

X - Decizii îndurerate

Începuse să plouă din nou, iar vremea era mult mai mohorâtă decât de dimineață. Niciun fel de speranță nu își putea face loc printre norii negrii și înfuriați. Ploua cu picături mărunte și dese, iar vocea naturii se făcea auzită cu ajutorul tunetelor. Până și ea plângea în felul ei.

Tropăitul cailor se auzea înfundat din cauza noroiului, mergeau încet și legănat. James era în fruntea suitei, călărint un murg de culoarea cenușii, cu ochii albaștrii. Harnașamentul era din piele neagră, împletit cu fire aurii, începând de la apărătorile urechilor și până la scărița din fier, acesta cobora până deasupra cozii, pentru protecția corpului de ploaie. Căpăstrul făcut în totalitate din fir auriu amestecat cu piele, era frământat de mâinile bărbatului. Lipsite de protecția mănusilor, palmele i se înroșiseră din cauza contactului abraziv - pielea era mai sensibilă și ustura. Aproape de durere.

În spatele acestuia se afla Pete, alături de camaradul său, care excortau o mică tresură trasă de un cal alb. Nimeni nu putea ghici vreodată că în acea trăsură se afla un corp fără suflare.

***

Drumul de 20 de minute până la palat, i s-a părut o veșnicie lui James. Voia să ajungă într-un loc cald în care putea să stea alături de fata care ia fost prietenă o viață, dar pe lângă asta, își dorea să îi spună prințului cele întâmplate și să găsească răspunsurile dorite.

Cu temere, a pătruns în camera slab luminată a prințului. Draperiile erau trase, iar Harry se afla în fața semineului aprins, lumina flăcărilor umbrindu-i o parte din chip. Mâna i se plimba peste flărăcile colorate, fiind captivat de călcura plăcută de care avea parte. Avusese o dimineață liniștită și lipsită de vizitatori, fapt care l-a ajutat să nu se piardă în miile de gânduri pe care le avea. S-a bucurat în adevăratul sens al cuvântului de căldura focului dar și de liniștea din cameră, până când barajul minții s-a surpat, lăsând puterea valurilor grele să distrugă toată liniștea păstrată cu sfințenie în suflet și minte până atunci. Găndurile despre evenimentele din ultimele zile îl măcinau și îl făceau să nu fie atent la nimic din jurul său. Parcă avea un sentiment de remușcare în urma acțiunii lui de ucidere a propriului tată, făcându-l să nu mai fie atât de sigur pe tot planul său - pentru un moment. I se derulau imagini cu Alfor plin de sânge căzut pe podea și îi părea rău pentru a trebuit să moară. A fost tatăl lui și, chiar dacă nu l-a iubit, el a fost aproape de el. Dar, dacă nu murea regele, cu siguranță prințul urma să își încheie viața mai repede decât trebuia. Amândoi urmăreau evenimentele profeției, încurajându-se în competiția care a ajutat la curmarea unei vieți. Cel mai bun câștigă, îi răsunau cuvintele tatălui său în minte pentru o secundă.

Se gândea, din nou, la etapele pe care le-a parcurs și la scopul pe care îl are - acela de a readuce regatul acolo unde era înainte de Alfor și să îndeplinească profeția pe care mama lui a repetat-o de fiecare dată când erau împreună. O știa pe derost, fiecare cuvânt și semn. Planul său consta în cucerirea celor 5 regate conduse de împărați diferiți, dar acest lucru nu era posibil fără ajutorul dat de Alfor în tot acest timp. Planul său era să rămână în viață cât de mult putea, fără să fie consumat de demonul din interior. Pentru un moment își dorea să se gândească la acel pact, dar îl trimisese departe întorcându-și gândurile despre profeție.

Cartea de pe masă ilustra în literele scrise cu cerneală neagră profeția pe care o analiza de mulți ani. Paginile îngălbenite erau marcate de un scris de mână aplecat spre dreapta încadrat în separatoare, atât sus cât și joc, care semănau cu sulițe ascuțite. Îl amuza de fiecare dată comparația separatoarelor pe care mi-o imagina: fiecare colț este îndreptat spre persoanele care stau în dreptul acestora, străpungând încet ființa de la margine.