Doar o vară (Volumul 2)

Capitolul 11

Profit de un nou val care vine şi îl depăşesc pe Alejandro cât el era cufundat în gânduri. Continui să îmi țin corpul relaxat şi să inspir guri mari de aer pentru a-mi păstra corpul la suprafață exact cum a spus el, însă cu un imens zâmbet pe chip.

-E aiurea când elevul îşi depăşeşte profesorul, nu? Întreb, uitându-mă doar cu coada ochiului în direcția lui pentru a nu mă dezechilibra sau ceva şi să mă scufund.

-Şi mai aiurea e când elevul se umflă în pene înainte să îşi ia măsuri de precauție.

-Cum adi-

Dar nu reuşesc să îmi termin întrebarea pentru că îmi simt talia cuprinsă de două brațe ce le depăşeşte cu mult pe ale mele la grosime şi trasă sub apă. Încep să dau din mâini pentru a ieşi la suprafață, însă tot ce fac este să depun efort în zadar. E cu mult peste puterile mele.

În cele din urmă nu mă mai agit, iar Aleajandro mă scoate din apă, lăsându-mă să iau o gură mare de aer înainte de a-mi da părul ud pe spate.

-Eşti nebun? Țip spre el.

-Doar după tine.

Înghit în sec aproape spontan în fața tonul scăzut pe care l-a folosit. La naiba, nu îmi place când vorbeşte aşa.

-Ştii, ar trebui să îmi mulțumeşti. Ți-am salvat viața de două ori astăzi, spune.

-Corect, după ce în ambele cazuri tu mi-ai pus-o în pericol.

Nu mai spune nimic, iar eu mă depărtez uşor de el. Asta nu îl face să nu înainteze spre mine, totuşi. Iar eu nu ştiu să înot cu spatele, dar mi-e teamă să mă întorc cu spatele la el. Nu ştiu de ce este în stare.

-De ce ți-e teamă de mine? Întreabă.

De unde ar trebui să încep? Pe lângă faptul că i-a făcut rău mamei, a închis-o pe Catty într-o cameră unde a fost legată, mi-a furat şi maşina. Am toate motivele să mă simt aşa.

-Nu îmi e, mint cu glas uşor bâlbâit.

Îmi dreg apoi glasul şi privesc spre țărm unde Ben este tolănit la soare cu o minge de volei în mâini pe care o roteşte între degete. Nu văd prea bine de la distanța la care mă aflu, însă nu îl observ pe Sergio nicăieri, deci probabil nu a venit încă. Cât poate dura să cumpere nişte sucuri?

-Nu te cred, îmi distrage Alejandro atenția asupra lui. Eşti îngrozită de gândul că nu şti ce îți voi face.

Înoată puțin câte puțin în direcția mea, iar eu profit de un nou val pentru a mă lăsa trasă spre țărm, mai departe de el.

-Ce i-ai făcut maşinii mele? Întreb în cele din urmă, schimbând subiectul.

-E bine, nu crede că am trimis-o în cimitirul de maşini cu toate că acolo i-ar fi locul. Rabla aia ți-a cumpărat-o Sergio? Mereu a avut gusturi proaste şi expirate.

Îmi încrunt uşor sprâncenele, urmărindu-l. Este la o distanță suficient de mare de mine dar tot îi pot observa încruntătura de pe chip şi maxilarul încordat. De ce se enervează când vorbeşte despre fratele lui? Ştiam că nu sunt în relații tocmai bune, dar nici chiar aşa.

-Da, el mi-a cumpărat-o, însă mie îmi place, bâigui nesigură.

-Da, cum să nu, pufneşte Alejandro. Sunt sigur că o maşină în două uşi este cea mai râvnită dorință a ta.

-Tu de unde ştii care sunt dorințele mele? Întreb enervată. Nu mă cunoşti deloc, dar totuşi îți dai cu părerea despre mine. Încetează cu jocurile astea, Alejandro.

Imediat ce termin de spus ultimul cuvânt, îi întorc spatele cu intenția clară de a pleca. Aud apa agitându-se în spatele meu şi deja pot fi sigură că Alejandro mă urmăreşte. Când mai are puțin până să mă ajungă din urmă privirea îmi cade pe silueta lui Sergio de pe țărm. Are ochelarii de soare pe ochi şi se uită pe plajă, probabil încercând să mă găsească.

Alejandro mă ajunge în cele din urmă şi îşi trece un braț pe sub apa care îmi ajunge până la gât pe după umerii mei, lipindu-mă de el. Îl privesc impacientată, cu ochii mijiți.

-Alejandro, încetează.

Mă uit când la chipul zâmbitor al lui Alejandro, când la Sergio care ar putea în orice moment să ne vadă atât de apropiați într-un loc public. Nu vreau ca Sergio să creadă că între mine şi fratele lui ar fi ceva.

Alejandro se apleacă la nivelul urechii mele şi chicoteşte, uitându-se spre țărm, loc în care mă uit şi eu. Mâinile i-au coborât pe corpul meu în jos.

-Dacă tot ai impresia că m-am jucat până acum, pregăteşte-te pentru ce va urma, îmi şopteşte.

Îmi închid pleoapele, clătinând din cap în semn de negare. Aş putea să îl împing, însă mi-e imposibil să fac ceva când corpurile ne sunt lipite, iar eu nu vreau să atrag atenția lui Sergio asupra noastră.

Înainte ca măcar să realizez ce se petrece, capul îmi este prins de mâinile lui Alejandro, iar corpul răsucit spre el. Nu mă mişc, nici măcar nu respir, aşteptând inevitabilul care mă va duce spre pierzanie. Dar nici o încurajare din lume nu m-a pregătit pentru clipa în care buzele lui Alejandro le-au atins pe ale mele. Un sărut apăsat, dar plin de emoții şi care mi-a luat suflul. Nimic nu mai poate fi suficient de observabil de mine acum. Sunt doar eu cu un țiuit în urechi şi corpul lui Alejandro lipit de al meu.

Când în cele din urmă ultima picătură din realitate mă loveşte, îmi deschid ochii şi mă depărtez forțat din sărut. Dar e mult prea târziu. Sergio deja ne-a văzut, iar furia lui ajunge până la mine şi mă loveşte din plin.