Poate că DA, poate că NU

Petrecerea lui Steph

-MARK... spun eu și merg să îl iau în brațe.

Privesc în jur și văd zeci de mucuri de țigără aruncate în scrumiere sau pe jos, sticle de alcool goale, droguri... , se simțeau un miros groaznic, amestecat, în aer, încât îți venea să vomiți.

Arăta groaznic, chiar nu vreau să știu ce a luat, ce a făcut, nu pot să cred cum se distruge așa...

-I-am zis lui Alex să nu spună nimănui unde sunt... ce fac cu el când vine acasă... spuse acesta și voia să-și aprindă o țigară.

Între timp am deschis puțin fereastra, și nu doar din cauza mirosului, ci și pentru că îmi venea să plâng.

-Tu ești normal la cap omule? De ce îți faci atâta rău?? Mama ta e super îngrijorată, iar tu nu poți nici măcar să îi spui că ești bine. Deși nu ești. Mark nu ești bine... țip la el, încercând să nu plâng. Nu mai fuma. Omule... continui eu mergând la el și smulgându-i țigara din mână și aruncându-i-o pe geam.

Se ridică foarte calm de pe canapea și își ia o altă țigară, pe care de data asta nu o aprinde, dar și-o pune după ureche, venind din ce în ce mai aproape spre mine.

-Ce-ți pasă ție?

-Îmi... mă gândeam mult la ce urma să spun, chiar nu voiam să se interpreteze altfel... Da e adevărat. Nu-mi pasă. Am destule pe cap. Dar gândește la mama ta... Mark...
Spun eu și mă trag, evitându-i privirea.

Mă așez pe canapea și continui.
Pe toți i-a sunat și interesant tocmai prietenii tăi, niciunul nu i-a răspuns...

-Foarte bine au făcut... spuse Mark venind în fața mea, stând rezemat cu spatele de perete.

-Cum foarte bine? zic și mă ridic făcând cu mâinile de nervi. Calmul lui mă irita și mai tare.

-Nu i-a păsat niciodată cu adevărat de mine? Chiar vrei să știi? Bine.
Fie. Am avut o copilărie groaznică. Părinții mei nu erau deloc fericiți împreună. Tata a fost un alcoolic, nu i-a păsat deloc de mine și de mama. A îndurat prea multe din cauza lui. Aveam perioada aia cu serbări, festivități de sfârșit de an școlar, la care orice părinte era fericit alături de copilul său, indiferent dacă luau premiu sau nu.
Am luat numai locul 1, dar era degeaba, când tatăl tău nu venea fiindcă oricum te considera un eșec, o persoană fără viitor, iar mama ta muncea ca nebuna ca taică-to să poată să aibă ce bea și să ne bată, înjure...

-Îmi pare rău Mark... nu am știut...

-Nimeni nu știa Bridget, după ce în sfârșit au reușit să divorțeze, iar mama s-a recăsătorit și în sfârșit părea fericită, deși nici omul ăsta, dacă poate fi numit om...nu e pentru ea.
Dar, știi? Părarea mea nu contează bineînțeles, niciodată nu a contat...am renunțat să-mi mai pese de ceva. Exact cum ei au renunțat să le mai pese de mine. O să mă distrez, eu să mă simt bine, dacă mâine o fi să mor, asta este. Oricum nu am nimic pe lumea asta.

-Mark...

-Mai sunt multe de povestit, dar deja știi prea multe, continuase acesta aprinzându-și țigara.

-Tu chiar vrei să ajungi un bețiv ca tatăl tău? Un om de nimic?

Îmi aruncase o prinvire dură, era un subiect pe care nu trebuia să îl ating. Nu în acest moment.

-Ieși!

-Scuze, Mark, nu trebuia...

-Pleacă, ok? spune acesta îndreptându-se spre ușă și deschizând-o. Dacă chiar vrei să mă ajuți nu-i zice mamei de mine. Pa. spuse închizând ușa după ce am ieșit.