◇
◇ ¤ ◇
◇
În ultimele 7 zile mi-am scris gândurile. Trăirile. Sentimentele. Dezamăgirile. Și tot ce mi-a mai trecut prin cap, dar parcă toate au secat. Îmi caut în toate cotloanele memoriei și inimii noi informații. Noi trăiri. Noi evenimente. Dar nu mai găsesc nimic. S-au epuizat. S-au terminat. S-au dus. Așa că am început să nu mă mai gândesc la trecut. Am revizuit tot ce am trăit. Nu am descoperit nimic uimitor. Nimic neobișnuit. Nimic demn de a fi povestit.
Mi-am îndreptat privirea către viitor. Nici acolo nu văd nimic, căci nimic nu a fost scris. Nimic nu e scris înainte. Nimic nu poate fi știut înainte de a se întâmpla. Nimic.
Așa că m-am reorientat către prezent. Ce fac? Nu știu. Ce aș vrea să fac? Nu am nici cea mai mica idee, dar totuși trebuie sa fac ceva. Spre binele meu. Spre binele tău. Spre binele lui.
Promit că de acum nu voi mai trăim trecut. Promit că nu o să îmi amintesc de trecut pentru a avea remușcări. Regrete. Neplăceri. Nimic nu poate fi dat înapoi. Nimic nu poate fi reparat. Dar lucruri bune pot fi făcute. Lucruri care să le îmbunătățească pe cele rele. Lucruri care să le eclipseze pe cele dinainte. Lucruri de care să îmi amintesc cu drag. Lucruri care să mă facă mândră. Lucruri demne de povestit.
◇
◇ ¤ ◇
◇
CITEȘTI
De ce nu mă vrei?
Historia Corta|finalizată| Durerea ei răsună din fiecare șoaptă si dorul din fiecare gest. Ura se deosebește în fiecare privire și regretele îi ies prin fiecare por. Fără a le da un nume, un el și o ea reprezintă o poveste, la fel ca fiecare dintre noi. Personal...
