Doar o vară (Volumul 2)

Capitolul 17

-Alejandro, unde mă duci? Întreb, cu toate că cel care mă îndeasă pe portiera maşinii nu îmi va răspunde.

Se apleacă asupra mea şi aşază centura de siguranță asupra propriului meu trup, după care ocoleşte maşina şi ocupă locul şoferului. Porneşte în trombă, făcându-mi inima să bată cu putere din cauza fricii.

Privesc cu ochi mari cum străbate strada îngustă şi coteşte la stânga pe un drum ceva mai îngust decât credeam că este posibil.

-Sergio ți-a făcut ceva?

Îmi răsucesc capul spre el observând că nu mă priveşte. Are ochii îndreptați asupra şoselei, iar eu nici că pot să fiu mai recunoscătoare de atât. Încep să îmi freamăt palmele, agitată.

-Nu mi-a făcut nimic, şoptesc. Acum lasă-mă să cobor, te rog.

-Te duc într-un loc sigur pentru tine. Acum nu te mai uita la mine ca şi cum aş fi mereu pe punctul de a îți face ceva rău.

-Nu eşti?

Deși își încordează maxilarul, nu mai spune nimic pe durata întregului traseu. Mai mult decât atât, evită cu orice preț să mă mai privească.

Cert e că trebuie să fac ceva pentru a mă descotorosi de întreaga situație în care m-am lăsat târâtă încă de când am acceptat să îmi ajut părinții la ferma lui Alejandro. Nu ar fi trebuit să fiu atât de curioasă în ceea ce o privea pe Catty și cu atât mai puțin să accept să fiu iubita lui Sergio. Dacă până acum mă simțeam nesigură, în momentul ăsta sunt mai sigură ca niciodată că relația mea cu Sergio a luat sfârșit.

Între timp Alejandro a reușit să parcheze mașina în fața unei uși metalice care îmi induce ideea cum că ne-am afla într-o zonă mult prea ferită de populație.

-De ce m-ai adus aici?

-Sergio va încerca să ne localizeze, iar acest loc este ferit de semnal, răspunde, apoi își deschide portiera. Urmează-mă.

-Nu vreau să stau aici, Alejandro. Du-mă la aeroport, te rog. Vreau să mă întorc la părinții mei.

Dintr-un oarecare motiv, brunetul se întoarce cu totul spre mine și îmi cuprinde mâna cu a sa.

-Știu că poate e de necrezut ce urmează să îți spun, însă trebuie să înțelegi că situația lui Catty este una mult mai gravă decât te-ai fi gândit tu, iar faptul că ai luat-o din stricta mea supraveghere a înrăutățit lucrurile.

Se folosește de cealaltă mână pentru a își trece degetele într-un mod stresant prin păr, după care mă ochește cu atenție.

-Părinții lui Catty sunt aici, indică spre ușa metalică. Ei și încă câteva persoane care au avut nevoie de ajutor. Te poți convinge singură dacă m-ai asculta.

După ce îmi face din nou semn  înspre aceea ușă, mă hotărăsc că ar fi mai bine să îi dau cel puțin ocazia să îmi spună ce are de spus. Oricum, de ce ar ține Alejandro niște oameni într-un loc ferit de semnal ori de alt tip de populație? Nu e logic.

Alejandro o ia în față și descuie ușa, folosindu-se de o cheie pe care o scoate din buzunarul pantalonilor. Un hol îngust și extrem de întunecat  apare în fața ochilor, hol pe care îl străbat cu inima bătându-mi puternic în piept. În cele din urmă ajungem în capătul său, iar acolo este o altă ușă pe care Alejandro o deschide pur și simplu. De data asta nu se mai folosește de niciun fel de cheie.

- Ce este locul ăsta? Întreb.

-Îți amintești când ai găsit-o pentru prima dată pe Catty în aceea cameră de la ferma mea?

Nu reușesc să răspund pentru că, imediat ce deschide ușa sunt lovită din plin de o lumină orbitoare. O lumină ca a unui bec străbate nestingherită prin fereastra care se întinde în numeroase geamuri de-a lungul întregului perete care vine paralel cu ușa. Puțin mai aproape de el, poate chiar lipită stă o masă lungă și plină cu hârtii, creioane de diferite culori, pixuri și câteva sticle cu apă. Cel mai probabil lumina care se reflectă vine din camera cealaltă.

-Am închis-o acolo pentru a putea afla unele informații despre acești oameni, continuă Alejandro, făcând câțiva pași în față.

Ajunge în dreptul unul perete plin cu tablouri și poze de diferite forme. Sunt niște chipuri  ale unor oameni total străini mie.

-Părinții lui Catty au lucrat o bună perioadă de timp pentru tatăl meu, continuă, neluându-și privirea de pe tablouri. Tata începuse să aibă încredere în ei, le oferise aproape tot ce îi ceruseră: un loc de muncă stabil la firma familiei, o casă, o mașină.

Face o mică pauză cât așază degetul pe o fotografie al unui bărbat grizonat cu ochi albaștri.

-El e Ricardo, tatăl lui Catty. La cinci ani după ce se instalaseră cu totul în Huelva, a suferit un grav accident, iar în urma analizelor făcute, medicii au transmis familiei că i-au găsit o tumoare cam avansată pe creier. Se afla deja în fază terminală. Avea nevoie de tratament, de unul foarte costisitor pe care ei nu și-l permiteau.

Îmi face semn înspre masa plină cu creioane de diferite culori.

-Tata s-a oferit să îl ajute. Împreună s-au băgat într-o afacere ilegală cu droguri. Cultivau iarba la ferma noastră și mințeau autoritățile. Totul a mers bine. Ricardo a reușit să înfrunte boala pentru că era tânăr pe atunci, undeva la treizeci și ceva de ani, iar Catty era doar o puștoaică. După ce ea crescuse, observase ce se întâmplă în jurul ei, văzuse cât de mulți bani poți face din așa ceva și nu mai era mulțumită stând deoparte. Voia mai mult.

Mă așez pe scaunul de lângă masă și iau o bucată de hârtie între degete. Sunt desenați câțiva oameni care se țin unul pe altul de mâini. Cu toate că nu este un desen artistic și chiar stângaci, e înduioșător.

-Fiind fiul mai mare al lui Ben, Catty apelase la mine. Știa că eu sunt cu mult mai implicat în așa zisa 'aface' a familiei decât Sergio și o pot ajuta. 'Putem lua banii și să îi păstrăm pentru noi. Nimeni nu trebuie să știe', mi-a spus șoptit la colțul casei. Îi era frică să nu o audă cineva.

Alejandro înghite în sec și face câțiva pași înspre ușa închisă de care nu s-a atins până acum.

-Dacă ce spui tu este adevărat, șoptesc nesigură. De ce părinții lui Catty ar fi aici, închiși și izolați de populație?

Se îndreaptă mai mult de spate înainte de a își scoate o cheie din geaca neagră pe care o are pe el și de a o introduce în broasca ușii.

-Intră și vei afla.

_____________

Bună la toată lumea. Știu ca am tras de cartea asta la maxim și ați așteptat extrem de mult după un nou capitol. Am primit foarte multe întrebări de tipul 'vei mai continua cartea?'. Ei bine, da, o continui. După atât de multe luni de pauza, m-am hotărât sa ma reapuc.

Mai este cineva pe aici sa o citească? Întreb pentru ca eu cu siguranță as fi lăsat-o încolo de poveste dacă ar fi trebuit sa aștept atât de mult după o continuare :))

Aștept păreri: ce credeți ca va întâlni Cassley dincolo de ușa?