Poate că DA, poate că NU

În sfârșit ieșim la date

Când am văzut-o pe Betty am mers direct la ea și am luat-o în brațe. Aveam nevoie de îmbrățișarea asta la fel de mult cum ai nevoie de aer ca să respiri.

Am strâns-o cât am putut de tare, de parcă nu ne-am văzut de ani buni.

Aiden se uita puțin mirat, nu cred că știa ce m-a apucat. Aveam nevoie de prietena mea, scuze îți voi răpi iubita pentru câteva minute.

-Ești bine Bri? Ai rezistat atâtea ore cu exemplarul ăsta rar de persoană?

-A fost chiar ok, el. Contează că am ajuns și noi într-un final.

-Chiar ești bine? Sper că nu ai luat vreo boală de la el. spuse Betty serioasă și își puse mâna pe fruntea mea să vadă dacă am febră, iar apoi am început să râdem amândouă.

-Acuma serios, mi-am făcut griji pentru tine, iar tu NU AI DAT NICIUN SEMN DE VIAȚĂ.

-Știuuuu Betty. Și îmi pare rău, dar câte palpitații am avut azi...

-Știu am citit pe grup. Îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat. Și Miruna f...

-Hai să uităm toate. Ok? Suntem aici. Hai să ne distrăm, hai să ne facem amintiri de neuitat. am spus eu zâmbind, iar acesta m-a prins de după gât și am plecat la grupul nostru.

-V-am adus formularul. am zis eu către doamna profesoară.

-Mi-a povestit Mark, ați trecut prin multe peripeții.

-Daa. am zis eu. Și încă ce peripeții...

-Nu credeam că o să ajungeți.

-Sincer nici noi.

-Bun. Programul pe ziua de azi. Mergem la hotel. Ne cazăm. Vă lăsați bagajele. Apoi vom servi cina și vă vom zice programul de mâine, deși cred că mâine sunteți liberi, pentru că e duminică. Acum așteptăm să vorbească și ceilalți și apoi mergem.

Noi 6 +Aiden cu David o aveam pe profesoară noastră de engleză. Restul erau împărțit în două grupe un grup avându-l pe profesorul de economie Andrew, "prietenul" lui Bettyșor, iar ceilalți pe doamna profesoară de contabilitate.

După ce au terminat de vorbit am plecat cu un autocar până la hotel.
M-am așezat în spatele lui Betty și Aiden crezând că Mary se va pune lângă mine cum planificasem inițial, dar aceasta a tot trecut și s-a așezat undeva mai în spate.

Okkk???

-Ocupat? spuse Manu zâmbind.

Nuuuuu. De când aștept asta.

-Nu. am spus eu zâmbindu-i.

-Aș fi vrut să întreb cum ați ajuns? Cu ce? Dar bănuiesc că toată lumea v-a întrebat și sunteți sătuli de întrebările asta. Și pe drum toată lumea vorbea de voi "oare vor ajunge", "nu mai vin"," oare vin cu alt avion"? spuse Manu cu niște voci amuzante.

-Daa. Nu vreau să vorbesc despre asta acum. am zis eu râzând alături de Manu.

-Umm. După cină... ai vrea să ieșim în oraș???

-Azi? Nu. Scuze dar sunt foarte obosită abia aștept în primul rând să mănânc, nu prea am mâncat nimic azi și apoi să fac un duș și să mă culc.

-A. Ok. spuse acesta puțin dezamăgit.

Era a doua oară când îi refuzam oferta. Dar chiar îmi doream să ies cu el...

-Mâine. Promit. am continuat eu și am făcut o față de copil nevinovat.

-Ok. Mâine. spuse el, iar pe chipul lui a apărut un mic zâmbet. Pur și simplu îi adoram zâmbetul.